O situaţie extrem de rară în timpul războiului rece, în care ambele părţi au fost în egală măsură interesate în ocultarea adevărului. Iată de unde porneşte această extraordinară anchetă a asasinării preşedintelui Kennedy de către Lee Harvey Oswald, puşcaşul marin american care a defectat în Uniunea Sovietică, pentru ca patru ani mai târziu să comită crima secolului.
În Programat să ucidă, fostul general-locotenent Ion Mihai Pacepa, ofiţerul de securitate cu cel mai înalt grad care a defectat vreodată din blocul sovietic, dezvăluie multe dintre detaliile legate de asasinat, care au fost ascunse de către Kremlin. El încearcă să răspundă miilor de întrebări rămase neeludicate după încheierea anchetelor conduse de Comisia Warren şi de Comisia Specială pentru Asasinate Politice a Camerei Reprezentanţilor şi în urma numeroaselor cărţi scrise pe acest subiect.
Pacepa este singurul dintre anchetatorii acestui asasinat care a ştiut despre legăturile lui Oswald cu KGB-ul, după ce şi-a petrecut el însuşi cincisprezece ani din viaţă la vârful unei agenţii de spionaj din fostul bloc sovietic care - depunând un efort frenetic - a încercat să arunce vina pentru moartea lui Kennedy asupra SUA.
Programat să ucidă plasează cunoştinţele pe care le deţine Pacepa despre legăturile secrete ale lui Oswald cu KGB-ul în contextul tuturor celorlalte teorii care au apărut făcând referire la acest caz. Cartea confruntă acel modus operandi al KGB – în mare parte rămas necunoscut celor din afara sistemului – cu dovezile irefutabile puse cap la cap de FBI şi alţi anchetatori americani. Uluitoare prin detaliile oferite, această carte revelează modul în care Oswald a fost antrenat pentru crima pe care avea s-o comită în vest – şi modul în care mai târziu a fost retras, din teama liderului sovietic Hruşciov de a nu declanşa un război nuclear. În cele din urmă, Oswald însuşi, dar şi ucigaşul acestuia, Jack Ruby, au devenit victime ale KGB.
Ion Mihai Pacepa a fost consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui României şi director interimar al Serviciului Român de Informaţii Externe. În 1978, preşedintele Carter i-a acordat azil politic în Statele Unite ale Americii. Este de asemenea autorul volumului Orizonturi roşii, publicat în douăzeci şi şapte de ţări.
„În lumea occidentală, Ion Mihai Pacepa este fără îndoială persoana care ştie cele mai multe lucruri despre spionajul sovietic. Programat să ucidă reprezintă un adevărat corn al abundenţei când vine vorba de informaţii despre KGB, serviciile secrete româneşti, tehnicile sovietice de spionaj (capitolul despre „ilegali” este excepţional) sau despre personalităţile de la conducerea Kremlinului. Niciun alt autor înaintea lui Pacepa nu ar fi putut scrie cu atâta autoritate şi cu o atât de profundă înţelegere a fenomenului despre aceste lucruri. Analiza sa cu privire la Oswald trebuie considerată una dintre lucrările de referinţă legate de asasinarea lui Kennedy”. (Michael Ledeed, autorul volumului The Iranian Time Bomb)
„Un punct de vedere nou şi complet diferit cu privire la asasinarea lui JFK, aducând puţină lumină în ceea ce a constituit paradisul teoriilor conspiraţioniste din secolul al XX-lea. La FBI, am fost întotdeauna convinşi că «adevărul este de găsit în detalii», iar generalul Pacepa ne dezvăluie adevărul cu rafinament - cu informaţii solide, verificabile, care se leagă şi sunt mai presus de orice dubiu. Informaţii despre implicarea conducerii sovietice şi a KGB-ului în aceasta tragedie, din prima clipa şi până la final, ba chiar şi în muşamalizarea ulterioară a evenimentelor. Pacepa vorbeşte limbajul serviciilor secrete şi îl traduce admirabil pentru cei care au trăit acele vremuri, dar nu erau siguri cum să interpreteze adevăratul sens al acestui noian de informaţii”. (Wayne A. Barnes, agent special FBI, în retragere).
*
* *
Aceasta este o carte despre spionajul sovietic în momentele de apogeu ale Războiului Rece şi despre recrutarea şi manipularea unui individ singuratic şi cu o personalitate dificilă, Lee Harvey Oswald, un tânăr puşcaş marin american care, după ce a defectat la Moscova, avea să se transforme, patru ani mai târziu, în asasinul preşedintelui Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy. Este, de asemenea, o carte despre ampla operaţiune de dezinformare condusă cu mult succes de către autorităţile de la Moscova, care au reuşit să convingă o lume întreagă că n-au fost niciodată interesate, nici în cea mai mică măsură, de Oswald – eu însumi am investit cincisprezece ani, în vremea în care eram general de securitate comunist, în această operaţiune de dezinformare. Amintindu-şi că în 1914, asasinarea lui Franz Ferdinand de către teroriştii sârbi a dus la declanşarea Primului Război Mondial, Moscova s-a temut că implicarea lui Oswald în asasinarea lui Kennedy ar fi putut declanşa primul război nuclear.
În 1978, atunci când preşedintele Jimmy Carter mi-a acordat azil politic, nimeni de la Washington nu se gândea la posibilitatea ca Oswald să fi fost agent sovietic. Nu m-a surprins acest lucru. Cu numai câteva luni înainte de fuga mea din România, preşedintele Carter îl lăudase public pe dictatorul Nicolae Ceauşescu, numindu-l „un mare lider atât pe plan naţional, cât şi internaţional”. La acea vreme, serviciile de securitate americane se bazau mult pe mijloacele tehnice, în timp ce nici cel mai sofisticat dintre sateliţii CIA nu putea citi minţile despoţilor din blocul sovietic sau pe ale spionilor lor de frunte. În orice caz, în acel moment mă preocupau chestiuni mai urgente. Trebuia să-mi construiesc o nouă viaţă şi să-i ajut pe români să scape de Ceauşescu, care distrugea România şi o teroriza pe fiica mea ţinută ostatică în ţară.
Ca urmare a prăbuşirii Uniunii Sovietice, am sperat că noii liderii de la Moscova vor face dezvăluiri în legătură cu implicarea sovietică în asasinarea lui JFK. În schimb însă, am putut vedea cum puterea era preluată la Kremlin de ofiţerii fostei poliţii politice a URSS, KGB, în timp ce Moscova a continuat să se spele pe mâini de Oswald ca şi mai înainte. Călăii nu se incriminează singuri.
În 1990, fiind deja cetăţean american, am considerat de datoria mea să-mi ajut ţara de adopţie să cunoască adevărul. Da, este adevărat că Oswald a acţionat de unul singur în momentul în care a apăsat pe trăgaciul puştii sale Mannlicher-Carcano, punând astfel capăt vieţii popularului preşedinte american. În ultimă instanţă însă, cei cu adevărat responsabili pentru această moarte rămân Hruşciov şi spionii lui. La vreme aceea, când noi, şefii serviciilor de securitate din blocul sovietic, am aflat despre moartea lui Kennedy, am ştiut imediat ce se întâmplase, deşi bineînţeles că nu ne-am permis să întrebăm nimic, iar şefii noştri de la Moscova nu ne-au confirmat în niciun fel amestecul sovietic în această afacere.
Spionajul sovietic, la fel ca şi guvernul sovietic, de altfel, avea o aplecare neobişnuită pentru tipare. Prin urmare, toate ţările din blocul sovietic purtau denumirea standard de „republici populare”; toate forţele poliţieneşti din aceste ţări au fost rebotezate „miliţii” şi toţi miliţienii au fost puşi să poarte uniforme albastre, identice cu cele ale miliţiei sovietice; toate serviciile secrete din ţările blocului sovietic erau organizate la fel şi aveau acelaşi modus operandi. „Tot ceea ce veţi vedea aici seamănă perfect cu ceea ce am văzut eu când am vizitat serviciul dumneavoastră”, mi-a spus Sergio de Valle, şeful celor două servicii de securitate ale Cubei, intern şi extern, în 1972, când mi-a făcut cunoştinţă cu şefii organizaţiei de spionaj cubaneze − DGI.
Cu condiţia să fii deja familiar cu ele, la fel ca în cazul infecţiilor cu toxoplasmoză, operaţiunile de spionaj sovietice pot fi uşor identificate prin anumite elemente tipice. Prin însăşi natura ei, activitatea de spionaj este misterioasă şi duplicitară, iar sovieticii au creat o adevărată filosofie în jurul ei, fiecare aspect fiind dezvoltat pe baza unui set de reguli verificate şi răsverificate şi a unui tipar prestabilit. Motiv pentru care, oricât de interesante ar părea, filmele sau romanele de spionaj se dovedesc a nu fi de niciun folos atunci când vine vorba de posibilitatea de a înţelege mai bine modul de operare al spionajului sovietic. Este nevoie să fi trăit mult timp în acea lume plină de secrete, ca s-o poţi înţelege. Şi nici aşa nu vei fi în stare să-i afli cele mai întunecate laturi, decât numai în cazul în care te afli tu însuţi undeva în vârful piramidei, unde se hotărăşte totul.
În cele din urmă, s-a dovedit că teoria pe care am putut s-o dezvolt în legătură cu asasinarea lui Kennedy nu mai fusese propusă de niciunul dintre anchetatori. Pornind de la materialul despre Oswald pus la dispoziţie de anchetatorii americani, oficiali sau privaţi, am început să caut urme ale metodele operative folosite în spionajul sovietic – care le erau prea puţin cunoscute celor din afara sistemului, având în vedere secretomania care învăluia lumea spionilor din arealul sovietic.
Mi-a luat mai mulţi ani ca să pot pune totul cap la cap, dar în momentul în care munca mea a fost în sfârşit terminată, am fost uimit să observ cât de multe lucruri se potriveau şi cât de vizibili deveniseră paşii operativi urmaţi de sovietici în executarea acestei operaţiuni. De fapt, totul se potrivea perfect – până la un punct. După cum voi demonstra în cele ce urmează, toate datele indică faptul că Oswald a fost recrutat de serviciul de spionaj sovietic, în timp ce se afla în misiune ca tânăr puşcaş marin în Japonia. În documentele pe care le-am avut la dispoziţie, am putut, de asemenea, să descopăr dovezi clare ale faptului că misiunea sa la întoarcerea în Statele Unite urma să fie asasinarea preşedintelui Kennedy, care îl forţase pe Hruşciov, în 1961, să ridice Zidul Berlinului şi, de asemenea, în 1962, să-şi retragă în regim de urgenţă rachetele nucleare din Cuba. Niciun alt şef de stat sovietic nu mai fusese umilit vreodată într-o asemenea măsură.
În ultimii zece ani ai carierei mele de ofiţer de securitate am fost printre altele responsabil şi de un departament ultrasecret al serviciului de securitate românesc (care ar fi echivalentul Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA – NSA), ceea ce mi-a permis să mă familiarizez cu sistemul sovietic de coduri şi cifruri. După ce am analizat aparent inofensivele scrisori pe care Oswald şi soţia sa sovietică le trimiseseră ambasadei sovietice din Washington (puse la dispoziţia guvernului SUA), am realizat că ele conţineau de fapt mesaje cifrate. În aceste scrisori am găsit inclusiv dovezi că Oswald fusese trimis în Statele Unite cu o misiune temporară şi că plănuia să se întoarcă la Moscova imediat după ce avea să îşi atingă ţinta. De fapt, chiar înainte de uciderea lui Kennedy, Oswald a aplicat pentru o viză de reintrare în insondabila Uniune Sovietică.
Apoi, când Oswald era deja pregătit să-şi ducă la capăt misiunea, climatul politic s-a schimbat brusc la Moscova, iar Hruşciov a decis să-şi abandoneze planul de asasinare a preşedintelui american. Care a fost motivul? Spre sfârşitul anului 1962, Curtea Supremă a Germaniei Federale a iniţiat un proces public împotriva lui Bogdan Staşinski, un agent KGB care fusese decorat de însuşi Hruşciov pentru asasinarea, în Vest, a doi duşmani ai Uniunii Sovietice. De-a lungul acestui proces, Hruşciov a fost expus în faţa întregii lumi ca un adevărat măcelar politic ce era. În 1963, altădată prea exuberantul dictator devenise deja un conducător disperat, care simţea că se sufocă. Chiar şi cea mai mică aluzie la o posibilă implicare a sovieticilor în asasinarea lui Kennedy i-ar fi putut fi fatală.
Prin urmare, Moscova a făcut tot posibilul să-l „deprogrameze” pe Oswald, dar fără succes. Din documentele pe care le avem astăzi la dispoziţie reiese că, pentru a-şi demonstra capacitatea de a-şi duce până la capăt misiunea ucigaşă, Oswald a pus la cale chiar o repetiţie, încercând să-l împuşte şi ratând la milimetru, pe generalul american Edwin Walker. Oswald a întocmit chiar un fel de mapă, incluzând şi fotografii, cu planurile sale pentru îndeplinirea acestei operaţiuni pe care i-a dus-o agentului său KGB de legătură, camaradul Costin, în Mexico City, în ideea de a-i arăta acestuia de ce putea fi capabil. Cu toate că reuşise să improvizeze acest plan de asasinat împotriva generalului, fără să fie descoperit, Moscova a rămas în continuare tare pe poziţie. Până la urmă, Oswald s-a încăpăţânat să continue de unul singur, fiind convins că astfel îşi ducea la îndeplinire datoria „istorică”.
Ţinând însă cont de faptul că Oswald ştia deja prea multe despre planurile originale, Moscova a făcut aranjamente să-l reducă la tăcere pentru totdeauna – în cazul în care inimaginabilul s-ar fi produs până la urmă. Acesta era un alt mod tipic de a acţiona al Moscovei – şapte dintre primii opt şefi ai poliţiei politice sovietice au fost asasinaţi, fie în secret, fie pe faţă, pentru a se elimina posibilitatea ca aceştia să incrimineze vreodată Kremlinul.
La finalul acestei cărţi, pentru a veni în ajutorul cititorilor, am adăugat o anexă cu titlul „Refacerea legăturilor”, care conţine principalele evenimente şi date ce ar trebui reţinute din întreaga poveste cu Oswald. Acolo unde am intervenit pentru a puncta o coincidenţă cu modul de operare sovietic, am plasat în paranteză şi unele note explicative bazate pe propria mea experienţă sau pe unele documente instructive în acest sens, astfel încât cititorul să poată vizualiza mai bine scenariul standard după care acţiona serviciul de spionaj sovietic.
În Programat să ucidă am încercat să fac o analiză factuală, minuţios documentată, care nu are nimic de a face cu romanele de spionaj pe care oamenii le pot citi în timp ce se relaxează pe plajă. Şi totuşi, dacă episodul asasinării lui Kennedy ar fi putut fi descâlcit atât de uşor, atunci cazul n-ar fi rămas practic nerezolvat din 1963.
Din volumul în pregătire la Editura Corint.Traducere din limba engleză de Cristina Ispas
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
