Romanul a vazut in tot locul semne care imita scrisul, facute in nesimtire cu spray-uri colorate. Pe ziduri, pe vitrine chiar, in statiile de metrouri (in topul mizeriei sta Piata Romana), pe tonete, ba si pe unele autobuze.
"Siglele" sunt trasate dintr-un gest, care tradeaza oarecare experienta si talent caligrafic. Gestul e obsesional.
Dintr-un anumit punct de vedere (psihiatric, sa zicem), ne aflam in fata unei onanii a scrisului, care se face cu mecanica iritare, dar nu se implineste intr-o comunicare.
Ai zice ca mizeria asta, eczema asta de pe fata orasului tine de patologic, de lipsa de educatie, de apetit infractional etc. Poate, dar nu e totul. Ascunde aspecte inca obscure si foarte grave. Pe care incerc acum doar sa le semnalez.
Modernistii, descheiati la slitul gandirii, imi vor aminti ca si in Occident exista acest fenomen. Bine, acolo exista multe dintre cele necuvenite de care n-ar trebui sa ne contaminam.
Pe acestia i-as plimba cu lantul in jurul statuii lui Bratianu din parculetul de langa Muzeul Literaturii Romane. Statuia este imbracata in scarboasa plasa a inscriptiilor, care au urcat de pe soclu pe trupul statuii.
Daca mai adaug ca autorul lucrarii este celebrul sculptor Ivan Mestrovici, nu gasesc situatii similare in occidentul cu 7 ani de-acasa si 7 de orfelinat.
La noi, iata, istoria e alternativa, admiratia personalitatilor alternativa, respectul fata de arta certaamente nul. Vorba "artistilor", ni se aia de sculptorul vostru care s-a nascut in tara aia bombardata.
In ciuda aparentelor magaria este uriasa. Culorile nu pot fi sterse cu un solvent, ci doar razuite. Bratianu a fost cioplit in granit, una dintre cele mai dure pietre, care se prelucreaza cu mare efort.
Curatirea ar presupune o slefuire care sa intre in "carnea" materialului. Dupa aceasta operatie obligatorie acum si in timp ar fi nimerit sa vindem monumentul.
In eternitatea cocinii noastre va putrezi, caci pe meleaguri dambovitene si granitul putrezeste.
Virusul se intinde. Cu respect a inceput sa atace doar o latura a muzeului, toneta cu reviste si carti, afisajul. La inceput exista o jena, o stare de calm, de balbaiala infantila, ca mai apoi sa urmeze frenetica dezlantuire.
Cu vremea, exteriorul orasului se modifica, devine interior, un interior imund de toaleta publica. Il locuim fiindca ne-am obisnuit cu duhoarea acestui scris, chiar daca nu ne place.
E produsul nostru organic. Sa nu-si inchipuie cineva ca celelalte statui ale Bucurestiului au scapat sau vor scapa. O plimbare de-a lungul parcului Kiseleff ne lamureste.
Ceva ciudat se insinueaza aici. Semnele vor sa comunice ceva, dar cifrat. Intelesul este ermetic. Ar putea reprezenta o zvastica ori un slogan nazist, numai pe intelesul initiatilor.
Mesajul acestor inscrisuri ar putea servi la ceva ce sigur nu ne serveste. Altceva ciudat. Nimeni nu i-a vazut vreodata la lucru pe cei care mazgalesc zidurile. Se lucreaza probabil noaptea catre ziua cu echipe de avertizare.
ai, daca imi amintesc bine, golanii nostri au fost "scoliti" de alti cativa descreierati livrati de comunitatea europeana.
Actiunea presupune necesarmente un scop care, fireste, ne scapa. Il vom afla peste ani, cand luminarea "prostilor" nu va fi un pericol.
Nu fac scenarii: constat o porcarie vizuala care se intinde rapid si fara oprelisti. Plangerea la Primarie e ridicola. A denunta murdaria din oras, e ca si cum ai denunta medicilor secretul facerii copiilor. Primaria e doar organul de coordonare al dezastrelor cotidiene.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
