Aurora Liiceanu –Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor, Editura Polirom
Probleme în relaţiile de cuplu sau la locul de muncă, dificultăţi în educarea copiilor, conflicte cu vecinii… Românii obişnuiţi se confruntă cu numeroase probleme, şi de cele mai multe ori îşi spun fără rezerve povestea, fie în speranţa că vor primi o soluţie, fie doar pentru a-şi vărsa oful. Aurora Liiceanu i-a ascultat atît pe bucureşteni, în cadrul unei emisiuni de tip hotline, cît şi pe cei din mediul rural, la ei acasă, în satul Surani. Subiecte tabu, obiceiuri, credinţe şi superstiţii, toate se regăsesc în poveştile celor intervievaţi, pe care autoarea le analizează în încercarea de a clarifica modul în care oamenii de rînd percep şi se confruntă cu obstacolele vieţii.
Din cuprins: De-ale tinereţii valuri; Eroismul iubirii şi dezastrul ei; Mamele: copiii noştri şi copiii altora; Pasiuni nepermise, mirajul străinătăţii; Iubitele şi nevestele de străini; O copilărie oropsită naşte ambiţii mari; Femeia în trei etape: discreţia schimbării; Ce-şi doreşte o fată de la ţară.
Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la UQAM (Canada) sau EHESS (Franţa). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru poveşti (2010, 2011), La taifas (2010, 2012), Viaţa nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucişate (2012), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii (2013), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013) şi Soacre şi nurori. La cine este cheia? (2014).
Iată un eşantion din cartea de faţă:
Frumuseţea ca meserie (avantaj) şi erotismul
O privire rapidă aruncată reclamelor, mai ales TV, evidenţiază faptul că femeile trebuie să fie frumoase sau gospodine. Asociaţiile detergenţi - femeie - cămaşă de bărbat sau tricou/rochiţă de copil şi accentul pus pe chinurile pe care un guler de cămaşă bărbătească le aduce femeii apar frecvent. Problema frumuseţii e însă diferită. Concursurile de „Miss“ sunt televizate, iar presa anunţă cu mândrie naţională că, după ce a fost desemnată cel mai bun manechin din lume, „Valentina Pelinel are şansa să o detroneze pe Claudia Schiffer“ (Evenimentul zilei, 23 iulie 1997). Mai mult decât atât, o societate de pază a organizat o selecţie de personal (bărbaţi), menţionând în anunţ „aspect fizic plăcut“, ceea ce indică faptul că unda frumuseţii se întinde treptat şi către sexul opus.
Frumuseţea oferă oportunităţi incontestabile şi, în anumite meserii, ea este esenţială. Meseria este chiar frumuseţea însăşi. Pentru acest lucru au apărut aparate sofisticate şi o armată de experţi care fac tot posibilul ca dintr o drăguţă să scoată o adevărată frumuseţe. Încet încet se obişnuiesc şi părinţii:
„Am o fiică, nu zic, frumoasă. Are doar 16 ani şi se ocupă numai şi numai de actriţe, mode şi lucruri de astea. Vrea să se facă manechin. E înaltă şi drăguţă. Nici nu învaţă prost. Eu am zis măcar stewardesă, dar ea nici nu vrea să audă. Tot vorbeşte cu colegele ei despre asta. Nu ştiu ce să zic. Sigur că e bine să fii frumoasă, dar să fie şi serioasă. Lucrurile s au schimbat. În fine… Şi apoi ce face mai târziu, că n o să fie manechin toată viaţa…“.
Societatea noastră descoperă cultura corpului şi importanţa aspectului fizic nu numai pentru optimizarea aranjamentelor de viaţă, ci şi pentru succcesul profesional. În relaţiile interpersonale, aspectul fizic agreabil, adăugat altor atribute, este o condiţie a calităţii lor. După cum s a văzut mai înainte, importanţa grupului de apartenenţă este mare la vârsta adolescenţei.
Valorile tinerilor sunt înţelese mai uşor de cei de vârsta lor decât de părinţi. Acest lucru îi face să comunice, în privinţa anumitor aspecte ale vieţii, mai satisfăcător cu cei de o vârstă. Uneori însă influenţa grupului poate fi preluată fără simţ critic, ajungându se la situaţii dificil de rezolvat şi, mai ales, grave:
„Fiica mea are 16 ani şi a făcut o cură de slăbire pentru că, zice ea, toate fetele se puseseră pe slăbit. Parcă intrase o nebunie în ele. Unele s-au mai lăsat, dar ea a continuat şi acum a slăbit 29 de kilograme. Este bolnavă, nu mai mănâncă deloc, doar câte ceva, puţine fructe, şi eu trebuie să stau cu ea la masă să o forţez să mănânce. Am fost la doctor, la psiholog, nici nu mai ştiu ce să fac. Are 1,73 şi 49 de kilograme, dacă nu o mai fi slăbit între timp. Nici nu poate învăţa în halul ăsta. A rămas cu şcoala într o situaţie cumplită. Este repetentă, cocoşată, îi ies oasele prin haine, iar dacă stă singură să mănânce, îşi ascunde mâncarea în haine. Deja cred că este o boală psihică. Prietenele ei, zic eu, numai prietene nu i sunt. Ele îşi văd de treabă, iar ea este la pământ. Totul a pornit de la un pariu, dar acum nu se mai opreşte“.
În filmele cu femei de afaceri, actriţele sunt foarte frumoase. În strânsă legătură cu frumuseţea feminină apar însă şi erotismul şi prostituţia.
Telefoanele sau filmele erotice vor exista probabil şi în viitor, dar oamenii se vor obişnui între timp cu ele. Tentaţia iniţială va scădea, fenomenul însă va rezista. Părinţii adolescenţilor vor fi mai atenţi – o mamă a primit o înştiinţare de plată de 26.582.320 de lei în 1996 pentru numeroasele ape¬luri la linii erotice în Antilele Olandeze, Guyana şi Chile (Evenimentul zilei, 12 februarie 1996) –, iar soţiile se vor asigura că, la ore târzii, bărbaţii lor dorm:
„Am 42 de ani şi sunt căsătorită de 17 ani, am copii mari şi am observat că noaptea soţul meu se uită la filme erotice cu mult interes. Înainte nu erau. Acum stă singur şi se uită. Nu vorbim nimic despre asta. În general, eu mă culc târziu, că am multe de făcut, dar nu ştiu cum să abordez probleme de tipul ăsta. Să mă supăr?“.
În fine, o întâmplare de pe stradă. Pe uşa unui restaurant arab se putea vedea scris: „Angajăm fete la sală, femei la bucătărie“. Anunţul sugerează că persoanele vizibile trebuie să fie tinere, în timp ce acolo unde clienţii nu ajung cu privirea, adică la bucătărie, partea feminină poate fi vârstnică. Nu contează, pentru că tot nu se vede. La selecţie, probabil, dintre cele tinere urmau să fie excluse cele care nu erau pe placul patronilor.
Scena este scenă, iar culisele, culise. Tinereţea trebuie să fie văzută.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
