Intre anii trecuti si prezent exista o diferenta - spune Horia-Roman Patapievici, presedintele Institutului Cultural Roman -, dar nu una de tratament, ci in felul in care esti vazut ca roman, privat sau reprezentand o institutie. "Din punctul de vedere al modului de lucru, al cerintelor, al negocierii contractelor de colaborare, nu este nici o deosebire. Singura diferenta este o incredere mai mare in institutia pe care o reprezinti."
Si in continuare: "Echipa care conduce ICR a venit in 2005. Reforma a inceput dupa un an de intelegere a situatiei institutionale, prin comparatie cu ceea ce fac institutele traditionale din Europa (British Council, Cervantes, Goethe). Primele roade le-am cules la sfarsitul lui 2006, cand s-a vazut ca avem si noi programe dinamice, ca lucram altfel decat alte institutii romanesti (respectam termenele, negociem cu responsabilitate, raspundem la e-mailuri...). Suntem vazuti astazi in Europa ca parteneri de incredere pentru ca am dovedit incredere, nu pentru ca Romania a aderat la UE". Exista lucruri pe care nu le puteam face inainte de ianuarie 2007 si acum putem? "Nu, nu am observat asa ceva referitor la lucrurile de care ne ocupam, cum sunt editarea de carte - mai exact furnizarea de ajutor financiar cartilor care sunt traduse in strainatate - sau formarea noilor generatii de traducatori." Se poate vorbi despre o alta perspectiva a europenilor fata de romani, cultural vorbind? "Da, dar nu are nici o legatura cu integrarea, ci cu succesul noului val de cinematografie romaneasca si cu atentia pe care au reusit s-o trezeasca unii scriitori romani, incepand cu Mircea Cartarescu si continuand cu Gabriela Adamesteanu, Nora Iuga, Filip Florian sau Dan Lungu. Exista o noua 'generatie' de scriitori - din punctul de vedere al perceptiei externe, altfel fac parte din generatii biologice foarte diferite -, prin care, alaturi de cinematografie, cultura romana este perceputa ca avand doua lucruri interesante de oferit. Melomanii si oamenii de specialitate stiu ca Romania mai are ceva remarcabil, care insa este putin cunoscut: multi specialisti sustin ca adevarata contributie, senzationala, a culturii romane la cultura europeana, in a doua jumatate a secolului XX, este scoala de compozitie: Anatol Vieru, Aurel Stroe, Stefan Niculescu, Miriam Marbe, Tiberiu Olah. Deocamdata doar sporadic unii dintre acesti muzicieni sunt cantati, dar perceptia occidentala asupra lor nu este ca fac parte dintr-o formidabila scoala de compozitie, iar acest lucru este intre sarcinile ICR." Artistii romani si-au schimbat atitudinea in urma integrarii, se simt mai in largul lor in Europa, se zbat mai mult? "Raspunsul este: Da. Pe de o parte, este ceea ce artistii romani care au reusit sa atraga atentia strainatatii asupra lor au invatat singuri sa faca, adica autopromovare - si probabil cazul cel mai notoriu este cel al lui Dan Perjovschi. In special artistii plastici, promotorii artei de avangarda, stiu sa intre in 'tesutul' cultural european, pentru ca fac un tip de arta care este astazi foarte prizata in Occident. Pe de alta parte avem teatrele - de pilda 'Radu Stanca' din Sibiu, condus de Constantin Chiriac, care s-a 'inserat' si astazi este foarte cunoscut. In acelasi timp, programele pe care le-am pus in functiune incepand cu 2006 sunt toate inspirate de modul in care sunt concepute programele culturale in Uniunea Europeana. Inca inainte sa intram in UE, programele de finantare erau perfect sincrone cu cele occidentale. Astfel, operatorii culturali care au aplicat la programele noastre au facut-o in stil european si le-a fost usor dupa aceea sa treaca la alte institutii, europene, pentru ca erau deja obisnuiti cu criteriile acestora."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
