Să nu vorbeşti de rău cultura! / de Stelian Ţurlea

În ediţia europeană din 3 decembrie 2007 a revistei Time,Donald Morrison a publicat un articol de vreo şapte pagini despredeclinul culturii franceze ca putere culturală internaţională.Intelectualii francezi au luat foc, reacţiile de indignare şirevoltă s-au succedat în ritm alert, Morrison a fost acuzat în celmai bland caz de confuzie, iar textul său a fost pur şi simplupulverizat. Cartea de faţă* adună laolaltă textul lui Morrison,comentariile acestuia după scandal, reacţia la articolul luiMorrison şi un fel de răspuns al lui Antoine Compagnon, profesor deliteratură modernă şi contemporană, cunoscut pentru superba sacarte "Antimodernii".

Cine e Donald Morrison, care a starnit o asemenea furtună?Specialist american în literatură contemporană, Morrison nu era unnou venit pe piaţa ideilor la momentul în care şi-a scrisarticolul, mai degrabă lumea ii asculta cu interes părerile. Poateaşa se şi explică furia pe care a starnit-o. Morrison susţine căliteratura şi cultura franceză sunt în decădere. Adică se deosebescsubstanţial de trecut. "Deşi francezii nu au inventat romanul, audominat acest gen literar din secolul XIX - lea până în secolul XX:Stendhal, Balzac, Hugo, Dumas pere et fils, Flaubert, Zola, Proust,Celine…" spune Morrison. Dar pe la mijlocul secolului XX, odată cuapariţia Noului Roman, care îşi propunea să submineze convenţiileliterare în vigoare, literatura franceză a început să sedeterioreze. S-a ajuns ca azi toată lumea să aibă impresia că poatescrie, despre orice, o călătorie cu metroul, o plimbare în parc saualte chestiuni minimaliste, fără personaje notabile sau măcarconturate. Pentru o lungă perioadă de timp, Franţa şi culturafranceză au făcut "legea" pe scena internaţională. Aflaţi permanentîn centrul atenţiei, artiştii francezi se bucurau de un prestigiufără egal. Din gloria de odinioară nu a mai rămas astăzi decâtnostalgie şi frustrare.

Nici o altă ţară, mai susţine, între altele, Morrison, nuacordă un atât de mare sprijin culturii ca Franţa. Cu tot acestsprijin, oferta culturală franceză nu înregistrează mari succesepeste hotare. Primul motiv este ca toate acţiunile au loc în limbafranceză, azi limba vorbită situata abia pe locul 12 în lume, faţăde chineză (pe locul întâi) şi engleză (pe locul doi). In al doilearând, pentru ca principalele organe culturale de critică şipublicitate sunt bazate în SUA şi Marea Britanie. În fine, credeMorrison, însuşi sprijinul statului asigură mediocritatea:producătorii actelor de cultură pot supravieţui fără un efort preamare. Politica în domeniul culturii ar trebui deci să se bazeze maimult pe forţele pieţei. In incheiere, Morrison crede că Franţa sepoate reîntoarce la fosta glorie culturală extrăgându-şi valori şiinspirându-se din creaţia minorităţilor ambiţioase venite dinAfrica, Asia sau chiar Europa de răsărit şi deschizând larg uşilemondializării, adică realităţilor lumii exterioare. Pe undeva deînţeles cum, intr-o ţară in care orgoliile sunt enorme, scriitori,profesori şi intelectuali l-au desfiinţat pe Morrison in diferitepublicaţii.

Antoine Compagnon pare să confirme în mare parte părerea luiDonald Morrison: cultura franceză e pe moarte. "Plângerea de milăculturală, lamentarea pe marginea dezastrului nostru sunt ospecialitate franţuzească; nu cred să fi văzut ceva asemănător înaltă parte. (...) Donald Morrison nu ne spune nimic din ceea ce nuştiam deja."

"Ce mai rămâne din cultura franceză" este fără îndoială unvolum polemic. Se pot scrie ample comentarii pe temele avansate deMorrison, dar în principal două mi se par de importanţă majora.Chiar dacă Morrison poate avea dreptate în multe privinţe, nutrebuie uitat că nici alte "puteri culturale" n-au în acest momentvalori comparabile cu cele care le-au adus gloria candva, prinurmare fenomenul e mai larg, nu numai francez; şi că, pe de altăparte, cultura nu trebuie judecată pe criterii economice.

Oricum, redactorul şef al Editurii ART, Laura Albulescu,merită felicitări pentru promovarea acestui volum pe piaţaromanească. Suntem la curent cu mersul ideilor într-o lume care seagită în permanenţă; ni se sugerează căi de urmat; intelegem cumorgoliile nu aduc cu niciun chip glorie. Traducerea curge într-oadmirabilă limbă romanească.