Ne-am speriat degeaba ca Europa Unita va omogeniza identitatile. Destinele marcate de comunismul romanesc trezesc acelasi interes la New York, Heidelberg si Arad. Premiul de Autor European al Anului 2007 decernat Alinei Nelega pentru piesa Amalia respira adanc la Targul Pieselor de Teatru de la Heidelberg reconfirma succesul din luna mai de la Lark Studio din New York, unde lucrarea a fost prezentata in cadrul programului American Romanian Theater Exchange (ARTE). Iar premiera din 29 aprilie de la Teatrul German de Stat din Timisoara cu Kamikaze marcheaza prima traducere a piesei in limba germana.
- Dupa montarea de acum doi ani la Teatrul Ariel Underground Targu-Mures & Club Avi-Cola, spectacolul cu Kamikaze de la Teatrul German de Stat din Timisoara aduce viziunea regizorului Garvil Cadariu asupra acestui text crud si poetic totodata. Cum vedeti comparativ cele doua spectacole?
- Acesta e un spectacol diferit fata de cel de la Targu-Mures, care este pe jumatate happening, extrem de lejer, incadrat doar de doua coperte muzicale. In rest, e lasat totalmente in mana actorilor, care isi gasesc singuri locul unde joaca, isi deseneaza singuri miscarea scenica, fixata fiind doar relatia lor. Acesta este un spectacol foarte construit: are niste lumini extrem de frumoase si un grad de stilizate care ii da o tenta destul de teatrala.
El nu poate fi jucat decat intr-un spatiu teatral in care sunt indeplinite conditiile tehnice, in care se pot vedea nuantele, se pot auzi bine vocile actorilor. Sigur, textul este punctul lor comun. Eu cred ca textul rezista si in genul acesta de spectacol. Pana la urma, eu sunt dramaturg si asta e ceea ce ma reprezinta. Regizez pentru ca relatia cu scena este un lucru de care am nevoie si, daca as trai intr-o alta cultura, in care relatia dramaturgului cu actorii nu ar fi ecranata de regizor, poate ca nu as regiza. Dar, pentru ca suntem in Romania, am nevoie de contactul cu actorii, motiv pentru care imi pun in scena propriile texte.
- Reveniti mereu asupra nevoii de contact cu actorii. Schimba el felul dvs. de a scrie teatru?
- Da, fireste. Eu scriu in primul rand pentru actor si ma intereseaza actorul ca personalitate, componenta lui umana inainte de toate. Vreau sa stiu ce poate el sa faca, ce registre si ce tip de resurse are. Simt nevoia contacului cu actorii. Am fost la Timisoara inainte de premiera, am stat doua zile cu ei, am discutat. Aveau nevoie de mine pentru a-si fixa niste intuitii, pentru a-si limpezi niste ganduri. Am fost extrem de surprinsa si foarte impresionata de felul in care au lucrat ei cu textul. N-am vazut asa ceva decat in edituri: textele lor sunt maruntite, pigulite, puricate la maximum. Stiu ca exista actori romani care abia daca isi subliniaza textul. Ei bine, textele lor erau practic rescrise, aratau ca niste palimpseste.
- Piesele dvs. converg catre un gen privilegiat: monodrama. Poate piesa care s-a bucurat de cel mai mare succes este Amalia respira adanc. Desi a fost scrisa pentru Monica Ristea Horga, care a si lansat textul, Dorina Lazar a prezentat in America un fragment din lectura scenica de la Odeon.
- Am avut bucuria de a-mi vedea textul interpretat si iubit de doua mari actrite. Acest lucru este foarte important pentru un dramaturg. Dorina Lazar a rupt gura la New York cu vitalitatea si plasticitatea interpretarii sale - desi era doar o lectura, nu un spectacol in adevaratul sens al cuvantului. Lectura, in sensul conventional al acestui termen, a facut actrita americana Lynn Cohen. Diferenta s-a vazut in aplauzele si ovatiile care au finalizat monologul spus de actrita noastra.
- Amalia... vorbeste despre conditia artistului si implicit despre relatia cu sistemul. Este Romania prezenta in spectacolul regizorului John Eisner, la Lark Studio?
- Da, Romania a fost personajul principal in acest eveniment. De fapt, John are o idee despre cultura noastra, el a venit in Romania de mai multe ori si sper sa colaborez in continuare cu el, cu Teatrul Lark si cu Institutul Cultural Roman din New York (si din Bucuresti) care, prin persoana Corinei Suteu, directoarea institutiei, a aratat ca intr-adevar sustine si apreciaza prezentele romanesti in strainatate. La sediul de pe Aleea Alexandru 38 al ICR a avut loc o seara de intalniri cu personalitati ale teatrului american, oameni interesati de Romania. Am fost impresionata de deschiderea si sinceritatea cu care ICR isi face, in sfarsit, treaba: de a disemina cultura romaneasca in mediile profesioniste cu mare vizibilitate si nu - ca pana acum cativa ani - de a organiza mici serbari pentru comunitatea romanilor emigrati.
- Ce inseamna succesul Amaliei la Heidelberg, unde exista, in receptare, un fond istoric comun?
- Eu cred ca lumea este interesata de acest tip de subiecte, iar germanii pot sa inteleaga procesele prin care au trecut tarile postcomuniste pentru ca si Germania a suferit foarte mult. Textul le-a placut si americanilor, si nemtilor. La Heidelberg a fost o bursa de texte la care au participat 10 autori: 6 germani si 4 romani. Stefan Peca a primit Premiul pentru Inovatie, iar eu Premiul de Autor European. Textul a fost tradus si interpretat de regizoarea si actrita Luisa Brandsdorfer, care are legaturi cu teatrul romanesc si care a facut si selectia autorilor prezenti la Heidelberg. De altminteri, ziarele germane titreaza: "Germania castiga, dar Romania vine tare din urma". Pentru mine, personal, succesul Amaliei inseamna in primul rand faptul ca voi avea un agent austriac. Exista o agentie in Viena care a solicitat drepturile pentru toate piesele romanesti prezentate in lecturi, nu numai pentru cele premiate. In momentul in care ai un agent, textul tau ajunge pe scena cel putin la un teatru, fara a mai pune la socoteala publicarea in reviste si difuzarea. Asta se intampla de obicei in spatiul de limba germana. E ceva ce spatiului nostru teatral ii lipseste deocamdata. Insa aceste premii nu sunt importante in sine, ci te legitimeaza inca o data si iti deschid o sumedenie de posibilitati. In mod normal, iti ofera contracte, lumea te cauta, devine interesata de munca ta. Iti ofera vizibilitate. Eu cred ca asa ar trebui sa fie si in Romania. Nu e o recadere in anonimat, asa cum se intampla cu foarte multe premii la noi.
- Amalia... are un destin special, sau este destinul firesc al unei piese care vorbeste despre trecutul nostru recent?
- Pentru mine e o mare surpriza. Acest text a fost tradus in maghiara si in poloneza, a fost jucat in engleza si acum in germana. O a doua premiera a avut loc pe 10 mai la Teatrul Ioan Slavici din Arad, in regia lui Stefan Iordanescu. Ceva imi spune ca lumea va fi din ce in ce mai interesata de acest text, dar in spatiul romanesc ma tem de faptul ca regizorii vor uita, poate, ca eu am mai scris si alte piese, ca voi mai scrie si ca sunt in viata. Mai am texte pe care le-as oferi in cazul in care cineva mi le-ar cere si nu s-ar apropia numai de acesta, care deocamdata are pedigree.
Interviu realizat de Oana Cristea Grigorescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
