LABIRINT-uri s.n - Construcţie cu un mare număr de camere şi galerii, în care orientarea este foarte dificilă, dedal. ( DEX )
Legenda spune că arhitectul Dedal a fost însărcinat de către regele Minos al Cretei să construiască un palat pentru Minotaur, fiul său cel monstruos. Ca răsplată, după ce a creeat labirintul, arhitectul şi cu fiul său, Icar, au fost zidiţi înăuntru, dar au reuşit să scape lansându-se peste mare cu aripi de ceară. Icar, mai temerar, ca toţi tinerii, s-a ridicat în zbor prea aproape de soare, aripile s-au topit şi el, bietul, s-a imortalizat ca prima victimă a aviaţiei. Tezeu, trimis în labirint să se lupte cu Minotaurul , a găsit calea de întoarcere urmând firul dăruit de Ariadna, iubita sa. Dupa ce au fugit împreuna, drept recunoştinţă, a părăsit-o în insula Delos. Plină de fapte bune mitologia asta!
*
Vorbesc ieri cu Ria la telefon. Cu un glas lipsit de vlagă îmi povesteşte cum s-a rătăcit două ore prin spitalul Elias, căutând ortopedia.
- Mergeţi drept înainte, apoi prima la dreapta, coborâţi două etaje, luaţi coridorul pe mâna stângă şi la uşa glisantă mai întrebaţi... Când era, deja, la capătul puterilor s-a auzit strigată pe nume. Un înger cu chipul lui Bebe G. în baston, târând un picior din şold şi din genunchi, i-a declarat că tocmai de acolo vine, şi că să se ducă liniştită acasă că vorbeşte el cu asistenta şefă.
Am petrecut şi eu, în urmă cu mulţi ani, câteva zile în spitalul Elias. Am ajuns noaptea, am fost plasată într-un salon cu mai multe doamne adormite, nu cunoştem pe nimeni, nu ştiam cam pe unde mă aflu. În seara următoare mă plimbam, întristată, pe culoarul pustiu, când, o persoană, total necunoscută, în halat de molton bordo, mă întreabă dacă vreau să merg la cinema.
- Unde ?
- Au aici o o sala de spectacole şi, o dată pe săptămână, dau un film pentru pacienţi.
M-am luat după dânsa, am coborât câteva etaje, am parcurs un lung culoar în unghi drept şi, cu un lift de servici, am ajuns la subsol. Călăuza mea era foarte vioaie, hotărâtă şi, în mod vizibil cunoştea bine locurile. Am mai străbătut doi-trei km prin nişte ganguri cu ţevi pe tavan, am ieşit la lumină într-un hol şi de acolo, pe o uşă maro, am plonjat în beznă. Pe bâjbâite, mi-am găsit un loc departe de însoţitoarea mea.
Filmul începuse, un film de dragoste cu Florinda Bolkan şi Omar Sharif. Ea, o frumoasă şi sofisticată doamnă bogată, el, jurnalist contestatar într-un stat cu regim totalitar, un fel de Muntenegru. Dragostea lor pătimaşă se întrerupe prin arestarea lui. Exilul pe o insulă înconjurată de sârmă ghimpată, gen Alcatraz, tratamentul la care sunt supuşi bieţii luptători pentru libertate amestecaţi cu criminali şi borfaşi de rând, bătăile cu capul în jos, stropelile cu furtunul, sângele pufnind pe nas şi urechi, totul e detaliat cu amănunte hiper realiste.
De la o vreme simţeam că vreau, că trebuie să plec. Dar nu ştiam cum o cheamă pe partenera mea ca s-o pot striga, nu ştiam pe unde să ies, nu ştiam calea de întors acasă. Am stat mai departe şi am văzut cum trec anii, cum Florinda Bolkan face disperate apeluri la poliţie, la ministerul de interne, la preşedinţie ca să-şi poată vizita iubitul şi în timp ce primeşte la nesfârşit refuzuri ea îşi deşiră, plângând, toate rochiile cu care fusese admirată de EL şi ţese din ele o frumoasă pătură de mohair cu dungi late roz şi turcoaz. Când, în sfârşit, după vreun deceniu, lucrarea este lungă de 2,80 metri, primeşte aprobarea. Atunci, la prova unei ambarcaţiuni cu motor, cu părul în vânt şi pătura pe umăr, se apropie de insulă în timp ce toţi deţinuţii, cu degetele crispate în ochiurile gardului de sârmă, cu ochii holbaţi şi gurile băloase scandează: F E- M E -I -A- A- A...
I-l aduc pe bietul Omar Sharif, i-l aşează în faţă, pe un scăunel, dar bietul ziarist, luptător pentru înalte idealuri, total îndobitocit de atâtea bătăi, n-o recunoaşte, stă bleg cu, vorba aceea, fruntea-n piept ca o statuie. Ea îl mângâie, îl înveleşte cu pledul de mohair în dungi şi se depărteză, cu ochii în lacrimi, pe aceeaşi motonavă, la pupa, de data asta. În timpul acesta, în spatele gardului de sârmă, deţinuţii, dezlănţuiţi, sfâşie şi deşiră frumoasa ţesătură luând fiecare, cu un rânjet sălbatic, câte un capăt de lână.
Când lumina s-a aprins m-am văzut într-o mulţime de oameni în pijamale dungate şi halate de molton bordo care se ridicau în tăcere şi, cu capetele plecate, se îndreptau spre ieşire.
La vreo doi metri mai în spate îl văd pe Adrian D., fost coleg de redacţie, atât de fără speranţă îndrăgostit de mine încât, suprem act de îndăzneală, în stare de ebrietate, la telefon şi în miezul nopţii, îmi ceruse iertare că există. Nu mi s-a părut potrivită o întâlnire, după ani, în circumstanţele date, aşa că m-am fofilat dând din coate şi înghiontindu-mă am tulit-o, gâfâind, la întâmplare. Am rătăcit ore prin măruntaiele spitalului adormit, pe la calorifere, pe la etuve, porţi de tablă lăcătuite, cazane de zmoală clocotind, culoare şi scări pustii până când, o soră de noapte fără somn m-a descurcat de am ajuns în pătuţul meu primitor, legănată de sforăielile liniştitoare ale tovarăşelor de salon.
*
Dacă vizitezi ruinele palatului din Cnossos, generatorul legendei labirintului, din loc în loc, câte un mare avizier din tablă îţi arată , în culori, planul construcţiei şi o bulină roşie, prietenoasă, te lămureşte: EŞTI AICI !
Anamaria Smigelschi, născută în 1938, al patrulea copil dintr-o familie specială,
tatăl, arhitect, fiul pictorului ardelean de origină poloneză Octavian Smigelschi şi mama, italiancă venită în Romania prin căsătorie, soţia lui Ion Alin Gheorghiu, este artist plastic-grafician, posesoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale, autoare a opt cărţi pentru copii şi ilustratoare a nenumărate altele. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
