Ziarul de Duminică

SPECTACOLUL IN 100 DE CUVINTE

10.08.2007, 22:32 16

15 pentru Viena
Pana pe 19 august, la cinematograful in aer liber din Augarten, la Viena, se desfasoara festivalul de film balcanic intitulat "Viata e un miracol". Ca o replica la omniprezentele filme hollywoodiene, festivalul isi propune sa prezinte si sa promoveze lumea si valorile cinematografiei balcanice, punand accentul, pe de o parte, pe filme din Romania si Bulgaria, iar pe de alta parte, pe creatiile regizorilor ex-iugoslavi Emir Kusturica si Dusan Makavejev. Oferta romaneasca nu se limiteaza insa la ultimele productii de succes, prezente anul trecut la mai toate reuniunile importante, ci aduce in fata publicului vienez si filme mai vechi precum Padurea spanzuratilor (Liviu Ciulei) sau Balanta (Lucian Pintilie). Intre 20 august si 14 octombrie festivalul se va muta la cinematograful Metrokino, unde, timp de trei luni, vienezii vor putea vedea peste 15 filme romanesti.

Anonimul, cu notorii
Filmul Interview, in regia lui Steve Buscemi, a fost selectionat pentru competitia oficiala a celei de a IV-a editii a Festivalului de Film Indepenent "Anonimul", care se va desfasura, pana pe 19 august, la Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii. Interview este un remake in engleza al filmului cu acelasi nume al controversatului regizor de origine olandeza Theo Van Gogh si face parte din proiectul "Triple Theo", initiat dupa moartea prematura a regizorului. La inceputul anului, filmul regizat de Steve Buscemi s-a bucurat de aprecieri extrem de elogioase dupa proiectiile de la festivalurile de film Sundance si Berlin. Filmul ii are in distributie pe Sienna Miller (Casanova, Alfie) si pe Steve Buscemi (Fargo, Reservoir Dogs), urmand a fi distribuit in cinematografele romanesti de catre Transilvania Film, incepand cu luna octombrie 2007.

LUNI la NY
Teatrul LUNI de la Green Hours participa, intre 10 si 26 august, la prestigiosul New York Fringe International Festival (FringeNYC), cu doua spectacole: The Sunshine Play si Bucharest Calling, ambele scrise de Peca Stefan, dramaturgul "casei", si regizate de Ana Margineanu. Trupa de actori - formata din Daniel Popa, Isabela Neamtu, Cosmin Selesi, Katia Pascariu si Laurentiu Banescu - va juca (in limba engleza), cate cinci reprezentatii ale ambelor piese. Aflat la a 11-a editie, FringeNYC este cel mai mare festival multi-arts din America de Nord (peste 200 de companii, peste 70. 000 de spectatori, anual) si unul dintre primele trei din lume, alaturi de Edinburgh Fringe si Adelaide Fringe, dar singurul din top 3 in care productiile sunt supuse unei selectii prealabile. Teatrul LUNI este singura companie din Europa de Est care are doua productii participante la editia din 2007.

Filmele Lumii
Ecranizarea Un secret, semnata de regizorul francez Claude Miller, dupa cartea cu acelasi nume a scriitorului Philippe Grimbert, va incheia Festivalul Filmelor Lumii (Festival des Films du Monde), care se va desfasura, intre 23 august si 3 septembrie, la Montreal, in Canada. Un secret, care se afla in competitia oficiala a festivalului, va rula in avanpremiera mondiala la Montreal, in prezenta regizorului Claude Miller si a actritei Cecile de France. Filmul lui Claude Miller, cel de-al treilea lung-metraj al sau, dupa Delir intunecat (1998) si Micuta Lili (2003), reconstruieste universul unei familii franceze, povestind istoria acesteia din anii 1930 si pana in prezent. Din distributie fac parte, alaturi de Cecile de France, Patrick Bruel, Ludivine Sagnier, Mathieu Amalric, Julie Depardieu. Romanul Un secret a fost lansat si in Romania, de catre Editura TREI, in prezenta autorului.

Recomandat minorilor
Ministrul francez al Educatiei Nationale, Xavier Darcos, a decis, saptamana trecuta, ca filmul lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, castigatorul Palme d'Or 2007, poate fi difuzat in scolile gimnaziale si in liceele din Franta. Ministrul francez a dat curs, astfel, recomandarii formulate de Comisia de clasificare a operelor cinematografice, care a decis sa includa DVD-ul pedagogic cu productia romaneasca in categoria "Pentru toate tipurile de public", dar cu un avertisment. Ministerul Educatiei a decis ca DVD-ul, editat in 1.500 de exemplare, va fi "insotit de un document pedagogic, care sa contina avertismentul comisiei si care sa urmareasca ajutarea profesorilor in activitatea din clasa referitoare la aceasta opera". La Festivalul International de Film de la Cannes, pelicula lui Mungiu a castigat nu numai Palme d'Or, ci si Premiul Educatiei Nationale.

Mostra, la 75 de ani
Filmul Ispasire, in regia britanicului Joe Wright, va deschide, pe 29 august, cea de-a 64-a editie a celebrului Festival de Film de la Venetia. Coproductie Marea Britanie-Statele Unite, Ispasire ii are in distributie pe Keira Knightley, James McAvoy si Vanessa Redgrave. Scenariul peliculei este inspirat din bestseller-ul scriitorului englez Ian McEwan (tradus si in romaneste, in colectia "Biblioteca Polirom"), castigator al prestigioaselor W.H. Smith Literary Award (Marea Britanie), National Book Critics Circle Fiction Award (SUA), Deutscher Bucherpreis (Germania), Commonwealth Writers Prize. In Romania, filmul Ispasire va rula incepand cu data de 19 octombrie 2007. Festivalul de la Venetia, care se va desfasura in perioada 29 august - 8 septembrie, implineste anul acesta 75 de ani de existenta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO