"Pentru barca disperata, Dumnezeu gaseste intotdeauna portul" - zic un proverb francez si unul spaniol (deci, exprimate de popoare cu o larga iesire la experienta marii!).
Raul Ciosici s-a nascut departe de Okeanos, la Lugoj, si traieste la Stuttgart. Dar viseaza acvatic. Subversivitatea imersiunii! Viseaza necontenit, ca orice insingurat aflat in vartejurile marii sale interioare. In mijlocul sau in marginea careia isi cauta reciful de siguranta, care sa-l salveze. Liman in doua ipostaze: muntele si casaa. Fata de expozitia de acum doi ani, tot de la H?Art, care continea cu precadere pictura in ulei, lucrarile de acum sunt desene in alb-negru realizate pe hartie manuala, cu mult creion. E o tehnica ce da mai multa siguranta temei si induce perceptia de acuratete, esential si meditatie.
Curios, cele doua viziuni ale salvarii, muntele cat casa si casa cat muntele, sunt alternante nu intre ele, ci acest binom reprezinta, de fapt, alternativa la dezastru. La pierdere. La alienare. Bineinteles, fiecare componenta detinand seria sa sinonimica de semnificate. Casa trimite la ocrotire, supravietuire, siguranta, tihna, dar si temporar. In vreme ce muntele impune semetie, durabilitate, avant, curaj, dinamism, dar si visare. In functie de aceste doua constante, Raul Ciosici construieste in jurul lor marea. Care, si ea la randul ei, este luata la refecul semantic: intoarcerea la matrice, nostalgia increatului, "supa" primordiala. Altfel spus, anamneza amnioticului.
Toate tablourile au centura de siguranta a existentei, casa ori muntele. Colacul de salvare. O singura lucrare insa nu respecta algoritmul. Ceea ce ne pune pe clocit ganduri depresive. Acolo, autorul nu vede decat marea, cu orizontul ei infinit. Atat. Sa fie finalul? Sau este, de fapt, prevalenta eternei reintoarceri? Greu de spus. Cum de-a dreptul imposibil de aflat este si daca avem in fata o victorie sau o infrangere. Oricum, insa exista pericolul anomiei. Vorba Virginiei Woolf, o entuziasta a acestei primejdii: "Nimic n-ar trebui sa primeasca un nume, de teama ca acest nume sa nu-l transforme".
Raul Ciosici, ca orice artist indurerat de interminabilele sale sfasieri launtrice, este singurul care se poate vindeca de otrava dilemelor sale. In spatiul sau oniric. In singuratatea lui. In apele lui. Cu muntele sau. Si in causul cald al casei sale. Nu e putin. Fiindca, asa cum a decretat Sfantul Augustin, "adevarata fericire este sa continui sa doresti ceea ce ai". Si aflati ca, de atunci, de cand ne-a spus el asta, ne simtim ceva mai bine. Cel putin noi ne-am mai intremat.
* Raul Ciosici, Casa la mare, H?Art Gallery
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
