In 1926, Huxley parea sa fi localizat focarul ce avea sa nasca minunata lume noua: "Da, va ramane totul la fel, la fel de plin de viata intensa si tenace ca intotdeauna - totul va fi la fel peste o mie, cinci miii de ani. Nu-ti trebuie decat sa te plimbi prin Shanghai ca sa-ti dai seama. Nici Parisul, nici Londra nu-ti ofera aceasta certitudine."
Comunismul a venit ca o amara ironie si a taiat total avantul previziunii. Totusi, dupa 50 de ani, se pare ca aceasta tenacitate a fost eliberata dintr-o cutie a Pandorei, pentru a dovedi ca spiritul unui oras nu poate fi omorat cu una, cu doua, cu cincizeci...
Cateva zeci de milioane de chinezi muncesc pe rupte, cladind un oras ultramodern pe fundatiile unui mit. Cu aceeasi tenacitate pusa in slujba izgonirii strainilor, orasul vrea acum sa-i atraga. si reuseste... Intrebarea este daca ceea ce vedem in Shanghai-ul numai bun de afis poate inlocui realitatea, daca fata umana nu este de fapt decat o fatada.
Orasul si seductia
Daca, in drum spre Shanghai - un drum lung si obositor, care in mod obligatoriu va implica doua escale, una europena, cealalta in capitala Chinei - daca citesti Conditia umana poti fi sigur ca perceptia ta asupra metropolei nu va fi deloc afectata de acea doza de cochetarie pe care o pune fiecare oras in joc. Vei privi (sau cel putin asa am facut-o eu) jocul seductiei prin lentila deformatoare (o deformare ce poate clarifica, de fapt, lucrurile) a livrescului, a istoriei narate...
Facand un salt abstract, peste decenii de istorie neagra, peste influentele acestor decenii asupra prezentului acestui oras imens, realizezi ca portul Shanghai in care anarhistul Cen planuia sa-l asasineze pe Jiang Jieshi, in care Ferral lupta pentru monopolul asupra Concesiunilor franceze, este acelasi cu metropola de astazi, oglinda luminata de reclame, dar care ascunde mizeria unor existente imposibil de captat, in toate nuantele lor, in spatiul unui articol de ziar.
Oras relativ nou, cu o varsta de aproximativ un secol si jumatate, Shanghai-ul a purtat de la inceput povara lipsei de identitate: port maritim occidental fondat pe pamanturi orientale, imbracat in haine frantuzesti, dar gazduind majoritatea bancilor si firmelor Imperiului Britanic, ale caror porti erau pazite de "bodyguarzi" indieni. A gazduit si foarte multi rusi fugiti din calea bolsevicilor, care le-au lasat chinezilor mancarea lor preferata, borsul. Prin anii ,20 ai secolului trecut, orasul era impanzit de comercianti evrei de opium si de dansatoare venite din capitala recent destramatului Imperiu Austro-Ungar.
Ce s-a intamplat o data cu venirea comunistilor? Pauza totala... Asa cum adormi un monstru turbat, un oras plin de spiritul avangardei a fost redus la tacere. Datorita caracterului cosmopolit si a infuziei occidentale, comunistii l-au lasat in mod voit sa hiberneze. Ce face acum ursul alb trezit de tangajul banchizei in deriva?
Oglinda si reversul
Am patruns in Shanghai printr-o perdea de ploaie marunta. soseaua dinspre aeroport e vegheata de sucursale si fabrici ale unor firme pentru care mana ieftina de lucru e o adevarata mana cereasca. Spre exemplu, veti gasi o fabrica de otel Krupp...! Toate taxi-urile poarta marca fabricii locale Volkswagen (Santana 2000, ce ironie!). De asemenea, Coca Cola, care infiintase aici, in 1933, cea mai mare fabrica de imbuteliere din afara S.U.A., scoate acum pe banda mai multe sticle decat a facut-o vreodata.
Orasul te primeste, strategic, cu zone prea luminate pentru a ingadui clarobscurul; este angajat intr-un contrast atat de puternic, incat umbra ramane insondabila. Cladiri imense opulent luminate, scaldate in ape reflectorizante, rivalizand poate doar cu Manhatanul vazut de pe Queensborough Bridge sau de pe autostrada ce duce la Kennedy Airport. Te intrebi daca metropola moderna nu imparte avantarea spre ceruri cu impunatoarea catedrala gotica... Numai ca aici nu ai sentimentul unei reverente, impuse, catre divinitate, ci mai curand te simti sufocat doar la ideea unei estimari a volumului de munca. Simbioza om-masina, un regn nou in continua acuplare si proliferare. In plus, epiderma cladirii moderne e lipsita de complicatii, e alunecoasa, se strecoara in aer cu alura de pradator. Langa fiecare doi zgarie-nori din Shanghai, vei mai vedea inca alti doi in constructie. Macarale...
Orasul pare manat de la spate, umflat cu pompa. Se joaca intr-un concurs in care chinezii par sa tinda spre monumentalitate (sau monstruos, daca vreti). Cuvintele de ordine sunt "explozie", expansiune, renastere... Se planifica infiintarea a 11 orase satelit, fiecare cu mai mult de un milion de locuitori. Mana de lucru bruta, pentru care atributul "ieftin" este un eufemism.
Cel mai mare oras chinezesc, care atrage 7 din 10 turisti din cei care merg in China, trebuie sa le ofere meraviglia, sa-i tina cu capetele ridicate, sa-i ameteasca - poate pentru ca nivelul solului este cel care se schimba cel mai greu: aici, metamorfoza trebuie sa opereze la un nivel mult mai profund, nu tine seama doar de epiderma, ci trebuie sa actioneze in straturi intangibile constructorului. Fericirea oamenilor nu poate fi influentata de aceasta prosperitate atat de trambitata.
Acum zece ani, Shanghai-ul avea un singur hotel. Acum are peste 50. In mod oficial, adaposteste cam 13,4 milioane de locuitori. Pe langa acestia se mai adauga vreo trei milioane de rezidenti permanenti "de la tara" si inca vreo sase milioane de nedeclarati. Rezidentii straini temporari ("expatriatii") sunt in numar de 70.000, iar taiwanezii care au afaceri in oras, unde si traiesc, sunt in numar de 200.000. Nu e o exagerare sa numesti Shanghai-ul New-York-ul Chinei. Peste cativa ani orasul va detine cea mai inalta cladire din lume (acum are doar cel mai inalt hotel), cea mai, cel mai... Aceasta metropola tinde permanent spre superlativul absolut al inaltimii, al grosimii, al densitatii: o concurenta perpetua cu inaltimea in care nu vad decat un efort de a uita ce se intampla "jos".
Shanghai-ul este un oras al contrastelor absolute, dar care se intanesc totusi, intr-un punct insesizabil de prima oara, inaccesibil privirii superficiale, turistice. Occidentul agresiv e primit cu o aparenta pasivitate de Orient, zambetul celui din urma pare lipsit de orice substrat "metafizic"; luxul si modernitatea impetuoasa sunt cladite pe fundatiile mizeriei, traditia este vecina cu aparenta si cu falsul ridicate la rang de valoare.
Bicicletele au fost interzise pe arterele principale, dar le poti vedea (sute) cu coada ochiului. Pare ca cineva, un Minister, depune eforturi supraumane pentru a asterne poleiala peste rugina. Acel cineva, confundabil poate cu Statul, poate cu Partidul, isi rafineaza in permanenta operatia estetica menita sa-i confere fata umana. Zambetul chinez trebuie sa para din ce in ce mai veridic, sa vina "din suflet"...
Peruca pudrata colcaie de paduchi
Primul contact cu ceea ce inseamna locuitorul marelui Shanghai a avut loc - unde altundeva? - intr-o carciuma: un permanent zambet, nestirbit nici de faptul ca nimeni nu vorbea vreo limba "de circulatie". Zambetul acesta poate insa pacali doar un prost. Venisem blindat cu romanul lui "Q", eram stapan pe constiinta faptului ca pasesc intr-un taram ce-i hraneste atat pe Eugene Ionesco, cat si pe Ezra Pound. A trebuit totusi sa le mimam, culmea, orez...!
Al doilea contact, la iesire, au fost cele cateva (in jur de cinci) femei care cerseau. Se agata de brat, vin cu tine pana la intrarea in local, te ating, se abtin, indraznesc. Iti vin in minte celebrele filme TV5, cersetorii si aurolacii romani... Bineinteles, in Shanghai nimeni nu pretinde apartenenta la un fals monolit cum este simbolul european. Aici fragmentul cultural este unitatea minimala. Metropola este reprezentata de mobilitatea sa, asemanatoare unei explozii: dar explozia arunca schije si fragmente din structura detonata, pe care niste maturatori invizibili intarzie sa le stranga.
Daca ai curiozitatea sa sondezi intunericul, vei descoperi terenuri misterioase, veritabile curti ale miracolelor, in care se afla chiar esenta Shanghai-ului: oras fortat sa revina la o forma si o vitalitate pierdute. Aceiasi oameni care trag de tine pe strazi pentru o suma infima isi atarna rufele la uscat in casele lipsite de usa, bicicletele stau ingramadite in intranduri comune, eventuala marfa asteapta dimineata. Un batran fierbe oua in sos de soia. Dezolant, orasul contrastelor isi demasca identitatea, paunul isi exhiba mizeria ascunsa de penaj. Suntem in plin secol XVIII francez: peruca pudrata colcaie de paduchi.
Raul Huangpu este insotit in curgerea sa de o promenada "britanica" datand de la inceputul secolului. Aici, cladirile in stil victorian adapostesc, cu sobrietate, banci, consulate, camera de comert etc., amintind ca orasul este o inventie coloniala, un produs occidental care acum a capatat viata si a inceput sa-si ademeneasca parintele. Daca occidentalul era o figura obisnuita la inceputul secolului, acum tenul tau va atrage privirile curioase ale chinezilor. Tu ai devenit cel exotic, harta necunoscuta pe care asiaticul o descopera cu uimire. Esti numai bun pentru a fi admirat, cantarit, judecat, acceptat, tras pe sfoara sau ironizat. Dar, sa nu uita ca noul Proust se numeste Dao Sijie, ca a crescut la scoala lui Balzac, ca e absolut indragostit de Stendhal si ca a fost o victima a Revolutiei Culturale. Poate ca, in urma unei asemena revolutii, inveti, in primul rand, sa zambesti fals..., sa fii salon, sa fii proustian...
Sau, gandul te duce la sinologul Kien, cel orbit de sefardul Canetti, si te intrebi daca acel bibliocaust din finalul romanului Orbirea nu prezice, in mod pervers, actiunile lui Mao...
Shanghai-ul muzicii si al iubirii
In acelasi timp, noaptea adaposteste cluburi de jazz pline ochi (oblici) de chinezi si de occidentali, in care canta band-uri cosmopolite. Unele dintre aceste cluburi sunt cabarete de la inceputul secolului. Este celebru exemplul localului Paramount, al carui patron initial, Alphonso Zhu a revenit dupa 50 de ani in charge. La inceputul secolului, infiintase o formatie de jazz impreuna cu fiii consulului Suediei. Jam session-ul a fost intrerupt in 1949. Clubul Paramount a fost transformat in cinematograf, unde muncitorii erau adusi pentru a urmari filme despre lupta de clasa si despre realizarile marete ale socialismului.
Shanghaiul pare dispus, ca entitate simbolica, sa accepte orice import, orice trend occidental. Este primul oras asiatic care a gazduit un mare festival de arta (Bienala de la Shanghai) si, in prezent, singurul care are un foarte serios muzeu al erotismului. Cand spun serios fac diferenta fata de celebrul muzeu de langa Moulin Rouge. Cel asiatic a fost infiintat de Liu Dalin, profesor la Universitatea din Shanghai, si contine peste 1.200 de artefacte din colectia sa personala. Printre relicvele adapostite de muzeu se numara picturi tombale, statui si chiar artefacte cu scop practic, cum ar fi un stramos ceramic al "dildo"-ului, reprezentand un cap de femeie, datat 2000 i.Hr. Printre exponate se mai numara mobilierul menit sa starneasca apetitul sexual, statuete reprezentand un Buddha "senzual" si "figurine de zestre" (mici figuri ceramice puse de parintii miresei in lada de zestre, pentru a servi drept manual de instructiuni pentru nubila).
Ceasul si papornita
Daca ajungi pe Nanjing Road, shopping center al Shanghai-ului, figura ta europeana ii va atrage pe baietii care-ti ofera inevitabilul Rolex. Bineinteles ca este doar una dintre marcile exhibate pe bratul chinezului insistent. Daca cumva poftesti la un anumit model care n-a mai incaput acolo si ai destul curaj, te va conduce pe stradute (termenul strada, cu toate diminutivele sale posibile, tot pare o exagerare pentru a numi hrubele din care ajungi in casa-depozit a "traficantului"). Descoperi ca depozitul este in acelasi timp casa, bucatarie, fabrica, totul intr-o camera. Iti dai seama ca poti negocia cu el, fiindca ar fi fericit sa castige oricat. Cat timp iti analizezi "Rolexul", vanzatorul va incerca sa-ti ofere si o geanta, eventual un Luis Vuitton... In final iti da cartea lui de vizita. Ar fi bine s-o iei, pentru ca nu stii in cat timp vei pierde un surub sau chiar cadranul.
Nanjing Road este totusi un loc cuminte. Mai exista si renumitul fake market, unde poti gasi absolut orice, purtand amprenta oricarei firme pe care o doresti. Poate va veti mira, dar cumparatorii sunt in majoritatea lor "albi", turci, negri: vei vedea americani aparent amuzati, carand papornite pline cu bluze Nike. Se pare, totusi, ca papornita nu este o inventie olteneasca...
Daca reusesti sa te smulgi din capcana fake-urilor, trebuie sa fii atent la cei care se reped si-ti stropesc incaltamintea cu crema de ghete. Odata prins, nu mai ai scapare. Daca treci si de ei, nimeresti intr-o zona de mall-uri ultramoderne, care adapostesc de data aceasta brand-uri originale.
Te intrebi insa care e diferenta: si intr-un mall new-york-ez, majoritatea lucrurilor poarta pe eticheta inscriptia "Made in China". Am avut surpriza sa o gasesc chiar si in magazinul NBA. Nu exageram daca spunem ca, in prezent, China este fabrica lumii.
Acesta a fost Shanghai-ul meu, asemeni unei Cheshire-Cat, din el se vede clar doar zambetul, inselator, insidios, pe cand trupul apare si dispare in functie de capacitatea ta de a-l vedea sub hainele aparentei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
