Planeta Bucureşti e o colecţie a Editurii Vremea în care au apărut zeci şi zeci de volume admirabile despre Capitala ţării, reeditări ale unor cărţi de referinţă publicate de-a lungul timpului, contribuţii noi ale unor istorici remarcabili sau memorii ale unor bucureşteni mai mult sau mai puţin faimoşi. Amestecul acesta captivant este oferit şi de cele mai recente apariţii.
Emanuel Bădescu – De toate din vechiul Bucureşti
Emanuel Bădescu (n. 25 august 1952 în oraşul Corabia) este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat în istorie, a colaborat cu peste 1.000 de articole la revistele Formula AS, Magazin Istoric, Lumea Magazin, Historia, Descoperă, la Ziarul de Duminică şi la multe alte publicaţii. A publicat volumele „1 decembrie 1918 Alba Iulia –Bucureşti”, „Imnurile naţionale la români”, „Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc”, „Marele foc şi alte poveşti din Bucureşti”. Este coautor al volumelor „Scurta istorie a Regalităţii în România”, „Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată”, „De la Vatican la Ierusalim”, „Bucureştii în vremea lui Carol I” (lucrare premiată de Uniunea Scriitorilor), „Conspiraţia Securităţii”, „Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureştilor”.
Scriu editorii de la Vremea: „Emanuel Bădescu este un tezaur viu de istorie bucureşteană. Ar fi fost păcat ca nenumăratele sale articole despre Bucureşti să se piardă, risipite în publicaţii. Volumul De toate din vechiul Bucureşti este primul dintr-o serie de autor care va îngloba cele mai valoroase contribuţii ale lui Emanuel Bădescu la cunoaşterea în detaliu a istoriei Capitalei României.”
Volumul de faţă cuprinde texte despre Casa Ştefan Bellu, hanurile Manuk şi Castrişoaiei, arhitectul Alexandru Orăscu, fotograful Willy Pragher, dar şi despre primele fotografii aeriene ale Bucureştilor, monumentul Eroilor Aerului, Grand Hotel Brofft şi altele. Cea mai mare parte dintre articolele bogat ilustrate ale volumului a apărut în „Ziarul de Duminică”
Nicolae Vătămanu – Istorie bucureşteană. Ediţie îngrijită de Silvia Colfescu
Un mare iubitor al Bucureştilor. Un cercetător atent, care s-a aplecat cu dragoste asupra documentelor şi care ne povesteşte cu farmec despre oraşul pe cate îl iubim cu toţii. Nicolae Vătămanu s-a născut la 29 noiembrie 1897. Părinţii lui au fost Ana Vătămanu (născută Popescu) şi Mihalache Vătămanu. Ana provenea dintr-o familie de preoţi, tatăl ei Gheorghe (Ghiţă) Popescu a fost preot. De asemenea, bunicul ei Nicolae şi unul dintre fraţi au fost preoţi. De loc, străbunii Anei erau din satul Cătunul din judeţul Dâmboviţa. Mihail Vătămanu (transformat după moda vremii în Mihalache) era din Dudeşti – Cioplea. Mama lui Mihalache, Elisabeta (Lisaveta), era verişoară cu Ştefan-căruţă-goală, venit de la Vrancea, nimeni altul decât tatăl lui Barbu Ştefănescu Delavrancea.
Nicolae Vătămanu a fost un doctor cunoscut. Pe lângă aceasta, şi-a dedicat întreaga viaţă scrierii unei istorii a medicinei româneşti de la origini până în prezent. A scris numeroase şi valoroase cărţi despre istoria universală a medicinei. Este unul dintre întemeietorii Catedrei de Istoria Medicinei de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. A fost cunoscut în vremea lui şi datorită rubricii săptămânale din ziarul Universul intitulate „Sfaturile medicului”.
A fost fascinat de fotografie. A avut aparate de fotografiat (deosebit de performante pentru acele timpuri) cu care a surprins imagini din Bucureştiul pe care l-a iubit atât de mult. Din păcate, sacii de fotografii, cu imagini ale caselor şi străzilor din Bucureşti, au dispărut împreună cu el la cutremurul din 1977. Au rămas volumele cu povestiri despre lumea, locurile şi obiceiurile de altădată din Bucureşti.
Vera Molea – Hai, nene, la Iunion! Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată. Prefaţă de prof. univ. dr. Elisabeta Munteanu
Cu acest volum bogat ilustrat, Vera Molea ne introduce în lumea fascinantă a spectacolelor de teatru din grădinile de vară bucureştene de altădată: actori celebri, companii teatrale, piese îndrăgite. Printre multele elemente civilizatoare, care au pătruns în România în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea – spunea autoarea, putem menţiona şi acest tip de negoţ „împănat” cu ceva distracţie. Timp de mai bine de un secol, acest fenomen s-a dezvoltat nu doar la Bucureşti, ci şi în cele mai importante oraşe din ţară. Grădinile de vară au dat un farmec aparte capitalei noastre, căci aici, în faţa farfuriilor pline cu mici şi grătar şi a halbelor cu bere, întâlneai în serile toride de vară oameni din toate categoriile sociale. Discuţiile vesele sau teribil de serioase încetau doar atunci când pe micile scene de teatru îşi începeau recitalurile actoriceşti nume grele ale teatrului românesc. Fiecare grădină devenea cunoscută după lumea care o frecventa, iar dacă mai avea şi o scenă unde puteai să vezi actori cu nume răsunător cu siguranţă că intra în topul celor mai râvnite locuri. Erau un debuşeu atât pentru patronii lor, cât şi pentru artiştii noştri care-şi completau substanţial veniturile. În plus, aceste grădini satisfăceau, într-o oarecare măsură, dorinţa bucureşteanului din clasa de mijloc de a ieşi din cotidian. Dacă trebuie să ne referim strict la perioada interbelică, aş pomeni aici crâşmele/grădinile de vară de mare succes unde aveau loc şi spectacole de teatru: Grădina Oteteleşeanu, Blanduzia, Cărăbuşul, dispărute înainte de declanşarea celui de-al doilea război mondial. Mai erau şi cele de la periferie foarte căutate, cele din zona Gării de Nord – Marconi, Volta-Buzeşti – sau cele din zona Calea Călăraşi unde teatrele evreieşti prezentau spectacole de teatru de artă, Jigniţa, Izbânda, Teatrul Nou.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
