In Bucurestiul anului 1771 un radvan ponosit hurducaia pe pavelele inecate in noroi ale Ulitei celei Mari din dosul Curtii Domnesti (strada Lipscani). Era un inceput de toamna rece, neprimitor, care adesea prevestea foamete. Caii lasau in urma lor siruri de case murdare si cete de oameni pestriti, acei jucatori infocati ai negotului vremelnic asa cum dicteaza imprejurarile.
Peisajul acesta straniu nu intuneca speranta batranului profesor Kiril Lavriotis, care se indrepta spre cateva ore particulare de greaca si "franceste", la boierii Deleanu. Odraslele acestora erau mai bine crescute - asa auzise -, caci in general, "fiii de boieri erau foarte nedisciplinati si obraznici". Se afla de ani buni in orasul asta plictisitor, capitala a Valahiei. A fost pe rand "fie secretar, fie profesor de limbi straine". De ceva vreme isi mai luase ca slujba si pe aceea de dascal "la o biserica, pentru a-si asigura intretinerea. Salariul unui profesor particular era insuficient pentru un intelectual care trebuia sa-si cumpere carti si sa lucreze in liniste".
De cateva clipe urca pe Podul de Pamant (artera care, incepand cu 1878, s-a numit Calea Grivitei), trecuse de balta Cismigiului si se indrepta spre mahalaua de margine numita si Elefterie. Orice ar face, aici in Valahia, cu munca sa de intelectual, Kiril a tras concluzia: "Leafa mica dar efortul mare!"...
Ne aflam in acelasi Bucuresti, dar in dupa-amiaza zilei de 30 decembrie 1947. Un barbat intre doua varste privea prin geamul aburit de ninsoare al unei cafenele de mahala, catre grupurile de oameni cu pancarde si lozinci care mergeau la prima manifestare de adeziune fata de tanara Republica. Avea pe masa o cartulie invechita, cu litere din vechiul alfabet al veacului al XVIIII-lea. A citit in dese randuri pasaje din jurnalul strabunicului sau. In anii de liceu l-a luat in zeflemea, in studentie l-a desconsiderat dar, cu anii crizei, ai cumplitei recesiuni, i-a devenit discipol. Lipsuri, lefuri mici si eforturi peste masura. Apoi, anii razboiului. Dar, ce se va intampla cu ei de-acum? Carciuma de mahala era aproape pustie. Muncitorii cu ziua, puslamalele si toti pierde vara - repetentii lui de ani de zile - benchetuiau in strada schimbarea de regim. Iar el, Lavriotis, profesor de greaca, manca pe datorie niste nimicuri din mila carciumarului, caruia ii salvase odrasla - pe buna dreptate - de la exigentele noului regim.
Noul regim? Abia s-a declarat oficial. Vorbise cu atat aplomb ceferistul ala analfabet! Parca l-a intalnit candva in clasele primare. Da, se pare ca era acel pusti rebel care fugea de scoala cand putea, pentru a se plimba cu trenurile prin tara. Acum se afla la putere. Si-l aminteste apoi, cum, prin noiembrie 1946, cu putin inainte de alegeri, cu prilejul primului sau miting de analfabet politic, l-a auzit spunand: "Sa se mai gandeasca taranistii si liberalii ca or sa mai vina la putere!" Va spun eu in doua cuvinte: "Es Clus!" (este vorba de Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar reperul istoric este real). Si-a sorbit cafeaua cu varful buzelor pana la zat. Cine stie cand o sa mai savureze astfel de clipe, cand totul se cartela cu rapiditate. De unde sa stie el ca nu-si va mai bea cafeaua de atunci pana in panzele albe? Caci cafeaua va fi interzisa, fiind obicei burghez! In rest, se stie: "Lefuri mici dar efortul mare!".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
