Un cantec usurel, pe care unii dintre noi nu cred ca l-au uitat cu totul, incepea prin invocatia: "Luna, da-mi o scara de matase", dupa care se insiruie argumentele indragostitului perpetuu, dispus sa confunde chipul iubitei cu imaginea fascinanta a astrului nocturn. Omul politic contemporan e mai putin sentimental decat personajul nostru arhetipal, dar iata ca, din cand in cand, scapat dintre problemele sale de administratie foarte terestra, il descoperim stand si el cu ochiul atintit la Luna.
Exista insa, intre cei doi, o diferenta enorma, care e insasi distanta de la gestul liric gratuit la calculul rece si profund interesat, finalizat in cifrele valutei forte sau/si in termeni de influenta manifestata la nivel planetar. Cat despre "scara" necesara ascensiunii spre obiectivul interesului sau periodic, redevenit actual, substanta ei toarce mai degraba solutii tehnice si dolari, decat "matasea" de raze a unor idealuri platonice.
Din competitia darza desfasurata pe parcursul razboiului rece, asadar pe traseul a patru decenii (din anii 1950 si pana la destramarea Uniunii Sovietice), am vazut ivindu-se realizari initial incredibile. Intre ele, sputnicii, satelitii artificiali fara, apoi cu pasageri la bord (animale si oameni), navele circumselenare, in sfarsit, prima descindere pe Luna. Acesta din urma ne-a lasat mostenire, in afara celebrei urme intiparita in praful inceputurilor de univers, si memorabila sentinta "un pas mic pentru om, mare pentru omenire" - cuvinte ticluite probabil cu grija in laboratoarele de psihologie sociala de la NASA (la fel cum discursurile din Cosmos ale rusilor purtau amprenta inconfundabila a ideologilor Kremlinului), dar care, sa recunoastem, in tensiunea si entuziasmul momentului au sunat cat se poate de sincer si de inspirat, reflectand in esenta un adevar incontestabil.
Secolul 20 a fost in multe privinte un interval istoric sinistru, dar pentru imaginatia tehnica si realizarile sale practice el reprezinta o epoca de-a dreptul infloritoare. In anii cand am cunoscut-o eu, batrana doamna Veturia Goga, "castelana" de la Ciucea, evoca intr-o nota de uimire faptul ca i-a fost dat sa fie martora, in tinerete, la exercitiile aviatice ale lui Aurel Vlaicu, pentru ca in decursul uneia si aceleiasi existente biologice sa asiste si la descinderea lui Neil Armstrong pe Luna. Daca soarta i-ar fi rezervat ocazia sa treaca de anul 2000, mai putea vedea si alte lucruri de mirare.
Lipsita o vreme de concurenta, cursa spre Luna parea in ultimul timp amortita. Rusii s-au retras din ea indata ce prioritatea americana in domeniu a devenit certa. Renuntand la Luna, Moscova s-a orientat spre statia orbitala si spre planetele Venus si Marte. In ce-l priveste pe acest ultim pomenit corp ceresc, de la o vreme iarasi americanii marcheaza puncte, determinand eventual concurenta sa-si aleaga alte obiective provocatoare. Si uite-asa ajungem sa exploram treptat intregul sistem solar, intr-o insiruire de pasi marunti pentru om si mari pentru omenire. Ceea ce nu inseamna, totusi, ca obiectivele mai vechi au intrat intr-o deplina uitare, inlocuite de fascinatia celor mereu inedite. Pe neanuntate, alti competitori se lanseaza in cursa, cu ambitii suficient de mari incat sa-i nelinisteasca pe vechii concurenti, scotandu-i astfel din zodia automultumirii. Nu demult, dupa ce si-au lansat pe o orbita circumterestra prima lor nava cu cosmonaut la bord, chinezii si-au anuntat fara ezitare proiectul de a "cuceri" la randul lor Luna.
O asemenea "sfidare" pe teren cosmic nu poate fi lasata fara un raspuns. Nu e deloc sigur ca, dupa modelul sovietic, si China va "pleca mai departe" pe rutele ceresti, in loc sa se ancoreze temeinic pe suprafata satelitului nostru natural. In consecinta, destui comentatori ai recentelor hotarari americane de a construi, pana in 2020, o baza permanenta pe Luna afirma ca obiectivul acesta se leaga in mod nemijlocit de ambitiile deslusite acum in seama colosului de la Rasarit.
E aici o strategie care imi confirma impresia ca rivalitatile de pe Pamant se deplaseaza tot mai insistent, tot mai interesat in spatiul cosmic, unde "influenta" teritoriala se arata a fi la fel de importanta precum cea exercitata asupra geografiei politice propriu-zise. Consolidandu-si pozitia pe Luna, Statele Unite isi asigura platforma de lansare a navelor cu echipaj uman ce vor fi trimise spre Marte. Si nu numai.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
