Viziunile utopice moderne, menite sa descrie viitorul paradiziac al Pamantului, au de regula in vedere doua "obiective majore": fertilizarea deserturilor si topirea gheturilor de la poli. In mecanica simpla a acestei gandiri, obiectivele respective nici nu pot exista unul fara celalalt, deoarece apa necesara transformarii Saharei intr-un veritabil Eden trebuie luata totusi de undeva. Iar la ipoteticele bogatii minerale ale Antarcticii nu ajungi usor, cata vreme continentul acesta distantat de civilizatie isi ascunde fata sub o masca de gheata de doi-trei kilometri grosime.
Nascocitorii unor asemenea proiecte simpatice isi pierd energia speculativa in calcule privind modalitatile tehnice si "practice" de transpunere a ideilor lor in realitatea inca modelabila a viitorului. Ei mediteaza mai putin la riscurile imediate si la consecintele de cursa lunga ale pomenitelor interventii in starea actuala a planetei. Sa spunem insa ca nu fanteziile scriitorilor ne intereseaza aici, ci anticipatiile mai temeinic fundamentate ale specialistilor in evolutia climei. Acestia se intalnesc periodic sub patronaj ONU, redacteaza si prezinta rapoarte, constata fenomenele pe baza de studii detaliate si avertizeaza in consecinta.
Previziunile lor pleaca de la observatia ca, oricum, chiar si fara construirea unor ingenioase dispozitive tehnice de atac asupra calotelor glaciare, atmosfera se incalzeste excesiv, iar gheturile polare se topesc de la sine. Incet, dar fara oprire. Rapoartele mai vechi, apreciaza ei astazi, prezentau abia o versiune edulcorata a fenomenului: poate din prudenta, poate din teama de a nu dramatiza, poate pentru ca diverse comisii sa nu fie invinuite de cultivarea senzationalului ieftin, alarmist. In realitate, schimbarile sunt de mai mare amploare decat se credea si tind sa aduca surprize neplacute omenirii pe parcursul secolului in care am intrat.
Unele dintre necunoscutele climei viitoare tin de faptul ca pana nu demult s-a avut in vedere doar topirea ghetarilor, nu si a calotei antarctice sau a imensului depozit glaciar din Groenlanda. Astazi stim ca incalzirea globala nu ocoleste nici aceste mari suprafete geografice pe care s-a acumulat, de lungi ere geologice, o imensa cantitate din apa Pamantului. In anul 2002 insa, masivul de gheata numit Larsen B din Antarctica s-a spart pe neasteptate si, topindu-se, a disparut in numai 35 de zile. S-a mai constatat ca, la fel, Groenlanda pierde zeci de kilometri cubici de gheata in fiecare an, dublul cantitatilor ce se topeau acolo cu un deceniu in urma.
Toate aceste schimbari i-au luat prin surprindere pe analistii climei, care initial fusesera tentati sa-si faca predictiile numai pe baza topirii ghetarilor obisnuiti. De la cativa centimetri, cat erau dispusi sa acorde ridicarii nivelului oceanelor, acum se vad confruntati cu ipoteza unei cresteri ce ar putea depasi un metru inaltime. Iar in cazul unei generale topiri a calotelor polare, profetiile sunt, evident, mult mai sumbre.
Expansiunea marilor si oceanelor se face, cum e si normal, nu doar intr-o singura dimensiune a geometriei, cea verticala, ci si pe orizontala. Pe masura ce apele se acumuleaza in marile bazine ale planetei, revarsarea lor peste tarmurile joase ale continentelor devine tot mai amenintatoare. Omul, ale carui activitati industriale sunt direct legate de incalzirea generala a climatului, se va confrunta astfel cu inca o sfidare, un obstacol nou pe care i-l ridica in cale natura agresata. Secolul XXII are destule sanse sa se prezinte dinaintea urmasilor nostri cu o geografie substantial modificata fata de cea marcata astazi pe hartile Pamantului. Scufundate la cativa metri adancime sub apa imposibil de stavilit a oceanelor, actualele plaje vor trece treptat in uitare, luand cu ele, in numeroase cazuri, si localitatile construite de-a lungul lor. Muscand din uscat atata cat ii va trebui acestei revarsari pana sa se ajunga la un nou echilibru, apele isi vor stabili limitele pe un aliniament care astazi ar putea fi desenat cu dificultate si doar in linii mari. Contururile tarilor cu iesire la mare vor aparea cu totul altfel desenate in atlasul viitorului apropiat. Iar in spatele unei asemenea surprinzatoare schimbari geografice ne putem imagina o serie de complicatii firesti, chiar tulburari sociale grave.
Intrucat subiectul e delicat, chiar si unii specialisti in analiza modificarilor de clima sunt tentati sa vada in ceea ce se intampla sub ochii nostri doar un proces temporar, cu sanse de reversibilitate dupa un anumit interval de timp. Dar perioadele pe care trebuie sa le luam in seama depasesc cu mult durata unei vieti omenesti, asa ca nu vom fi noi cei desemnati sa constate cat de justificate ne-au fost aproximarile. Sau cat de mult gresim in continuare prin ezitari, prin faptul ca ne agatam de sperante desarte. Incalzirea globala incepe sa joace un rol mai dramatic decat ar fi dispusi multi contemporani sa i-l acorde. Iar in acest joc periculos cu destinul planetei, omul pare lansat pe un drum fara intoarcere. Inca si mai rau e ca accepta sa avanseze in lungul lui cu ochii inchisi. O statistica recenta ne arata ca in SUA, tara responsabila de un sfert din intreaga cantitate de gaze poluante emise in atmosfera, 13 la suta din populatie n-are habar de incalzirea globala, si cu atat mai putin isi pune problema consecintelor produse de un asemenea fenomen major.
Intre timp, straturile de gheata din depozitele arctice si antarctice ale planetei continua sa dispara, iar viitorul asteapta rabdator, si oarecum indiferent, sa-si dea propriile harti la tipar.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
