• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Ziarul de Duminică

Piraţi şi corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (II)/ de Adrian G. Romila

Piraţi şi corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (II)/ de Adrian G. Romila

Autor: Ziarul de Duminica

29.01.2015, 23:46 974

Robert Louis Stevenson şi alte noduri în imaginarul occidental al ilegalităţii marine

(luni de navigaţie, pe marea întinsă)

O punere în intrigă a unui extraordinar spectacol cu figuri de piraţi, cu cel mai mare şi mai de durată impact cultural, îi aparţine scriitorului scoţian Robert Louis Stevenson. El a fost precedat de alţi autori ai epicului pirateresc (Daniel Defoe, The King of Pirates, 1719 şi Captain Singleton, 1720; Byron, The Corsair, 1814; Walter Scott, The Pirate, 1821), dar niciunul nu a dat un tablou al subiectului atât de bogat în detalii şi în puncte istorice de referinţă (Cordingly: „was to bring the distant world of pirates to life”). În vremea sa, piraţii deveniseră de mult, în percepţia publică, din tâlhari marini de temut, figuri romantice idilizate. Inspirat în primul rând de legendele din cărţile lui Exquemelin şi Johnson, cu încărcătura lor istorică alterată deja de imaginaţie, dar şi de altele, Stevenson a publicat, în 1883, romanul Treasure island (Insula comorii). Povestea are acţiunea plasată în Anglia secolului XVIII şi într-o insulă caraibeană neprecizată, adunând toate referinţele de bază ale temei: piraţi sângeroşi, cu picior de lemn şi papagal pe umăr, autoritari reprezentanţi ai legii, un tânăr naiv, curajos şi gata de maturizare, o corabie, o insulă tropicală, o hartă încifrată, un cufăr căutat, o comoară îngropată, o călătorie pe mare, câteva lupte pe punte şi pe uscat. În plus, destulă tensiune şi mister, ca să poată trezi curiozitatea cititorilor de toate vârstele. Romanul merită o abordare mai detaliată, fie şi numai pentru că e cel mai des invocat reper când e vorba de imaginarul pirateriei, în contextul mai larg a ceea ce literatura anglo-americană a numit „fiction and travel books” şi „novels of adventure”.

E de amintit că Stevenson a avut o bogată experienţă a vieţii pe mare, care a venit din călătoriile făcute cu tatăl şi bunicul său, ingineri în Lighthouse Commission, dar şi din călătoriile proprii. Tururile îndelungi făcute cu iahturile şi vasele mai mari pe lângă coastele Scoţiei, Franţei, peste Atlantic şi Pacific şi-au pus amprenta asupra imaginaţiei autorului şi au dat sursa autenticităţii descrierilor din Treasure Island. Ultima parte a vieţii şi-a petrecut-o pe insula Samoa, din Pacific, deci într-o insulă tropicală din Mările Sudului, aşa cum e cea din romanul său. Opţiunea pentru acest tip de literatură n-a fost chiar inexplicabilă, în plină epocă victoriană a progresului ştiinţific şi a extinderii glorioase a Imperiului Britanic. Romanul era genul preferat al clasei de mijloc, devenită consumeristă, snoabă şi avidă de senzaţional ieftin, într-o vreme a contradicţiilor sociale, a crizei morale şi a amestecului de mândrie naţională, speranţă, îndoială şi pesimism. Precizia realistă a detaliilor era căutată, pentru evadări imaginare şi analogii cu prezentul, fie şi în episoadele din revistele în fascicole, chiar dacă ea se grefa, încă, pe idealizări romantice. Lumea desenată realist, în proză, lumea „aşa cum este” sau „aşa cum a fost”, constituia contraponderea multiplelor aparenţe artistice, întreţinute în literatura anterioară. Stevenson nu a făcut decât să-şi valorifice experienţa, să-şi materializeze fantasmele marine şi să se conformeze paradigmei estetice a epocii sale. A mai scris şi alte câteva texte legate de călătoriile pe mare şi de aventurile trecutului istoric, plus cunoscutul roman gotic Dr. Jekyll and Mr. Hyde, veritabil thriller victorian.

Timpul în care se petrece acţiunea din Treasure Island corespunde celui pe care l-am numit anterior GAP, cu toată recuzita. Acţiunea, background-ul, caracterele, prezenţele obiectuale, acurateţea istorică, toate se încadrează ca nişte piese de puzzle în GAP, din care, ca o secvenţă-ansamblu, romanul îşi decupează scenele. Tânărul Jim Hawkins, orfan de tată, ţinea un han pe malul oceanului, împreună cu mama sa. Apariţia unui misterios marinar beţiv, Billy Bones, a tulburat tihna traiului celor doi întreprinzători cinstiţi, căci s-a comportat violent şi, cel mai important, avea un cufăr pe care-l căuta un grup de foşti piraţi din echipajul înfricoşătorului căpitan Flint. Harta găsită în cufăr a ajuns, prin Jim, la câteva autorităţi locale, după ce piraţii conduşi de Black Dog au fost înlăturaţi într-o teribilă confruntare nocturnă. Doctorul şi judecătorul Livesey, împreună cu Squire Trelawney şi comandantul Smolett au condus goeleta Hispaniola spre insula desenată pe harta lui Flint, pentru a-i dezgropa comoara. Acolo lucrururile au luat întorsături surprinzătoare, s-au dat lupte, unii au schimbat taberele, iar bucătarul Long John Silver s-a arătat cel mai inteligent şi mai şiret dintre toţi protagoniştii. Cu ajutorul lui Benn Gunn, părăsit, odinioară, de camarazi, pe insulă, Jim şi prietenii săi au scăpat de piraţii din echipaj şi au pus mâna pe comoară. În final, cu atâta bogăţie în buzunare, tuturor li s-au deschis noi orizonturi.

Fascinante sunt, înainte de toate, personajele: defunctul căpitan Flint, bucanier amator de rom, care lăsase moştenire o comoară îngropată pe o insulă şi o hartă secretă a ei; alcoolicul Billy Bones, deţinătorul hărţii ascunse în cufărul său, avertizat prin semnul „peticului negru”; inteligentul şi maleficul bucătar Long John Silver, cu un picior de lemn şi un papagal pe umăr; orbul Pew; violentul pirat Black Dog; Israel Hands, fostul tunar de pe vasul căpitanului Flint; Ben Gunn, pedepsit prin depunerea pe insula comorii, pe care, astfel, a descoperit-o primul; severul Livesey, doctor şi magistrat local; guralivul Squire Trelawney, mare proprietar; Alexander Smollett, sobrul căpitan al goeletei Hispaniola; Jim Hawkins, adolescent gata de formare.

Multe dintre scenele, portretele şi focalizările obiectelor din roman sunt demne de un documentar despre GAP, în variantă ficţională. Primul portret al piratului Billy Bones are, în deschiderea poveştii, toate datele imaginare ale tâlharului de mare: părul terminat într-o codiţă lungă până la umăr, mâinile noduroase, umflate, murdare şi cu unghiile rupte, chipul brăzdat de o cicatrice făcută de o tăietură, un cuţit, la cingătoare (de fapt, o scurtă sabie de abordaj), îmbrăcămintea unui pirat clasic (haină albastră, peticită, tricorn), un cufăr şi un ochean cu care scrutează zarea, dependenţa de rom, obiceiul de-a fredona un vechi cântec marinăresc şi de-a spune poveşti îngrozitoare, la beţie. În delirul său se amestecă, adesea, incoerent, Insula Tortuga şi Indiile de Vest şi, mai presus de toate, pare că descinde dintr-o Anglie a lupilor de mare, recuperabilă numai prin rememorare. Naraţiunea autoreferenţială sporeşte autenticitatea relatării şi, alături de alternanţa naratorilor (în capitolele 17 şi 18 vorbeşte doctorul Livesey) şi de repetatele intenţii ale lui Hawkins de a evada brusc şi inexplicabil din logica faptelor, constituie un procedeu anticipativ al prozei moderne. Misterul înconjoară totul, de la început, frânturile de poveşti brutale cu piraţi, cufărul mereu închis, izolarea marinarului, frica aşteptării unui bărbat cu un picior de lemn şi cu un mesaj terifiant întreţin din plin curiozitatea cititorului. Din desfăşurarea evenimentelor, văzute prin ochiul încă naivului narator Jim Hawkins, aflăm că în spatele foştilor camarazi de punte ai lui Bill şi Câine Negru se află o corabie, călătorii prin locuri exotice, un căpitan înfricoşător (Flint) şi o comoară ascunsă, pe care o râvneşte toată lumea. Neuitatele aventuri piratereşti sunt completate, ulterior, de notaţiile lacunare din carnetul găsit în cufărul lui Bill (prădări de vase, poziţii geografice misterioase, împărţiri ale prăzilor), de frânturile spuselor marinarilor de pe Hispaniola, auzite clandestin din butoiul cu mere şi de cârâielile papagalului bucătarului Long John Silver, el însuşi martor la nenumărate ticăloşii pe mare. Sunt pomenite nume celebre de căpitani, Roberts, England, nume de vase cunoscute drept corăbii de piraţi – Royal Fortune, Walrus, porturi şi insule ca Madagascar, Malabar, Surinam, Providence, Portobello. Umbrele spectrale ale lui Flint şi Blackbeard plutesc ameninţător deasupra întregii derulări a romanului şi, afirmă Silver, la un moment dat, toţi piraţii pe care-i cunoaşte au murit de beţie, sărăcie şi violenţe. Caracterizarea vieţii tâlharilor de mare pare perfect valabilă, istoric vorbind: „Asta-i soarta celor care umblă în căutarea norocului. Au o viaţă aspră şi îi pândeşte la tot pasul primejdia de a fi spânzuraţi, dar mănâncă şi beau pe săturate, iar când se întorc de pe mare au buzunarele doldora de lire, nu de bănuţi. Ei bine, cea mai mare parte din bani se duce pe rom şi pe chefuri, iar când pleacă din nou pe mare, nu mai au decât cămaşa de pe ei”.

Din volumul în pregătire la Editura Cartea românească

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270