Ziarul de Duminică

Romane de Mishima/ de Ziarul de duminică

Romane de Mishima/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

11.10.2013, 00:00 80

În colecţia „Raftul Denisei” de la Editura Humanitas fiction, coordonată de Denisa Comănescu, au apărut mai toate romanele japonezului Yukio Mishima. De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul şi dramaturgul Yukio Mishima este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, s-a născut în 1925 la Tokyo într-o familie de samurai şi începe să scrie încă de la vârsta de doisprezece ani. La şaisprezece debutează în prestigioasa revistă literară Bungei-Bunka. Pentru a-şi ascunde identitatea faţă de tatăl său, adept al unei educaţii stricte, în conformitate cu cerinţele tradiţiei, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii Imperiale din Tokyo. Cinci ani mai târziu îi apare primul roman, Confesiunile unei măşti, care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuţi scriitori ai noii generaţii. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane (între care se remarcă tetralogia Marea fertilităţii, Cai în galop, Templul zorilor şi Îngerul decăzut ), povestiri şi treizeci şi trei de piese de teatru. Întreaga viaţă a lui Mishima a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor. Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie ultimul volum al tetralogiei, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

Două dintre romanele lui Yukio Mishima au aparut de curând în colecţia „Raftul Denisei”.

 

Cai în galop. Traducere din japoneză şi note de Andreea Sion.

Cai în galop, cel de-al doilea roman din tetralogia Marea fertilităţii, apărut la un an după Zăpada de primăvară, a fost ecranizat în 1985 într-un episod din filmul inspirat din biografia şi opera scriitorului nipon – Mishima: o viaţă în patru capitole, regizat de Paul Schrader, printre producători aflându-se Francis Ford Coppola şi George Lucas.

Au trecut aproape douăzeci de ani de când Kiyoaki şi Satoko (protagoniştii din Zăpada de primăvară) au devenit victimele unei iubiri care a sfidat legile statului şi codul onoarei nipone. Pasiunea lor mai stăruie în amintirea lui Honda, prietenul lui Kiyoaki, acum ajuns un judecător respectabil, cu o viaţă a cărei rutină nu pare să-l deranjeze câtuşi de puţin. Liniştea de care se bucură magistratul va fi spulberată curând de o întâlnire extraordinară: în timpul unei competiţii de kendo, Honda are revelaţia că tânărul campion Isao Iinuma este reincarnarea lui Kiyoaki. Însă luptătorul nu are nimic din fragilitatea romanţioasă a lui Kyioaki, este un idealist angajat pe un drum ce se va dovedi periculos. În Japonia interbelică, vechea aristocraţie a cedat teren în favoarea unei burghezii neîmpovărate de tradiţie, care a acaparat puterea. Ţara se zbate în sărăcie, iar tensiunile care rezultă din confruntarea a două mentalităţi opuse (loialitatea necondiţionată faţa de Fiul Soarelui şi pragmatismul politic şi economic) ameninţă să năruie ordinea şi ierarhia esenţiale pentru societatea niponă. Până la fanatism şi asasinat politic nu mai este decât un pas, uşor de făcut pentru o fire ca a lui Isao.

Sete de iubire. Traducere din japoneză şi note de Iulian Oprina

Romanul Sete de iubire a fost ecranizat în 1967, în regia lui Koreyoshi Kurahara, cu Ruriko Asaoka în rolul principal. Sub masca imperturbabilă a chipului delicat, Etsuko este un personaj tragic, fascinant. Se avântă orbeşte spre Saburo, fără să-i pese că nesocoteşte tabuul social (ea e o văduvă de familie bună, el – un grădinar de la ţară), tabuul vârstei (Saburo e mai tânăr decât ea), tabuul specific japonez al exhibării sentimentelor (Etsuko face gesturi necugetate, care o trădează). Asemenea Medeei, ea distruge totul pentru o iubire care nu îi poate aduce decât suferinţă şi dezonoare. Admirabil în redarea senzaţiilor şi intens în construirea suspansului psihologic, romanul este un triumf al erotismului, spaimei şi compasiunii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO