"Cata libertate am? Actionez eu, sau niste forte de dinauntrul meu, programate dinainte?" - iata doua intrebari la care te obliga lectura cartii "Cadru totalitar si functionare narcisica", scrisa de Radu Clit si lansata recent in Romania de Editura Fundatiei Generatia. Lucrarea a fost initial publicata in 2001 la Paris, unde autorul s-a stabilit in 1993 si unde si-a luat doctoratul in psihanaliza.
- Ce aduce nou abordarea totalitarismului din perspectiva psihanalizei?
- Abordarea psihanalitica a totalitarismului nu este noua, dar a avut pana acum ca obiect doar nazismul, poate cu exceptia preocuparilor unui coleg ceh pe nume Sebek. Lucrarea mea se distinge prin interesul pentru omul obisnuit, caci de obicei sunt avute in vedere mai ales victimele represiunii si reprezentantii puterii. Din analiza pe care o fac sunt de retinut cel putin trei idei noi. Prima: existenta unei versiuni "soft" de teroare, care nu presupune violenta sociala deschisa. Efectele ei sunt mai ales sociale, dar si individuale. Acest tip de teroare are drept conditie represiunea tipica a dictaturii proletariatului. A doua idee presupune impregnarea totalitara a grupurilor umane care ne-au protejat cel mai bine de teroare - eram cu totii foarte legati de familie si de cativa prieteni, dar si suspiciosi fata de cei care nu ne erau apropiati sau fideli. In al treilea rand, pentru a putea suporta regimul comunist, subiectul mediu traia inconstient cu sentimentul ca este foarte important, in conformitate cu dimensiunile pe care si le aroga conducatorul comunist, atat de prezent in viata tuturor.
- Care sunt limitele psihanalizei ca metoda de studiu al unui regim politic si al unei societati?
- In mod normal, psihanaliza nu este apta sa explice socialul, dar limitele ei nu sunt rigide. O cercetare urmareste tocmai depasirea limitelor unui domeniu. Domeniul psihanalizei este inconstientul, individual sau colectiv, actual sau trecut. Lucrurile explicite, legile, organizatiile, desi sunt create de minti umane, deci influentate de inconstient, pot fi analizate ca fenomene obiective, ceea ce exclude psihanaliza. Impactul lor asupra indivizilor, modurile individuale de a fi traite permit totusi exegeza psihanalitica. In schimb, liderul este totdeauna expus interpretarii psihanalitice, mai ales daca deciziile sale nu sunt temperate de un grup care sa-i reduca spontaneitatea. Desi, atunci cand aparea la televizor, Ceausescu se marginea la citirea unor texte scrise, uneori facea comentarii spontane. Asa a vorbit odata de "comunist de omenie". A doua zi, formula nu a aparut in ziare - probabil deoarece si cenzorii au realizat ca ea trada indoiala primului comunist al tarii ca intre doctrina pe care o profesa si omenie ar putea exista vreun raport natural!
- Ce efecte are teroarea asupra subiectilor totalitarismului?
- Teroarea reprezinta esenta guvernarii totalitare, elementul distinctiv al unui astfel de regim, alaturi de monopartidism, pregnanta conducatorului unic s.a. Efectele ei sunt multiple. La nivel social, genereaza dezagregarea colectivitatilor traditionale si explica, si pentru tara noastra, numarul relativ redus al miscarilor de protest si absenta unei rezistente solide, mai ales in ultima perioada a regimului. Subiectul mediu a fost sortit sa se lase la discretia puterii de stat. La nivel inconstient, teroarea este fie refulata, adica uitata, fie refuzata, considerata nesemnificativa. Aceste masuri interne de protectie impun alte efecte psihice, precum modificarile de functionare a gandirii, pe care le-am descris in cartea mea.
- Nu multa lume este familiarizata cu conceptele-cheie din psihanaliza. Abordati in cartea dvs. chestiunea narcisismului. Va rog sa explicati importanta acestuia pentru formarea individului si in ce mod este el afectat in totalitarism.
- Narcisismul reprezinta amorul propriu si imaginea de sine, care sunt cumva in opozitie cu iubirea fata de celalalt si cu imaginea celuilalt despre sine. De obicei este posibil un echilibru intre iubirea de sine si iubirea fata de celalalt, dar la inceputul existentei copilul se iubeste doar pe el. Constituirea de sine necesita aceasta exclusivitate, care absoarbe si iubirea celor din jur, fortati sa ofere fara sa obtina ceva in schimb. Adultii sunt capabili de atata generozitate pentru ca, inconstient, copilul ii continua, le asigura nemurirea. Dar teroarea cere un consum sporit de energie psihica, periclitand mentinerea iubirii de sine si facand mai dificila investirea urmasilor, intr-un mediu social ostil. Narcisismul presupune si un sentiment de valoare personala, mereu amenintat intr-un regim totalitar. Ca solutie, subiectul mediu isi inchipuie inconstient ca are o mare importanta, lucru posibil doar prin mentinerea atotputerniciei infantile.
- Spuneti in cartea dvs. ca, odata incetata represiunea directa, amintirea ei nu dispare din memoria colectiva, generand teroare. Se poate spune ca, desi totalitarismul a disparut din Romania, el a lasat sechele la nivelul individual si social?
- Orice forma de teroare lasa urme, dar cea de lunga durata, proprie totalitarismului, este cu atat mai persistenta. Specialistii descriu mai multe perioade de teroare in istoria comunismului, fiecare dintre ele profitand de efectele celei precedente. Disparitia regimului totalitar din tara noastra n-a dus la disparitia terorii, caci ea a fost produsa in continuare, desi in proportii mai mici. Mineriadele au fost noua cale de impunere a terorii deschise de catre fosta putere, in incercarea de a-si asigura niste privilegii in noua configuratie sociala. Mineriadele au descurajat si intarziat miscarea pentru constituirea unei veritabile opozitii, au dus la diminuarea miscarilor de protest tipice unei democratii. Individul a ramas si el timorat, mai curand supus capriciilor puterii centrale sau locale, cu spiritul de initiativa diminuat.
- Ati fost "subiect mediu" al unuia dintre cele mai dure regimuri totalitare din fostul bloc comunist. Cum se rasfrange acest lucru asupra studiului dvs.? Ce v-a facut sa abordati aceasta chestiune?
- Mai intai, am incercat sa descriu situatia acestui personaj, profitand de ideea avansata de sociologi ca oricine poate fi o victima intr-un regim comunist, intreaga populatie fiind suspectata si supravegheata. Problema a fost sa articulez experienta mea personala cu punctele de vedere psihanalitice.
Preocuparea a aparut dupa 1989, cand calificativul de totalitar incepea sa fie aplicat societatii in care traisem. Mi se parea important sa inteleg in ce fel se putea aprecia atat de negativ singura forma de organizare sociala pe care cunoscusem, inclusiv prin nedreptatile pe care mi le impusese.
Al doilea motiv tine de intalnirea cu psihanaliza, care a avut loc tot in perioada comunista. Alaturi de ceilalti colegi cu care am constituit un grup de psihanaliza in 1990, mi-am pus problema cum a putut functiona aceasta forma de terapie in contextul totalitar. In plus, nu stiam in ce masura efectele negative ale regimului represiv puteau fi diminuate prin aceasta metoda. Efectele negative mi se pareau foarte raspandite si bine inradacinate, atat la nivel individual, cat si social. De aici si ideea ca actiunea cea mai importanta a regimului totalitar se produsese la nivel inconstientului personal si colectiv.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
