S-a dus Alin, într-o după-amiază, cu Crângu, să cumpere, pentru 25 de lei bucata, desene de Pallady de la nişte nepoate care aveau o ladă plină în pod. A luat două şi până să apar eu de la crochiuri, că eram încă studentă, a mai făcut unul. Când mi le-a arătat, în paspartuuri proaspete, eu m-am pronunţat:
- Ăsta-mi place la nebunie (schiţe de portrete în cafenea) ăsta mai puţin (iubita lui costelivă, nud) şi ăsta, parcă… M-a mângâiat cu mândrie pe cap, că el mă şcolise şi a recunoscut că-l meşterise el, ad-hoc.
Când s-a umplut casa de intelectuali contemporani, mai pe seară, am refăcut scena:
- Ăsta îmi place la nebunie, ăsta aşa şi aşa, şi ăsta…
- Aha, nu-ţi place şi hârşti, hârşti, îl rupe în două. A scăpat prin urechile acului, era gata, gata să fie linşat.
*
* *
Altă dată, cu Radu Beligan, au pus la cale cum să-l chinuie şi să-l batjocorească pe Aurel Baranga, dramaturg ilustru şi îndârjit colecţionar. La cererea lui Alin, Radu a cumparat din Consignaţia un tablou vechi de prin 1920, un căţel naufragiat plutind în derivă pe o ladă, suport pentru un viitor delict. Pâna cînd l-a înfierbântat bine, bine, pe Baranga cum că la Craiova, la nişte cucoane, ar fi văzut un tablou care..., parcă..., din tinereţile lor la Paris, seamănă grozav cu un…dar că să mai vadă…să se mai gândească...Alin a întins pe jos cărţi cu reproduceri, şi, ochii de la una, gâtul de la alta, a pictat peste căţel un portret de Modigliani adevărat. A lipit, cum făcea el, o foaie de ziar peste pasta crudă şi a smuls-o ca suprafaţa să devină rugoasă, l-a presărat cu scrum de ţigară, l-a ţinut după sobă de s-a copt cât trebuia... Bietul Baranga, invidia violentă putea să-i fie fatală. L-au iertat, au mărturisit fapta mârşavă cu o secundă înainte de infarct.
*
* *
Am ţinut în casa noastră, pentru vreo două săptămâni, un tablou de Jan Vinans, mic maestru olandez, un beţiv trântit într-o potecă de pădure. Trebuia să ajutăm o bătrânică să-l plaseze la muzeu. Când ne-am despărţit de el am început să fac scene.
- Viaţa mea nu mai are nici un înţeles, n-am să pot supravieţui fără un mic maestru olandez în casă, ah, ah…
Mi-a făcut Alin un sclipitor mic Vermeer, o doamnă cu chitară, cu o slujnica în spate şi podeaua în pătrate alb cu negru. I-a meşterit şi o ramă potrivită, lată, din nuc lustruit cu chenare aurii. Orice cunoscător care intră pentru prima oară la noi în casă merge, aţă, la tablou.
Păcat, deşi foarte înzestrat de la natură şi foarte bine pregătit profesional nu a ajuns un mare falsificator, s-a încăpăţânat să picteze toată viaţa GHEORGHII.
Anamaria Smigelschi, născută în 1938, al patrulea copil dintr-o familie specială, tatăl, arhitect, fiul pictorului ardelean de origină poloneză Octavian Smigelschi şi mama, italiancă venită în Romania prin căsătorie, soţia lui Ion Alin Gheorghiu, este artist plastic-grafician, posesoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale, autoare a opt cărţi pentru copii şi ilustratoare a nenumărate altele. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
