In cladirea care a gazduit in secolul 18 prima reprezentatie de teatru in limba maghiara, am asistat in luna noiembrie la un alt tip de spectacol, de data aceasta un spectacol aparent mut al imaginilor, dar a caror voce cunoscatorii se pricep bine s-o inteleaga.
Vernisajul primei expozitii al nou-infiintatei galerii de arta "Quadro" de pe strada Napoca nr. 2-4, la etaj, aduce in orasul ce tinde sa devina dintr-o recunoscuta capitala a culturii ardelene o capitala a fotbalului cu glorii efemere, un plus de speranta legat de o revitalizare a palierului artelor plastice, dureros afectat de disparitia galeriilor de traditie ale orasului.
Dedicata asa cum ne spune directorul sau, istoricul de arta Szekely Sebestyen Gyšrgy, recuperarii prin cercetare si expozitii a patrimoniului deja constituit prin opera generatiilor de artisti care au activat sau activeaza in Cluj si in arealul transilvan, galeria "Quadro" a oferit la prima deschidere a portilor catre public surpriza unui spatiu amplu, impecabil amenajat pentru necesitati expozitionale. Un catalog bilingv romano-maghiar realizat la standardele la care suntem obisnuiti sa intalnim astfel de lucruri in galeriile occidentale a fost oferit invitatilor la vernisaj cu o generozitate direct proportionala cu costurile sale.
Monumente de toamna, un titlu ce ar parea fortat daca nu ar contine o hiperbolizare ce vizeaza exceptionalitatea, uneste selectia de lucrari ce se doreste concretizarea in fapt, ilustrarea prin forta imaginilor a programului strategic al galeriei, atat din punct de vedere estetic cat si functional sub aspectul colaborarii cu colectionari sau galerii consacrate. Lucrarile, exclusiv de pictura, provin din colectii particulare din Romania, Germania, Israel, Ungaria si aduc pe noile simeze nume ce apartin deja istoriei artei, ca Nagy Istvan, Aurel Ciupe, Szolnay Sandor, Tasso Marchini, Filop Antal Andor, Nagy Albert, Horia Bernea sau lucrari din creatia curenta a artistilor clujeni Kancsura Istvan si Adrian Arama. Remarcabile dintre acestea si pentru prima data expuse la Cluj sunt pastelurile semnate Nagy Istvan cu accente post-expresioniste ilustrate major in dramatica lucrare intitulata Cimitir la Cluj sau cu rafinate acorduri de verde stins tomnatic in peisajul de la Ciucea. Importanta unui alt artist de exceptie a carui opera este inca insuficient cunoscuta si promovata, Tasso Marchini, este semnalata de doua tablouri in ulei, desavarsite probe ale unui talent de exceptie disparut prematur in 1936.
Convingatoare prin debutul sau sustinut cu profesionalism intr-o atmosfera calda nu numai la propriu, galeria "Quadro" promite si alte evenimente, dintre care licitatia organizata in aceste zile este prima dintr-o serie asteptata cu interes.
teatru
Europa rezumata
Intre 11 si 14 decembrie, la Nisa a avut loc o reuniune intitulata Forumul Teatrului European. Au participat, cu persoana fizica, reprezentantii a 31 de state si, in spirit, 33 de comentatori ai scenei din tot atatea tari, descrisi, in sedinta inaugurala a Forumului, drept "mari critici"; contributiile acestora, infatisand starea teatrului "lor" in raport cu puterea politica, trimise in prealabil organizatorilor, i-au servit lui Bernard-Henri Levy, figura proeminenta a dezbaterii publice in Franta contemporana, la schitarea unui peisaj amplu al teatrului european. A fost acesta si exact?
Alice Georgescu
Intrebarea este, trebuie spus din capul locului, pur retorica. Filosoful a instiintat cu onestitate audienta ca lectura critica a celor peste 500 de pagini care i-au parvenit s-a produs in 48 de ore... Daca i-a permis etalarea unor idei stralucite asupra culturii scenice continentale si a existentei sale in context politic, performanta i-a prilejuit, nu mai putin, un numar de scapari si confuzii denuntate ulterior, in timpul lucrarilor propriu-zise ale Forumului, de autorii nedumeriti. (Personal, am descoperit ca unele caracteristici atribuite teatrului romanesc si pe care nu le-am recunoscut ca fiind enuntate de mine erau proprii, de fapt, teatrului portughez - ma rog, ramanem in geanta latina...) Altminteri, Levy a deschis realmente admirabile perspective asupra actualitatii problematice a acestei arte perene; astazi, a spus el printre altele, teatrul nu se mai adreseaza maselor si nici macar multimii, ci unei elite pe care o transforma temporar, prin forta sa, in comunitate aproape mistica. Sublim.
Suparatoarele, totusi, nepotriviri dintre realitate si rezumatul ei teoretic, existente in sinteza filosofului, au parut, de altfel, sa dea tonul intregii reuniuni. Forumul a fost organizat de Teatrul National din Nisa, prin (relativ) noul sau director, regizorul si actorul Daniel Benoin; conditiile materiale asigurate participantilor au fost, in ciuda crizei instalate, impecabile - nu doar generoase, ci aproape imbelsugate; printre invitatii dinspre partea gazdelor, adica printre francezii de bastina ori de adoptie s-au numarat personalitati cu incontestabila "suprafata", daca ar fi sa-i punem la socoteala fie si numai pe scriitorul si militantul Jorge Sempran, caruia i s-a oferit prezidentia Forumului, pe Jean Rozat, directorul general al canalului de televiziune Arte-France, sau pe Yves Threard, directorul ziarului Le Figaro. Temele celor patru sesiuni - Politica si teatrul, Oamenii de teatru despre politica si oamenii politici despre teatru, Noile puteri si teatrul nou, Noile puteri ale teatrului, noile puteri asupra teatrului -, alese astfel incat sa acopere subiectul din cat mai multe unghiuri, au suscitat opiniile unor persoane ale caror nume, citite in program, puteau da fiori de placere intelectuala anticipativa oricarui interesat, cat de vag, de pozitia teatrului european actual inauntrul Europei actuale. Cu exceptia unor rare (si, uneori, viguroase) interferente venite dinspre Belgia, Germania, Spania, Marea Britanie sau Rusia, interminabilele ore de referate si discutii s-au centrat insa, cu obstinatie, asupra teatrului francez; de fapt, nici macar: asupra parerilor oamenilor de cultura francezi poftiti acolo despre teatru, despre politica si politici, despre lume, despre trecut, prezent si viitor, dar mai ales despre ei insisi. A fost, de fapt, un forum teatral francez in decor (viu) oarecum european. Ca imagine emblematica a continentului unit si unic, FTE a oferit o experienta plina de invataminte. Si, nu-i asa?, de ispititoare fagaduinte.
Nimic de zis, organizatorii s-au gandit si la restul Europei, ba chiar si la resturile inca neunite ale Europei, preocupare vadita in intamplarile scenice care au garnisit, in fiecare seara, spectacolul de peste zi al atator oameni mari si intelepti adunati laolalta pentru a vorbi (tocmai...) despre ceea ce se petrece pe scena: o reprezentatie sosita din Georgia, una din Israel si una din Uzbekistan au adaugat dramul de exotism care inca mai lipsea spiritului european in actiune, faptul ca ele au sosit, toate, din zone mai mult sau mai putin "fierbinti" ale continentului (ale lumii) nefiind, desigur, aleatoriu. (Cum, din pacate, organizatorii au intarziat trimiterea fotografiilor din aceste spectacole, comentariul de fata va fi ilustrat cu imagini din productii invitate la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, inca in desfasurare la Bucuresti.) Din Georgia a fost adusa o montare a Teatrului National "Sota Rustaveli" din Tbilisi - Soldatul, dragostea, garda de corp si... presedintele -, un text creat (daca bine am priceput) de intreaga trupa, pe parcursul repetitiilor indrumate de Robert Sturua, regizor gruzin aproape legendar. Un spectacol despre Putere in raport (supra)real si adesea comic cu lumea si cu divinitatea, un spectacol cu foarte frumoase imagini si cu o desfasurare coregrafica impresionanta, pe muzici diverse; fiind insa programat chiar in ziua sosirii la Nisa si a primei sesiuni teoretice si avand o durata de trei ore, eu, una, l-am putut aprecia doar pe jumatate: ca sa nu adorm in comodul scaun al Nationalului nisoaz, a trebuit sa plec la pauza. A doua seara a propus Nostalgia, un spectacol regizat, la Teatrul Arabo-Evreiesc din Jaffa, de Igal Ezraty, pe un text compus de Itzik G'uli, Immad J'abarin si Danny Hurvitz pornind de la experientele personale ale interpretilor si rudelor lor, arabi si evrei nascuti in Israel sau proveniti din diaspora; reprezentatia - atasanta si vioaie - avea in primul rand o dimensiune ideologica. Dimensiune care a lipsit (in ciuda unor incercari... teoretice de a o descoperi cu tot dinadinsul) montarii uzbece aduse de Compania Ilkom din Taskent: Orestia de Eschil, regizata de Mark Weil, artist ucis, in circumstante inca neelucidate, chiar in ajunul premierei. O lectura violent actuala si violent problematizanta (la final, altfel decat in trilogia antica, Oreste moare, pentru ca - au explicat realizatorii - un ucigas de mama nu poate fi iertat, chiar daca zeii il absolva), infaptuita cu mijloace teatrale la fel de violente: un spectacol de nivel cu adevarat european.
...Asa cum continentul unit ne va permite, poate, sa vedem mai des. Cu sau fara explicatii.
Cvartet de Heiner MŸller, regia: Matthias Langhoff, coproductie franco-germana
Ancheta de Peter Weiss, Teatro Due din Parma, regia: Gigi Dall'Aglio
Anna Karenina dupa Tolstoi, Teatrul Habima din Tel Aviv, regia: Ilan Ronen
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
