Ziarul de Duminică

SPECTACOLUL IN 100 DE CUVINTE

25.05.2007, 21:35 28

Dragoste pe Iza
O noua productie semnata de Mihai Maniutiu a avut premiera saptamana trecuta la Teatrul National din Cluj. O vara fierbinte pe Iza este un spectacol "despre dragoste, nebunie si moarte", inspirat din muzica maramureseana si oseneasca traditionala interpretata de renumitul Grup "Iza" si transpusa coregrafic de dansatoarea Vava Stefanescu. Spectacolul este realizat in coproductie cu Teatrul "Tony Bulandra" din Targoviste, in regim de studio, pe scena mare a Nationalului clujean. Decorurile si costumele au fost realizate de M.C. Ranin, directorul teatrului targovistean, asistent de scenografie fiind Valentin Codoiu. Conducerea muzicala ii apartine lui Ioan Pop. In distributie: Vava Stefanescu, Istvan Teglas si Grupul "Iza" din Maramures, adica Ioan Pop, Anuta Pop, Voichita Tepei, Ioachim Fat, Grigore Chira, Gheorghe Parja.

Llosa si teatrul
Teatrul "G. Ciprian" din Buzau invita publicul astazi, de la ora 19.30, in Sala "George Constantin" a Teatrului "Nottara", la prima reprezentatie a spectacolului Kathie si hipopotamul de Mario Vargas Llosa. Traducerea: Mihai Cantuniari. Regia si ilustratia muzicala: Ion Mircioaga. Scenografia: Mirela Traistaru. Concept video: Nora Vasilescu. Protagonisti: Dana Rotaru, Alexandru Jitea, Ionut Kivu, Andreea Vasile. In staruitorul sau efort de a proba insemnatatea fictiunii, Mario Vargas Llosa a initiat mai multe studii asupra a ceea ce autorul peruan numeste "pragul irealitatii", netrecand insa dincolo de el, fiindca "irealitatea este plictisitoare". De aici a rezultat, intre altele, Kathie si hipopotamul, o farsa in care loviturile de teatru se succeda derutant, iar spectatorilor li se ofera posibilitatea de a se amuza pe seama semenilor imbatati de false pareri.

Inovatie in austeritate
Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 2007 la Centrul National al Dansului este venirea la Bucuresti a coregrafului francez Jerome Bel. Aceasta vizita se inscrie in demersul Centrului de a aduce la Bucuresti spectacolele si personalitatile care au contat cel mai mult in schimbarea de traiectorie pe care dansul contemporan a suferit-o in ultimele decenii. Astfel, dupa Self Unfinished al lui Xavier le Roy, prezentat in octombrie anul trecut, vom avea ocazia sa vedem vineri 25, sambata 26 si duminica 27 mai, la ora 20, un spectacol - Jerome Bel (1995) - si o "conferinta performativa" - The last performance (a lecture) (2004) - semnate de cunoscutul coregraf francez. Jerome Bel este unul dintre cei mai inovatori - la modul radical - coregrafi europeni; in acelasi timp, lucrarea sa coregrafica din 1995 este unul dintre cele mai semnificative exemple de montare austera.

Muzeu cu muzica
S-a deschis saptamana trecuta sezonul de muzica veche la Muzeul National de Arta al Romaniei, program initiat de ambasada Frantei in Romania, Institutul Francez din Bucuresti si MNAR. Dezvaluirea unei alte lumi muzicale, a unor compozitori si a unor maniere de interpretare mai putin cunoscute - iata scopul acestei prime Stagiuni de Muzica Veche, initiata in parteneriat cu Muzeul National de Arta al Romaniei, gazda insolitei manifestari. Aceasta promenada muzicala unica in felul ei, din Renastere in Baroc, de la Clement Jannequin la Henry Purcell, de la Francois Couperin la Antonio Vivaldi, de la bisericile din Transilvania la castelele de pe Valea Loarei, va reuni, pe tot parcursul anului, cele mai bune ansambluri muzicale franceze, va prilejui creatia spectacolului Codex Caioni, cu muzici si dansuri din Transilvania, precum si prezentarea unui gen de spectacol inca inedit in Romania: o comedie-balet.

Gelozie in stil italian
Teatrul National din Bucuresti - Sala Amfiteatru - anunta o noua premiera: Sambata, duminica, luni de Eduardo de Filippo. Este vorba despre o intalnire cu temperamente meridionale patimase si orgolioase, dar mai ales cu gelozia traita "in stil italian", in viziunea plina de simpatie si de umor a cunoscutului dramaturg napolitan. O poveste plina de farmec si de culoare, beneficiind de o distributie pe masura: Cecilia Barbora, Costel Constantin, Ileana Stana Ionescu, Matei Alexandru, Traian Stanescu, George Motoi, Rodica Muresan, Afrodita Androne, Gavril Patru, Vitalie Bichir, Marius Rizea, Irina Cojar, Liliana Hodorogea, Dragos Ionescu, Cristian Cretu. Scenografia este semnata de Florilena Popescu Farcasanu, iar muzica ii apartine lui George Marcu. Viziunea regizorala: Dinu Cernescu.

Neverending Story
Cunoscut marelui public din serialul tv Om sarac, om bogat, Alex Margineanu debuteaza de pe 1 iunie si pe marile ecrane, o data cu lansarea in cinematografe a filmului California Dreamin' (nesfarsit), primul si ultimul film full-lenghth al regretatului regizor Cristian Nemescu. Cu toate ca filmul reprezinta debutul sau in lung-metraj, colaborarea lui Margineanu cu Nemescu nu a inceput aici, ei lucrand impreuna si la Poveste la scara C, un scurt-metraj distins cu Premiul UIP la European First Film Festival si Premiul pentru Cel mai bun film de scurt-metraj din cadrul Berlin Interfilm Festival, ambele in 2003. Nominalizat la editia de anul acesta a Festivalului International de Film de la Cannes, in cadrul sectiunii Un Certain Regard, California Dreamin' (nesfarsit) spune povestea indelung-asteptatei sosiri a americanilor in Romania, de-a lungul a 55 de ani de sperante desarte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO