Sincer sa fiu, nu ma gandisem nici o clipa sa compar seducatorul excurs bovarizant al Ioanei Parvulescu* prin Bucurestii lui Maiorescu, Eminescu si Caragiale, ai lui Carol I, P.P. Carp si Marghiloman, orasul Bratienilor si al lui Claymoor, cu "scenariul paideic" si "atmosfera de Bildungsroman" din "Jurnalul de la Paltinis"!
O face Bianca Burta-Cernat intr-o cronica din "Observator cultural", 43-44 din 22 dec. 2005 - 11 ian. 2006. Un text pe cat de corect in pornire ("premise documentare inatacabile, impreuna cu pasiunea, entuziastmul si scriitura supla, lejera") pe atata de procustian si nedrept in derularea sa. "Simplificari didactice", "giumbuslucluri verbale", "bizare platitudini", "poncife stropite cu apa de trandafiri", "broderii impresioniste avand rolul de a disimula intentia tezista" (!), recte: "aura idealizatoare" si "optimismul necreditabil", pe scurt: o acumulare "aiuritoare de detalii" menita sa expandeze "o frumoasa carte a iluziilor". Subanteleg ca autoarea cronicii a fost neplacut impresionata de filo-conservatismul Ioanei Parvulescu, de vreme ce incrimineaza tocmai absenta unor "anumite aspecte" precum "cercul socialist de la Contemporanul, existentele, si ele exemplare, ale sotilor Nadejde, sau polemica Maiorescu - Gherea", totul motivat "fie de anumite aprehensiuni ideologice, fie de comodul dezinteres fata de subiect". Plus agenda feminismului la moda acum prin mediile universitare corect-politice: "niciodata preocuparile intelectuale ale femeii secolului 19 nu sunt aduse in discutie".
In afara de nejustificata disproportie, cam de zece la unu, intre enumerarea calitatilor si a defectelor cartii Ioanei Parvulescu, nu este nimic de acuzat propriu-zis in cronica Biancai Burta-Cernat. Ci doar de constatat, o data mai mult, tensiunea tot mai accentuat exprimata pe scena noastra de idei intre neoconservatismul paseist si rechizitoriile radicalismului arheofob. Intre aparatorii valorilor perene ale traditiei locale si reformistii transnationali. Vechile tensiuni dintre monarhismul junimist si antidinasticismul presei din Sarindar, dintre iorghisti si lovinescieni etc. se ipostaziaza acum intre "boierii si oierii mintii", intre elitarism si neocolectivism, intre "neointerbelici", cum li s-a spus cu malitie si adeptii prezentului continuu, terorizant prin decerebrare.
Dihonia reverbereaza inclusiv in perimetrul viziunilor despre trecutul Bucurestilor: mizerabilista, cu accent pe patologia lumpen-urbana si esenta (constanta) de mahala a Capitalei (ca la Adrian Majuru) versus optiunea pentru stralucirile patriarhale, pentru europenitatea si bunul aristocratism al acestui oras al placerilor (ca la Narcis Dorin Ion, Ioana Parvulescu s.a.).
Revenind la relatia dintre cartea Ioanei Parvulescu si "Jurnalul de Paltinis" ca scenarii paideice, tin sa depun marturie ca intr-un hic et nunc in care un dublu licentiat, in filosofie si teologie, m-a intrebat socat de ce am afirmat ca I.L. Caragiale a murit la Berlin si unde, la 8 dec. trecut, pe TVR Cultural, vorbindu-se despre Jim Morrison, s-a pronuntat pur englezeste numele lui Rimbaud, ca la King Arthur plus... curcubeu (Rainbow), apoi sa fie siguri cei care cred ca dau peste "platitudini" si "poncife" in paginile Ioanei Parvulescu ca nu este nicidecum asa. Si ca nu toata ziua-buna-ziua ii este dat bucuresteanului sa vada din amintirile doctorului Severineanu cum s-a facut Bulevardul lui Protopopescu Pake, sa i se lege in fata ochilor casatoriile interetnice etalate la p. 62 (Mary Grant - C.A. Rosetti, Titu Maiorescu - Clara Kremnitz, Ana Racovita - Charles Davilla, Zoe Golescu - Effigham Grant etc.), sa i se insire numele arhitectilor francezi - Albert Gallerom, Cassien Bernard, Paul Gottereau, Louis Blanc - care ne-au facut Ateneul, CEC-ul, Palatul Bancii Nationale, Palatul Postelor, sau sa i se compare mortalitatea bucuresteana de la 1900 cu cea londoneza, vieneza, pragheza, budapestana s.a.m.d. (v. p.163 s.u.). Ca sa nu mai spun de ideea compararii, in diferite jurnale si editii de corespondenta, a modalitatilor de petrecere a serilor si noptilor, de inventarul poreclelor din high life-ul cultural (p. 273 s.u.) ori de simpla reliefare a celui dintai gazetar (Constantin B. Stamatin zis Nazone) care a lansat la moartea lui Eminescu formula "Luceafarul poeziei romane".
"Bizare platitudini"?!? Si inca abia daca am ales cateva exemple aproape la intamplare. Dar cartea foieste de citate de-o actualitate dureroasa, precum vorbele doctorului Davila de la 1864 citate la p. 44: "Oamenii acestia ar trebui sa priceapa ca, daca au obiceiul sa se insulte spre a se saruta a doua zi si daca obisnuiesc sa-si ierte micile lasitati zilnice din pricina politicii, un om de onoare nu se poate supune unor astfel de moravuri". Sau Alexandru Golescu la p. 45.
Nu zic nu, poate ca o atat de calda declaratie de iubire pentru Bucurestii secolului 19 cum citim la p. 336 poate sa le para exagerata cinicilor sarcastici ai atotrelativistei generatii 2000. Zambesc si eu, insa, la gandul ca, peste vreo doua decenii, declaratiile lor paseiste vor fi infinit mai patetice. Dac-or mai avea dupa ce.
*) Ioana Parvulescu, "In intimitatea secolului 19", Editura Humanitas, 2005, 345 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
