Pentru majoritatea dintre noi, cuvântul "subversiune" implică o trimitere clară la domeniul politic şi, desigur, la toate subversiunile posibile legate de acesta. Însă The Subsersive Scribe (prima sa ediţie datează din 1991, însă a cunoscut numeroase - şi binemeritate - reeditări) este o carte excelentă care nu are nimic de-a face cu politica, iar subversiunea inclusă în titlu se referă la un tip specific de colaborare, însă nu cu vreun potenţial inamic, ci cu textul literar; şi mai cu seamă cu textul literar supus procesului de traducere. Şi cu toate că autoarea, Suzanne Jill Levine, este excelenta tălmăcitoare în limba engleză a câtorva mari scriitori latino-americani ai generaţiei Boom-ului şi a celei care a urmat, printre care Julio Cortázar, Guillermo Cabrera Infante, Manuel Puig sau Severo Sarduy (fiecare dintre aceştia fiind, se ştie, cu adevărat revoluţionar la nivel tematic sau la acela al limbajului utilizat), cartea de faţă nu e nicidecum un soi de manual menit a explica pe înţelesul tuturor ce este şi cum se face o traducere literară. Ci este un eseu subtil dedicat problemelor literaturii - în mare măsură celor ale literaturii latino-americane a ultimelor decenii - şi a relaţiilor extrem de speciale care se stabilesc între textul original, traducător şi versiunea într-o altă limbă. Jill Levine consideră şi afirmă acest lucru de la bun început că "traducerea este în sine un act subversiv" şi, deloc surprinzător în contextul activităţii pe care a desfăşurat-o vreme de decenii întregi, deopotrivă "o activitate creatoare". Astfel că autoarea nu regretă nici dificultăţile pe care traducerea literară le ridică în faţa celui care îndrăzneşte să se aventureze pe acest drum, şi nici enclavele textuale considerate intraductibile, ci încearcă să găsească soluţii. Nu unele simpliste ori menite a tălmăci cuvânt cu cuvânt fragmentele dificile, ci dimpotrivă, creatoare în cel mai înalt grad. Căci, după cum spune Suzanne Jill Levine pe tot parcursul textului său, traducerea dezvăluie întotdeauna - dacă este bine făcută! - un adevăr estetic situat la nivelul cel mai profund al originalului. Şi tot traducerea are darul de a anima acest adevăr şi de a-l exprima, cât mai convingător, într-o altă limbă, demonstrând, astfel, că empatia cititorului nu depinde strict de limba în care o operă literară a fost scrisă.
Exemplele pe care autoarea le oferă evidenţiază, de fiecare dată, problemele cu care s-a confruntat ea însăşi în demersul deloc uşor de a transpune în engleză opera unor autori consideraţi extrem de dificili şi în spaniolă, iar cazul lui Guillermo Cabrera Infante este edificator în acest sens. Mai cu seamă romanul său Tres tristes tigres, tradus în româneşte, de pildă, Trei tigri trişti - fericit caz de potrivire semanatică şi lingvistică! - dar pe care ea însăşi va decide să-l traducă Three Trapped Tigres, pentru a respecta sugestia sonoră pe care Cabrera Infante o face cititorului. Premisa de la care Suzanne Jill Levine pleacă, în acest caz, este tocmai mărturisirea autorului cubanez că titlul respectivei cărţi "nu e desemnat a semnifica ceva în sensul consacrat al termenului, ci mai degrabă a sugera" şi a deschide, astfel, un veritabil spaţiu de joc în care cititorul ideal al operei sale ar trebui să se piardă, iar apoi să-şi găsească drumul la capătul lecturii, descoperind propriile chei de înţelegere a unui astfel de discurs literar. Traducerea devine, deci, din punctul de vedere al lui Suzanne Jill Levine, veritabil proces de colaborare între textul original, autorul acestuia şi traducător, iar nu simplă activitate intelectuală solitară. Autoarea depăşeşte, fără îndoială, nivelul simplei glosări (fie ea şi docte) pornind de la cunoscutul dicton "traduttore traditore" - la care, din păcate, au cam rămas numeroase studii de traductologie... - şi reuşeşte să evidenţieze esenţa procesului de traducere şi, în egală măsură, a produsului, traducerea literară rezultată în urma sa. Prin urmare, imaginea impusă de Roland Barthes cu privire la "moartea autorului" în cursul procesului complicat de naştere a textului primeşte o nouă consistenţă la nivelul activităţii de traducere, înţeleasă ca desăvârşire a destinului operei literare de valoare - care, astfel, îşi poate continua drumul spre cititori din spaţii culturale diferite şi, nu o dată, îndepărtate de cel unde textul sursă a apărut.
Suzanne Jill Levine nu ezită să abordeze şi aspecte considerate extrem de delicate şi adesea ignorate de alţi specialişti în teoria şi practica traducerii. Astfel, dilemele estetice (legate de aliteraţiile, jocurile de cuvinte sau sugestiile implicite pe care cuvinte specifice le transmit vorbitorului nativ şi care, frecvent, sunt pierdute în traducere) sau cele etice (cât de mare poate fi procentul de creativitate ce trebuie acceptat într-o traducere valoroasă, grăitoare şi expresivă, dar care să reflecte cât se poate de fidel originalul) sunt rezolvate cu o perfectă înţelegere şi adecvare a mijloacelor la obiectivul avut în vedere. Traducerea devine, aşadar, pentru autoarea de faţă, veritabilă experienţă personală, menită a-i dezvălui poziţia de "scrib subversiv, dar fără să o transforme vreodată în herald al feminismului ori s-o determine să adopte tentaţia studiilor culturale. Jill Levine sugerează, practic, că traducătorul este, de fiecare dată, o fiinţă pusă sub semnul Şeherezadei, căutând plăcerea prin intermediul cuvintelor şi mai cu seamă prin recursul la permanenta re-povestire a unei istorii întemeietoare, al cărei ultim ţel este de a-i asigura propria supravieţuire în plan estetic. Desigur, prin intermediul marii literaturi.
Suzanne Jill Levine, The Subversive Scribe, Dalkey Archive Press, 2009
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
