Este initiatorul Teatrului Imposibil din Cluj, al revistei de atitudine teatrala man.in.fest, al Bibliotecii "Teatrul Imposibil" si al Festivalului International de Teatru Experimental MAN.In.FEST. Regizorul si managerul m.chris.nedeea (n. 1973) se gandeste, in prezent, la infiintarea unui centru cultural complex, "de maxim trafic cultural".
- Vorbeste-mi despre teatrul ca afacere.
- Teatrul a fost dintotdeauna o afacere si va fi o afacere, cel putin asa trebuie privit. Noi am pornit cu premisa ca e vorba despre bani.
- Faci si compromisuri?
- Inevitabil. Pana la urma, simplul fapt ca o productie presupune niste costuri de multe ori uriase este, in primul rand, un compromis. Nu poti realiza in totalitate ce ai vrut ca viziune regizorala tocmai din cauza ca nu ai suficiente resurse.
- Ai facut spectacole fara bani, fara onorariu ca regizor si fara sa iti platesti oamenii?
- Pe tot ce inseamna Teatrul Imposibil, pana la un punct. Pentru ca, oricat de multi prieteni artisti as avea, nu pot sa le cer de mai multe ori la rand sa faca ceva gratis. Trebuie sa ne respectam reciproc si sa invatam sa traim din ce facem.
- De ce ai simtit nevoia atator proiecte? Festival de teatru, teatru in sine, biblioteca, revista...
- Teatrul Imposibil a pornit ca o asociatie de tineri nemultumiti de politica repertoriala a unui National. Voiam un cadru mai propice de exprimare, dramaturgie noua, sa vorbim despre problemele noastre pe scena, cu mijloacele noastre. Refuzam teatrul conventional, subiectele care nu ne interesau, reluarile, repertoriul clasic. Si cautam sa vedem ce nu se face. Era o singura serie de carte de teatru - Cartea Romaneasca nu mai scotea decat intermitent, cea de la Editura All cazuse. Buricea era la Cluj si am zis sa facem noi una. Am ajuns la 15 titluri. Am simtit nevoia sa facem o revista. Apoi ne-am dat seama ca la Cluj nu mai era nici un festival. Am ales sa il facem noi - de ce sa-l faca altii?! Si asa, prin cultura asta de nisa, ne-am ocupat de tot ce nu se facea.
- Cum a ramas cu revista man.in.fest?
- Din punctul meu de vedere, revista a fost inchisa de tot la finalul anului 2005. In 2006, niste nume au hotarat sa o continue si au primit permisiunea de a face acest lucru. Acei oameni au muncit mult pentru revista, iar faptul ca eu si cativa am hotarat ca nu mai merge nu inseamna ca ei n-ar fi meritat, ca o recompensa, sa-si continue munca. Nu mai scrie pe ea ca e scoasa de Teatrul Imposibil. In schimb, simtim nevoia unei alte reviste, mult mai puternice.
- Vorbeai, la un moment dat, de "peretele crapat si prost tencuit numit teatrul romanesc". Teatrul Imposibil ce "zugraveala" are?
- N-are nici macar pereti. Deci sigur nu e crapat. Initial, ne-am zbatut pentru un sediu. Probabil ca, din cand in cand, sub presiunea diverselor infuzii de entuziasm, vom mai incerca sa facem acest lucru, insa absenta unui spatiu consacrat in care sa joci nu trebuie vazut ca un impediment. E si foarte greu sa iti concepi toate spectacolele pentru un singur spatiu cu o dominanta arhitectonica peste care trebuie sa te mulezi. In momentul in care bariera spatiului nu exista, ar trebui sa fie totul mult mai simplu si mai viu.
- Aveti multe coproductii cu Nationalul din Cluj. Cat de independent e Teatrul Imposibil?
- Extrem de independent. Optiunea repertoriala, a distributiei, a costurilor materiale ne apartine. Incercam doar sa reducem din cheltuieli. Nu afectam, prin asta, estetica.
- Unde vorbim de castig, daca am gandit teatrul ca pe o afacere?
- In cazul nostru, tot ce facem este finantat deja; salariile actorilor, onorariile.
- De unde vin banii?
- Sponsori, minister, primarie, parteneri...
- Deci si institutii publice.
- Sigur ca da.
- Atunci repet: cat de independent e Teatrul Imposibil?
- Independenta asta cred ca e o falsa problema. Ai dreptul sa faci ce vrei daca ii convingi pe altii sa-ti dea bani. Daca simti ca o piesa trebuie facuta iar o institutie nu vrea sa o monteze, o faci tu. Cauti sponsori, formezi echipa, identifici spatiul, incepi repetitiile si-ti urezi bafta.
- Ce relatii ai in Nationalul din Cluj?
- Am montat acolo, ca regizor angajat, un numar de piese si, prin asta, i-am convins sa imi acorde sprijinul pentru diverse proiecte. Elemente de decor sau de recuzita, tehnica de scena pot sa imprumut pe baza de parteneriat.
- Si totusi declari ca institutia teatrului national in Romania se naruieste. Pentru ce sa vrei sa urci intr-o barca gaurita?
- Pentru ca tot timpul mai este ceva bun de luat de acolo. Macar o trusa de prim-ajutor. Si lemnul din barca gaurita poate fi util. Poti sa faci un adapost din el. Nu trebuie neglijat nimic. Daca incepi chiar singur-singur, nu ai nici o sansa.
- Daca la directiunea Nationalului din Cluj ar veni cineva care nu v-ar mai lasa pe scena lor, ce s-ar intampla cu Teatrul Imposibil?
- Ar fi foarte greu, pentru ca aceiasi oameni care sunt de o parte sunt si in Teatrul National. Nu cred ca se poate ajunge la un conflict de interese in cazul acesta. Dar, daca e sa fie cum zici, Teatrul Imposibil si-ar respecta titulatura: ar deveni imposibil. Se inchid teatre mari in Europa si nu e un capat de lume. Faptul ca dispare asa o himera ca Teatrul Imposibil nu are nici o relevanta. Or sa mai ramana doi-trei nostalgici, doi or sa se bucure si altii vor porni o afacere.
- De ce ai gandit un festival international care sa nu aiba piese romanesti?
- E inca un deziderat. In fiecare an, din cauza ca s-au mai retras cativa straini, am luat si spectacole romanesti, ca solutie de ultim moment. In Romania e o practica absolut cretina: se face cate un festival international in care cele mai multe spectacole sunt romanesti. Or, rostul unui festival international este de a produce un schimb de optica. Daca aduc cinci trupe din Romania, publicul nu castiga nimic. Pe acelea le poate vedea tot timpul anului, oricand. Pentru noi, un festival ideal ar fi international si satelizat. Sa aiba sectiuni la Bucuresti, la Targu-Mures, sa creasca, intr-un cuvant. Productiile presupun, oricum, efort financiar pentru a fi aduse in Romania. Dar daca le mai poti duce in cateva locuri, motivezi acest efort.
- Mai ai si alte proiecte?
- In zilele foarte bune, ma gandeam la un studio de productie video. Teoretic avem oameni, dar nu prea avem baza materiala. Vrem sa ne apucam de un centru de creatie, centru cultural, o initiativa care presupune existenta unei cladiri cu doua-trei sali unde se intampla doua-trei lucruri, unele in serviciu public, ca sa putem face rost de bani, unele de training pentru profesionisti, ca sa avem activitate, sa se intample niste productii, sa fie si teatru-gazda, un fel de centru de maxim trafic cultural. Dar asta e o initiativa care se deruleaza in ani.
- E cumva gaselnita pentru ca Teatrul Imposibil sa aiba ziduri?
- Nu, pentru ca Teatrul Imposibil va fi doar initiator si doar una dintre siglele celor implicati in proiect.
- Adica nu ai obtinut sala pentru teatru si obtii pentru centru?
- Acolo, teatrul e doar o mica dimensiune. Vrem sa ne implicam mai mult in viata sociala, sa aducem la noi copii cu dizabilitati, pensionari. Pentru ca asa ceva nu s-a facut si nimeni nu isi bate capul ce programe sa faca pentru cei care se simt, efectiv, respinsi din viata sociala. Productia de spectacole va cadea in plan secund, dar este, iarasi, ceva foarte firesc.
Interviu realizat de Ciprian Marinescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
