Mamaia Sat, deceniul 7, un sat dobrogean pe malul mării, fără stil, fără gară, fără autobuz, dar cu o cişmea, un magazin sătesc şi o cârciumă, două străzi încrucişate!
Dar lumea care venea aici!... Ce lume aleasă… Actorii Ionescu Gion, Dodi Caian, Micheta Juvara, arh. Cezar Lăzărescu, Modest Morariu, Petre Stoica, Chirnoagă, Mia Morogan şi Victor Ciobanu, noi…
Gazdele ne cunoşteau pe toţi şi trăiau în timpul iernii cu cancanurile ce răzbăteau până acolo de la Bucureşti, cu emoţia revederii şi a surprizelor care aveau să se arate.
De la Mamaia erau 4 km. pe care trebuia să-i faci descurcându-te în vreun fel, la plecare te ducea, de obicei, Petrică grădinarul cu căruţa lui.
Am descins, o dată, în poartă la Coana Marioara în taxi, gătită de oraş, cu tocuri. O curiozitate trepidantă le-a cuprins pe gospodinele ieşite pe la porţi.
- Domnu Alin, cu una!
- A, nu, eu mă duc să văd, zise Alexandrina Suliman. Dar când se apropie îndeajuns, strigă dezamăgita: e Anamaria!
Nu ştiu ce o fi cu mine că, pe unde mă duc, toată lumea îmi spune pe nume, poate li se pare îndeajuns de lung ca să nu mai fie nevoie vreo Doamnă (doar Petrov, paznic de noapte la pompă îmi zicea Coana Maria)
Domnul Alin şi Anamaria!
Veneam, adică, la mare, dar Alin mai mult la baltă stătea. Se scula la 3 noaptea şi pleca pe Siut Ghiol la peşte, venea la plajă de abia pe la 10, îşi făcea de lucru până pe la 12 desenând, făcând sirene sau ceasuri de nisip. Pleca grăbit să-şi pregătească sculele că pe la două era din nou la pescuit până la înnoptat. Dădea "la fix", la pompa lui Petrov plantată în canionul de lut rămas după ce vechiul canal Dunare-Marea Neagră fusese lăsat în părăsire, sau din barcă cu vreun localnic, de obicei Nea Cristache, paznicul de vânătoare, care era atât de gras, că avea nevoie de nădragi pe comandă şi se scufundase podeaua cârciumii cu el, de-a trebuit să se aducă o macara de la Năvodari ca să-l tragă afară.
Apoi, Alin şi-a cumpărat de ocazie o barcă pneumatică neagră plină de petice care, de la prima încercare, a dat în primire. Dusă în triumf de scutierii săi, Sile şi alţi patru băieţei, prin soarele fierbinte al amiezii de iulie, s-a dezumflat cu un ţiuit jalnic înainte de a fi lansată la apă. I-am tot aplicat petece calde (eu întotdeauna asigur asistenţa tehnică) până când şi-a luat o barcă adevărată, un sicriu din lemn şi tablă vopsit în roz. După ani de zile, când Mamaia Sat s-a schimbat în altceva, când cârciuma a devenit "Hanul piraţilor", cu program artistic şi staţie de autobuz, când pe uliţe au început să apară cuconiţe cu pantofiori şi poşeţică, Marele Maestru şi-a scufundat barca în cadrul unui trist ceremonial, umplând-o cu pietre.
Eu prăjeam toată ziua la peşte, iar seara, la cârciuma lui Pricop, veneam cu cratiţa vârfuită şi încingeam puternice chefuri cu vinul casei şi conversaţia clienţilor.
Într-o seară, Pavel Popescu ne-a povestit, pentru a nu ştiu câta oara, extraordinara întâmplare a prietenilor săi, cneazul Mişa Gentemirov şi vulgarul Grişa Kalmâk.
"Mă duc, Pavel Pitrovici, cu acest energumen de Grişa Kalmâk la Ambasador, ne aşezăm la o masă şi lansăm comanda. Pe uşă intră un domn elegant însăţit de o splendidă făptură şi trec pe lângă noi. Până să bag de seamă, acest nenărăcit întinde mâna lui spurcată şi o ciupeşte de cur. Doamna ţipă, iar domnul se întoarce, revăltat, către noi. Atunci, îngrăzit, îl recunosc! Pavel Pitrovici, era Ambasadorul Franţei! Îţi dai seama, Pavel Pitrovici?Putea să fie un casus belli! Ce puteam face? Mă ridic, salut şi zic:
-Monsieur, au nom de la République Populaire Roumaine, je vous demande pardon!
-Ah, zice el, si c'est au nom de la république, alors j'accepte! Îţi dai seama, Pavel Pitrovici, am rezălvat un casus belli !!!
A doua zi în barcă, Alin într-un capăt, Nea Cristache în celălalt. La Alin linişte totală, la Nea Cristache peşte după peşte. Schimbă ei locul, mai la stuf, mai în larg, la fel. Alin din ce în ce mai nervos, Nea Cristache din ce în ce mai stânjenit.
- Ăsta e un casus belli, pufneşte Marele Maestru.
- Nu e ce spuneţi dvs. Domnu Alin, e albitură de aia…
Seara am făcut saramură de casus belli. Şi tot curăţind la casus belli, tot prăjind la casus belli, mi s-a făcut atât de rău, încât pot spune că de atunci nu mai sunt de loc afemeiată după peşte.
Anamaria Smigelschi, născută în 1938, al patrulea copil dintr-o familie specială, tatăl, arhitect, fiul pictorului ardelean de origină poloneză Octavian Smigelschi şi mama, italiancă venită în Romania prin căsătorie, soţia lui Ion Alin Gheorghiu, este artist plastic-grafician, posesoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale, autoare a opt cărţi pentru copii şi ilustratoare a nenumărate altele. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
