Am in fata o carte subtirica si eleganta. Textul propriu-zis are vreo 70 de pagini, iar notele - aproape 18 (asadar, cam o patrime din text). Se cheama Planeta Moft, a aparut in cadrul proiectului Asociatiei Scriitorilor "Biblioteca Bucuresti", in colaborare cu Editura Cartea Romaneasca. Autorul poate fi vazut pe coperta intr-o fotografie: un barbat inca tanar, ce te priveste drept in ochi, cu o barba atinsa usor de incaruntire. Numele lui: Alexandru Condeescu. Pe carte sta scris "debut". Anul aparitiei: 1997.
Abia acum, cand Alexandru Condeescu nu mai este, sesisez cat de tarziu a debutat: la 47 de ani, ca Arghezi. Atata doar ca Arghezi avea sa mai traiasca o viata de om, in timp ce fostul meu coleg de "filo" - doar un deceniu. In fapt, un critic nu traieste neaparat in carti, ci mai ales in viata activa a publicatiilor, exprimandu-si fie in cronici, fie in eseuri sau analize sistemul critic, validandu-se prin optiuni, capatand notorietate si autoritate prin judecatile de valoare. Or, Alexandru debutase de pe vremea studentiei noastre, era pasionat in principal de domeniul cercetarii literare - atitudine si orientare ce dovedeau o anume artistocratie in domeniul literelor, acolo unde tot studentul scria poezie, proza si se visa regizor daca nu cumva si actor sau, mai ales, actrita. De altfel, prin imbracaminte, gesturi, limbaj, educatie facea o figura aparte in noianul de studenti din anii '70: jucase rugbi - adica un sport nobil, nu batuse mingea pe maidan ca unii dintre noi -, facuse un an de Politehnica, avea, asadar, avantajul unui an in plus, ceea ce la niste abia iesiti din adolescenta se vede bine de tot, era la cercul de critica si teorie literara (condus parca de profesorul Savin Bratu), imbratisand, alaturi de alti cativa colegi - Paul Dugneanu, Valentin F. Mihaescu, Mihai Bucataru, George Tudor - noile tendinte in domeniu: tematismul, structuralismul etc. Preocupari, dupa cum se vede, elitiste, in opozitie cu mai "proletara" preocupare de a scrie poezii pentru a le citi la cenaclul duminical Junimea sau in puzderia de cenacluri din camine, acolo unde, cand incepeau lecturile si dezbaterile, nu mai exista impartirea aia burgheza noapte-zi.
Spre finalul facultatii, fusesera cooptati de revista Luceafarul, iar daca memoria nu ma inseala, Alexandru tinea o cronica a editiilor si, pas cu pas, si-a consolidat aceasta imagine a cercetatorului, dispus mai degraba a se afunda in editari critice, in a se pune, discret, pe sine in umbra subiectului, decat de a-si fauri propria opera. De aici, probabil, debutul tarziu, surprinzator pentru multi, cu o cercetare a operei lui Caragiale, axata, esesistic, pe ideea lumii ca moft.
Dar Planeta Moft este ceva mai mult decat o reinterpretare a lui Caragiale. Prin lumea lui Caragiale, Alexandru Condeescu radiografiaza lumea in care traim, pentru ca, aproape permanent, similitudinile sunt evidentiate fara a fi numite vreodata direct. Ca si la Caragiale, lumea asta, in care traim, nu este cea reala, ci aceea mediatica: "Foamea informationala a romanului, mare cititor de gazete, pare a fi insatiabila si ea inghite orice, indiferent de consistenta bucatelor preparate in redactie dupa reteta 'ieftin si mult' a ingredientelor rapide ale mofturilor, bune pentru 'tugu' nepretentios al suburbiilor ce acopera in intregime teritoriul romanesc la vremuri de tranzitie" (p. 53). In fond, pe urmele lui Caragiale - "Prostii mor, dar prostia e nepieritoare" -, Condeescu observa ca putine s-au schimbat de la nenea Iancu incoace, poate cu exceptia rasului sanatos, obicei pe care l-am cam pierdut noi, romanii, de vreo douazeci de ani: "Nu exista tara in care la vreme de mare cumpana sa apara mai multe gazete, jurnale si ziare pe cap de locuitor (si posturi de televiziune, n.n.) ca tara romaneasca. Si cand n-a fost la noi, dupa revolutia de la '48, vremea in mare cumpana? Cand Europa se misca, noi nu puteam sta cu mainile in san. Chiar daca realitatile economice si sociale erau la noi cu mult intarziate, ziarele noastre ne-au conectat primele la 'miturile' democratiei moderne. Cel mai important este 'mitul revolutiei', care domina societatea liberala a sfarsitului de secol romanesc." "In miezul imaginii de presa a Romaniei moderne antebelice se afla 'mitul revolutiei', legitimat de 'jertfa patriotica a poporului suveran, martir si burghez'", scrie autorul Planetei Moft, iar cuvintele lui rezoneaza si mai acut in zilelele noastre cand "intoarcerea la popor", la poporul care, nu-i asa, a facut o revolutie (cea din decembrie), a mai facut o revolutie (toti cei care ajung la putere se considera ajunsi acolo pe creasta valului revolutionar, chiar daca acest val a fost numai unul al promisiunilor electorale!) si mai vrea o revolutie! Toti vor sa se legitimeze prin popor. Suntem un neam de "boboreni", ce s-o mai lungim, care nu avem nimic mai bun de facut decat sa-i legitimam pe cei deja aflati la putere!
Mai mult decat un eseu literar, cartea lui Alexandru Condeescu este un pamflet politic, dar unul subtil si dramatic.
Dand dreptate si asumandu-si privirea caragialiana, Alexandru nu vede cale de iesire. "Lupta cu 'omul-kitsch' care-l pandeste dinauntru inca din haimanale, prin mahalale, pe 'al matale Caragiale' da substratul grav, miza existentiala a scrierii genialei sale epopei parodice, in teatru si proza jurnalistica - Caragialiada." O epopee ce pare fara sfarsit!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
