Citit pe nerăsuflate, ca toate romanele lui Radu Aldulescu, AnaMaria şi îngerii* îl face totuşi pe lectorul avizat să urmărească,dincolo de caruselul întâmplărilor şi faptelor, două puncte demaxim interes critic. Acestea răspund, de altfel, unui dublu pariual prozatorului, iar în funcţie de modul în care le soluţionează,îi putem evalua (ne)reuşita.
Mai întâi că în majoritatea cărţilor sale fundalul, apăsător,este unul crepuscular-ceauşist. Romanele lui Aldulescu, exceptândProorocii Ierusalimului (2004), îşi mişcă grupul de personaje dinjurul celui central într-o fotografie socio-politică îngheţată,într-un fel de natură moartă a socialismului târziu. Senzaţiadominantă e de băltire. Cele mai energice gesturi şi cele maiviolente acţiuni, în loc să rupă cadrul, intră (de fapt: rămân) înlogica lui. Prin urmare, conflictul "externalizat" din romanul defaţă a reprezentat o bună provocare pentru autor. A schimba Aradul(în Proorocii..., Bucureştii) cu Viena plină de ausländer-i(respectiv, cu Parisul magic pentru autohtonii puberi ai străzii) emai mult decât o simplă amenajare a decorului. Substituţia implică,la prozatorul "nouăzecist", o altă formulă epică, adaptatăcontextului şi climatului diferit.
De la export la import. Al doilea pariu pe care Radu Aldulescu îlface, cu el însuşi, în Ana Maria şi îngerii este preluarea unuisubiect străin şi prelucrarea lui până la asimilare. Dacă ţinemcont de pagina introductivă semnată de Mădălina Ghiu şi n-oconsiderăm un truc textualist, metanarativ, romanul a fost scrispornind de aici: "Pe data de 9 februarie 2009, pe adresa de e-maila Editurii Cartea Românească sosea un mesaj cu totul neobişnuit: oromâncă stabilită de multă vreme la Viena voia să-şi încredinţezedrama cumplită unui scriitor român, care urma să o transformeîntr-o carte. (...) Cel care a acceptat imediat inedita provocare afost romancierul Radu Aldulescu. Deşi lucra la un nou roman, s-aîntrerupt şi s-a urcat în primul avion de Viena, ca să salveze opoveste şi să traducă un teribil coşmar în literă scrisă" (p.7).
Fără să cunosc povestea iniţială, drama absorbită epic, pot spunecă prozatorul mai degrabă o creează decât o salvează; mai curând oreinventează decât o traduce. Un joc critic nou fiind tocmaiacesta: să vedem cum interferează romancierul cu un subiect apărutdin senin şi care este unghiul de refracţie prozastică. De-adreptul pasionantă a fost, la lectură, această urmăriredetectivistică în materia mişcătoare a romanului: ce e şi ce nu eAldulescu într-un capitol, o scenă, un episod sau o "măruntă"întâmplare. În fine, ce e Aldulescu este oare bun şi vechi, decalibru deja testat, iar ce nu e Aldulescu are prospeţime tematică,dar nu prea se integrează în lumea lui ficţională?
Să vedem. Romanul începe în maniera greu confundabilă a autoruluinostru, cu o anume lentoare determinată de introducereapersonajelor. O sudoriţă fruntaşă, o "babă comunistă" cum ar spuneDan Lungu, ocupă prim-planul cu meritele ei, după care, venindrândul tovarăşului său de viaţă, faţa oficial-zâmbitoare a Epociide Aur se umple de pete. Fostul portar de fotbal Savu Bejan,condamnat în câteva rânduri pentru motive colorate ideologic, aajuns un beţiv scandalagiu, un loser acuzând, prin propria ratare,societatea eticii şi echităţii socialiste. Cuplul acesta despărţitde convingeri şi comportamente centrifugale este important îneconomia cărţii: sunt părinţii Marianei, mama de mai târziu anefericitei Ana Maria. Mami, cum o răsfaţă în stil indirect liberprozatorul, îmi pare cel mai puternic personaj din Ana Maria şiîngerii, romanul "deplasându-se", de altfel, odată cu această fatăindependentă, tânără încăpăţânată şi femeie energică, luând de maimulte ori viaţa de la zero. Mariana e un aliaj caracterologicfoarte interesant, o combinaţie de stahanovism preluat de la mamăşi generozităţi plus nepăsări moştenite de la tată. Poate sămuncească la fel de mult ca "multstimata" decorată de Ceauşescu,dar poate, la fel de bine, să se plictisească la un moment dat,schimbându-şi cu nonşalanţă nu numai încadrarea profesională, ci şitraiectoria existenţială. Tânără dotată, cu un trup atletic şi ovoce cu care ar putea face carieră, nu vrea să-şi găsească un"drăguţ", până în punctul în care se îndrăgosteşte de uninstructor-coregraf, Remus Delea zis Belea, cu o "carismă de beduinhipnotizator". Cât rău îi va face această pereche se poate vedeadin mai multe capitole ale romanului, în care Delea-Belea toacă înlocaluri de lux banii familiei şi ai cunoscuţilor deveniţicreditori.
Sufocată de cereri, presiuni şi ameninţări, disperată de a nu maivedea luminiţa de la capătul tunelului datoriilor (care crescîntruna, fiindcă nimeni nu poate câştiga atâta cât poatehipnotizatorul cheltui), Mariana alege să fugă din România. Darpână la acest episod, remarcabil proiectate sunt secvenţeleîndrăgostirii ei. Întâi visul: "Îl visă trei nopţi la rând - nişteviziuni erotice care pe măsură ce se derulau se surpau într-otristeţe fără leac. În timp ce o poseda îşi arăta faţa cu amândouămâinile şi şi-o lipea iarăşi de genunchii şi pulpele ei ca să-şiostoiască o suferinţă grea, imposibil de numit ori de descris.Mariana îi plângea de milă în vis, îl iubea şi-l dorea şi aveaîncredere în el; un sentiment rupt, panica ce i-o răscolise mânalui mângâind-o prin surprindere, pe ascuns, dând s-o jefuiască oris-o violeze" (p. 50). Şi în continuare realitatea relaţiei erotice,aldulesciană sută la sută: "A fost ca-n visele şi viziunile ei dinultimele două săptămâni - frica, durerea, plăcerea întinsă,vărsându-se-n nebunie, amestecându-se cu necazurile lui Remusdepănate obsesiv, silind-o să le preia, întărindu-i iluziile:dăduse peste bărbatul vieţii ei, care avea nevoie de ajutorul ei. Osă i se dedice" (p. 56).
Din păcate, un alt personaj pregnant, acest Romanian lover ce aducenenorocirea (atât de plăcut intermediată) în viaţa Marianei, varămâne într-un plan secund prin evadarea peste graniţă a tinereilui soţii şi prin "externalizarea" romanului. Ana Maria şi îngeriiva fi istoria întreţesută a unei femei obligate să fugă de soţ şi aunei fete care nu are cu adevărat un tată. Şi această chestionabilăviaţă de familie e... familiară cititorilor lui Radu Aldulescu. Edrept că aici ea este mult mai accidentată, mai tensionată şitumultuoasă. Mariana îşi ia lumea în cap, după care revinespectaculos şi îşi "fură" fetiţa, în timp ce Remus devine,bineînţeles, dintr-un profitor al regimului trecut, un "disident"şi un mic lider fesenist după Revoluţie. Romanul lui curge în altăparte decât cel al părţii feminine eliberate de ticălos; şi care,ca un fel de revanşă ficţională, îl eclipsează epic.
Căci mami ajunge în Ungaria, apoi în lagărul Traiskirchen dinAustria, unde este scotocită de nişte gardiene dedate lalesbianisme sado-maso şi, puţin mai târziu, violată de niştekosovari care o "protejează"; ieşită de aici, face foamea şi doarmeprin trenuri trase în gară, atunci când nu e sechestrată, bătută şiutilizată sexual de nişte ţigani-moldoveni-olteni "sufletişti","băieţi de treabă"; intră în sfârşit în pâine, una mizerabilă,muncind până la epuizare; iar după recuperarea fetiţei, va începeaventura birocratică în malaxorul instituţiilor austriece (overitabilă odisee, cu insule înşelătoare numite Primărie, Societatede asigurări, Şcoală, Policlinică, Spital - şi nici unAcasă).
Subiectul atât de plin al vieţii Marianei primeşte, în diferitescene, amprenta poveristă specifică lui Radu Aldulescu. Banii nusunt un moft, ci o obsesie, fiindcă de regulă lipsesc. Mâncarea, lafel; acoperişul deasupra capului, nu mai vorbim. Romanul îmbinălipsa de orizont a socialismului real, în care majoritatea sedescurcă la modul mizerabil, cu duritatea extremă a vieţii deazilant, într-un Occident prosper, dar nu pentru toţi. Într-o parte(România ceauşistă) se întâmplă prea puţine lucruri şi aproapetoate sunt previzibile. În cealaltă (Vestul capitalist) se întâmplăprea multe, istovind şi cel mai întreprinzător şi robace om almuncii.
Nu vreau să ofer întreg desfăşurătorul experienţelor eroinei,răpind cititorului plăcerea de a le descoperi la prima mână.Suficient să spun că Mariana rămâne pivotul romanului, deşi treceprintr-o metamorfoză izbitoare. Din tânăra subţire şi sportivă careaţâţa involuntar bărbaţii, ea se transformă într-o femeie bătând cumult suta de kilograme. Un monstru de osânză sub care se ascundînsă acelaşi suflet bun, acelaşi spirit războinic şi aceeaşi mintecare caută soluţii la mizeriile ce o asaltează. Foarte reuşite suntpaginile de portretizare şi activare a curtezanilor Marianei: oserie de ciudaţi ce îşi fac veacul la Imbiss-ul vienez undeserveşte ea. Unul va juca, până la urmă, rolul de amant, iar altul,pe cel de "dădacă" pentru Ana Maria.
Aşa cum pune în umbră evoluţia unui personaj cu potenţial ca RemusDelea, romanul Marianei va eclipsa şi povestea teribilă a fiiceibolnave de Lupus, care a generat cartea. Ceea ce poate păreasurprinzător, dar până la un punct. Centrul de greutate şi motorulficţiunii nu se suprapun cu cele ale istoriei realeiniţializatoare. Drama fetei cade în altă ordine serială şisimbolică decât vitalitatea formidabilă a mamei care se luptă cutoţi şi cu toate pentru a-şi proteja fiica. Nu este exclus ca RaduAldulescu să fi optat de la bun început pentru această ecuaţie cumai multe necunoscute, din prevederea de a evita melodrama. A duceromanul exclusiv spre moartea unei tinere bolnave de Lupus ar fiaccentuat inevitabil melodramatic Ana Maria şi îngerii.
Iată de ce consider că pariul cel mai important al autorului a fostcâştigat. Între comoditatea exploatării unui subiectdramatic-incitant şi dificultatea înscrierii lui într-un complexficţional specific, Aldulescu a ales dificultatea. Şi asta dupăMirii nemuririi (2006), singurul lui roman în care se vedeaoboseala...
Acum nu se mai vede. Încă o repriză: puternicul romancier a revenitîn arenă pentru a câştiga.
*) Radu Aldulescu, Ana Maria şi îngerii, roman, Editura CarteaRomânească, Bucureşti, 2010, 376 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
