Silogismul lui Motoc

In fine, pentru ca limbile evolueaza, imi permit sa modernizez putin expresia silogistica, dimpreuna cu amendamentul ei, si afirm in mod categoric ca a fi ignorant sub raport stiintific nu e o crima, iar pana la un punct nici macar ceva de rusine. Insa, atunci cand ignoranta amintita "se da in spectacol", concluziile se schimba. Chiar si intr-o asemenea imprejurare, rolul ei poate fi unul benign si comic, jucat pe scenele de teatru, ori in pietele publice care isi asuma provizoriu un asemenea statut particular. Dar mai poate fi si unul de agresiva debusolare, executat sub impulsurile derutei si ale tulburarii emotionale, cu etalarea indarjita a obtuzitatii si prejudecatilor pe seama carora multimea anonima se crede indreptatita sa "ia atitudine", sa actioneze spre "binele public", sa dea lectii de etica si sa puna cu orice pret frane unor desfasurari de evenimente pe care, nepricepandu-le, si le reprezinta conform aproximarilor subiective si impresiilor sale de moment.

Am asistat cu o amuzata uimire la spectacolul popular improvizat in preajma debutului experimentului de la Geneva al Organizatiei Europene pentru Cercetari Nucleare (CERN). A trebuit sa fac chiar si cateva piruete in "culise", ca sa evit insistentele cu care una dintre televiziuni incerca sa ma impinga si pe mine in mijlocul scenei. Urma sa-mi aduc astfel contributia la momentul de zgandarire a pomenitei ignorante stiintifice, in care mass-media - nu numai de la noi, ci cam de pretutindeni - intrevedeau perspectiva unui discurs inflamat, axat pe elementul senzational. Apreciat in lumea stiintifica drept cel mai important experiment fizic din toate timpurile, acesta a generat prompt o isterie cu arie de raspandire planetara, dovada clipurile alarmiste postate pe YouTube si vizitate de milioane de insi in interval de cateva ore. Obiectivele stiintifice urmarite de cercetatori au fost zugravite prompt in culori apocaliptice, poate chiar de catre scepticii din mediile academice. Dar vanzoleala mare a inceput la nivelul ignorantei silogistice, unde tot ce suna a "sfarsit de lume", de la cometa Halley pana la alinierea planetelor si la eclipsa din 1999, are sansa sa atinga sensibilitatea omeneasca in plin. Marele accelerator de particule devenea brusc un instrument diavolesc prin care "popandaii" numiti oameni de stiinta (termenul nu e al meu, l-am preluat din repertoriul unui comentator panicat) atenteaza la miracolele Creatiei, sfidandu-l pe Dumnezeu. Nu mai conta faptul ca acceleratoarele de particule, in variante mai modeste, e adevarat, functionau de o jumatate de secol, permitand fizicienilor sa descopere noi fragmente din lumea microscopica a atomului. Conta doar vanturata perspectiva a Armaghedonului, concretizata intr-o gaura neagra pe care acceleratorul genevez avea s-o produca nesmintit, pravalind Pamantul, daca nu cumva intreg Universul, in strafundurile ei infioratoare.

Oameni pentru care pana mai ieri Big Bang era un sunet de clopot, iar gaurile negre niste bazaconii total incomprehensibile incepeau deodata sa tremure la gandul distrugerii globului terestru de catre niste experimentatori "inconstienti", gata sa produca fenomene catastrofale in masinaria lor instalata la 100 de metri sub pamant. Cu ce drept decid ei soarta intregului glob? Pe noi cine ne-a intrebat? se agita intr-o ofensata disperare cineva, facand caz de dreptul omului la libera exprimare, drept pe care persoana in cauza chiar si-l exercita pe internet in clipa cand pretindea ca nu i se respecta. Nu despre exprimare era insa vorba, ci despre un pretins drept de decizie personala, in virtutea caruia si subiectii silogismului boieresc cerusera capul lui Motoc, ca sa scape de grijile imediate, inchipuindu-si ca astfel incetau toate experimentele spaimoase exercitate pe pielea lor.

In aceasta aventura reactionara, starnita in jurul experimentului CERN aproape din senin, dar ca un vartej ametitor, argumentele extrase din limbajul stiintific apar de cele mai multe ori invaluite intr-o aura mistica, precepte biblice se invoca in calitate de stiinta suprema, iar motivul condamnarii publice il constituie nu continutul precis al testelor efectuate la Geneva, ci prejudecata "beton" ca toata operatia constituie o blasfemiatoare si interzisa omului "joaca de-a Dumnezeu".

Ce-i drept, in concertul acesta de vuiete protestatare, in care - cireasa pe tort! - n-au ezitat sa intervina, cu speranta unui indoielnic capital politic, si unii parlamentari dedati peste noapte la savantlacuri, s-au facut auzite si voci ale ratiunii, menite sa repuna problema intre datele sale reale. S-a amintit, de pilda, ca pentru a crea o gaura neagra e nevoie de energia unei supernove prabusite in sine, fenomen cosmic pe care omul nu-l poate manipula astazi si e foarte probabil ca nu-l va putea aborda la modul practic niciodata.

Cat priveste perspectiva de a se produce prin actualul accelerator de protoni si hadroni un nou univers, aceasta ramane, intr-adevar, dar nu la modul superstitios si catastrofal in care o figureaza imaginatia populara. Noutatile asteptate de la Geneva privesc universul special al particulelor elementare, pe care fizicienii il considera mult mai bogat si mai divers decat cel aflat la ora de fata in puterea de observatie a ochiului uman. Un asemenea univers largit, poate chiar uimitor prin bogatie si diversitate, s-ar prea putea sa ni se dezvaluie prin recentele experiente.

Ca sa termin tot pe tonul ceva mai degajat cu care am inceput: iata ca, timp de trei zile, am asteptat sa ne bata din clipa in clipa gaura neagra la usa. Apoi "minunea" a trecut, ca orice minune, si ne putem vedea linistiti de treburile obisnuite, cu sentimentul ca am mai scapat o data de sfarsitul lumii. Sfarsit care, de la anul 500 incoace, se tot amana pentru mai tarziu.