"Sa raman pictor sau sa indraznesc sa comentez abstract, prin gestul inchiderii ochilor, minutele de 'performanta' ale naturii, ale realului personaj? Imaginile alb-negru facute cu aparatul fotografic sunt, poate, mai cuceritoare."
Iata un enunt ce poate deveni emblematic pentru una dintre dilemele generatiilor ajunse in arena artelor plastice dupa 1990, desprins din jurnalul lui Bogdan Vladuta publicat fragmentar in volumul ce-i insumeaza biografia artistica de pana acum, Roma.
Relativa libertate de dupa revolutie a calatoriilor in Apus si accesul la publicatiile de arta tiparite acolo, dar mai ales "kitul" de valori propus de organizatiile finantate de Soros prin programele de resuscitare la pulsul occidental a unei tari cataleptice care era Romania postcomunista au aratat artistilor romani o alta fata a artelor plastice occidentale decat cea vizibila pana atunci pe deasupra "cortinei de fier". Faptul ca proiectele ce includeau fotografie, video sau multimedia castigau in detrimentul picturii sau sculpturii generoasele granturi oferite de Soros a determinat, nu numai in randul oportunistilor, un viraj in ac de par spre noile medii mai putin dependente de manualitate, dar mai apte sa atraga banii miliardarului american spre o camera video sau un computer, infinit mai rare si mai dorite decat azi.
Format ca artist in acel deceniu al tentatiilor si manipularilor de tot felul, Bogdan Vladuta a dezvoltat o opera ce face dovada faptului ca, printre altele, noile medii si in special fotografia pot compune un mariaj fericit cu pictura in sensul ei tehnic cunoscut. Pictura sa ramane in termenii pigmentului aplicat pe diverse suprafete, dar sub aspect conceptual este fundamental ancorata intr-un nou "metabolism" al sau. Contaminat pana la un punct de picturalitatea autohtona a deceniului opt, artistul se desprinde de aceasta fara insa a comite un paricid artistic. Cu acea finete levantina rarisima in Bucurestiul zilelor noastre, dar decis irevocabil in favoarea unui nou parcurs, el uimeste prin resursele pe care le descopera acestui gen ce parea secatuit de generatiile anterioare: o cromatica a penumbrei, o sensibilitate pentru crepuscular, o tusa paradoxal neaditiva ce reuseste sa evoce vremelnica solidaritate a materiei aflata la limita coeziunii sale moleculare. Evenimentul biografic care a facut din Roma orasul sau de domiciliu pentru doi ani s-a adaugat unui parcurs existential ce pare a avea privilegiul unui destin karmic. Seria de tablouri pictate aici se nutreste din imensa incarcatura istorica si simbolica a capitalei lumii antice, dar si din spectacolul descompunerii sale, identificat rapid ca sursa majora a constructiei sau, mai bine zis, a deconstructiei sale picturale. In acest parcurs al dezintegrarii, fotografia (imagini ale vestigiilor arhitecturale) este convocata ca factor de echilibru al unui posibil exces de "feeling" visceralo-vegetativ, reusind acel tandem cu pictura care face atat de marcante expozitiile semnate Bogdan Vladuta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
