Ziarul de Duminică

Rodica Grigore: „Literatura este viabilă pentru că are valoare estetică, nu pentru că susţine drepturile femeii ori ale altui grup, minoritar sau nu, ori pentru că ar lupta pentru cine ştie ce”

Rodica Grigore: „Literatura este viabilă pentru că are valoare estetică, nu pentru că susţine drepturile femeii ori ale altui grup, minoritar sau nu, ori pentru că ar lupta pentru cine ştie ce”

Autor: Andra Rotaru

06.01.2012, 00:07 804

-La Editura Limes, în colecţia "Paradigme", a apărut un nou volum semnat de tine, intitulat "În oglinda literaturii". Ce reprezintă această oglindă din punctul de vedere al criteriului care a dus la construirea acestui volum?

- Deşi nu obişnuiesc să procedez astfel, de data asta am să încep cu un citat. Nu din cine ştie ce pornire profesoral-doctorală, ci pentru că, în acest caz, e vorba despre un amănunt care mă va ajuta să-mi clarific punctul de pornire în mai puţine cuvinte. În tradiţia culturală niponă, oglinda e numită "răscrucea visurilor", căci se consideră că realul şi irealul se întrepătrund tocmai aici, în acest spaţiu cu semnificaţii deosebite, unde starea de vis şi starea de veghe se dizolvă una într-alta. Astfel, ceea ce părea nălucire devine, dintr-o dată, chiar mai real (de-a dreptul mai palpabil, chiar dacă doar pentru o clipă!) decât realul. În această carte, intitulată În oglinda literaturii, am pornit (şi) de la această premisă şi am încercat să citesc ori să recitesc opera câtorva scriitori pornind de la o coordonată identificabilă în cazul majorităţii: credinţa lor în adevărul artei, plus încercarea fiecăruia în parte de a-l descoperi; deloc întâmplător, pentru a ajunge la acest rezultat, obiectul (care încetează, astfel, să mai fie un simplu obiect!) cel mai frecvent utilizat este oglinda. Se ştie că arta a fost adesea interpretată drept "oglindă" care reproduce, în imagini pasagere, realitatea; şi care spune, în felul ei, ceva esenţial despre noi înşine. Întrebările pe care fiinţa umană le-a pus oglinzii (sau, alteori, şi le-a pus în faţa oglinzii), au fost numeroase şi extrem de diferite de-a lungul timpului. Omul s-a folosit de imaginea reflectată pentru a construi (ori pentru a cunoaşte!) ceea ce a fost numit, uneori, cu un termen mult prea general, "adevăr", şi care, tocmai de aceea, a devenit doar adevărul propriu. Oglinda, capabilă să instituie un spaţiu aparte, aflat la graniţa dintre real(itate) şi aparenţ(ă), dă impresia că arată totul, deşi esenţialul e adesea ascuns: ea dezvăluie numai ceea ce se vede, ceea ce poate fi văzut, şi ascunde mult din ceea ce am vrea să aflăm.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO