SPIRITUALIA/ Filiaţia spirituală in viziunea lui Ibn ‘Arabi

"Inima mea poate fi orice: o pajişte pentru gazele, omănăstire de călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka'bapelerinului, sulurile Torei şi cartea Coranului. Eu cred in religiadragostei, oriunde s-ar indrepta caravanele sale, căci dragosteaeste religia şi credinţa mea" - iată unul dintre cele mai generoaseşi profunde pasaje care s-au scris vreodată despre realitateaspirituală. Autorul, Ibn 'Arabi, este de altfel cel mai mare misticpe care l-a dat islamul şi, fără indoială, unul dintre cei maiinsemnaţi ai lumii. Dacă islamul ar fi ceva mai unit astăzi şi arfuncţiona in siajul afirmaţiilor de mai sus, extremismul nu ar ficu putinţă.

Precum se-ntâmplă şi cu alte spaţii spirituale şi autori, dinpăcate, avem prea puţine lucrări ale lui Ibn 'Arabi traduseprofesionist şi in limba română. Practic, exceptând cărţile apărutela Ed. Herald, a căror traducere este făcută din franceză sauengleză, singura traducere din arabă a apărut la Ed. Kriterion(2003) şi cuprinde două lucrări mai mici ale marelui Ibn 'Arabi:"Geneza cercurilor" şi "Filiaţia spirituală". Prima este tradusă deGeorge Grigore (autorul celei mai bune versiuni in limba română a"Coranului") cea de-a doua, de Rodica Firănescu.

Despre Ibn 'Arabi (1165 - 1240) se spune că ar fi avut maimulte rapturi extatice graţie cărora a primit cunoştinţe spiritualeexcepţionale: "In adolescenţă, pe când petrecea intr-o noapte cuprietenii săi la Sevilla, a auzit o voce misteriosă care-i şopti:«O, Muhammad, nu pentru aşa ceva ai fost tu creat!» Consternat, seretrage intr-un cimitir - după o veche practică sufită - şi acolo,preţ de câteva zile, posteşte, se roagă, şi meditează, in căutareaunor răspunsuri care nu intârzie să apară sub forma unei tripleviziuni in care se intâlneşte cu Moise, Iisus şi Muhammad care-idau unele invăţături. Aceste invăţături il ajută să-şi găseascăpropria sa cale spirituală căreia i se va dedica, de acum inainte,tot restul vieţii." (p. 6).

Dar prin "propria cale" nu se inţelege că ar fi ieşit cumvadin spaţiul islamic. In finalul cărţii "Filiaţia spirituală" aflămliniile iniţiatice la care a fost rataşat Ibn 'Arabi. In plus, vaprimi in viaţă mai multe iluminări astfel incât este firesc săafirme: "Nu există cunoaştere in afară de cea luată de la Dumnezeu,căci doar El este Cunoscător... Intre profeţi, in ciuda număruluilor mare şi a răstimpurilor mari care-i despart, nu există nici ceamai mică dezbinare in ceea ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu,fiindcă toţi de la Dumnezeu au luat-o" (p. 7).

Reflexie a unor tradiţii mai vechi, poate iudaice dacă este săne gândim la profetul Ilie, actul de confirmare a primiriiiniţierii, investitura, are ca simbol "khirqa": "termen alvocabularului sufit, khirqa are o semnificaţie complexă;desemnează, in primul rând, veşmântul umil, de regulă de lână (suf)şi nu rareori peticit (muraqqa'a "haină peticită", fiind un sinonimal lui khirqa), al celor mai pioşi dintre musulmani, sufiţii, careişi consacră viaţa lui Dumnezeu; incă din zorii islamului,credinciosul care renunţase la tot ce nu era strict necesartraiului, ascetul (zahid) imbrăca o aba simplă, ponosită, semnexterior al ascezei spirituale. In al doilea rând, khirqasemnifică, prin transfer metonimic, investitura iniţiatică pe careun aspirant (murid) o primeşte de la indrumătorul său spiritual(şaykh sau murşid), ca semn al recunoaşterii elevaţiei spiritualepe care a atins-o şi al binecuvântării (baraka)", arată RodicaFirănescu (p. 75).

Cartea la care ne referim este o lucrare de maturitate a luiIbn 'Arabi, al cărei titlu "Kitab nasab al-khirqa" ar insemna intraducere literală "Cartea originii (genealogiei) veşmântului". Dartitlul ales de traducătoare, "Filiaţia spirituală" este mai aproapede tiparele mentale occidentale. Aşadar, acordarea investiturii sepetrece in islamul tradiţional prin primirea de către aspirant aunui veşmânt (haină, turban, bucată de stofă) din parteaindrumătorului abilitat cu această putere (chiar dacă este un actdiminuat ca simbolistică, ne amintim că şi astăzi pelerinii careprimesc binecuvântarea lui Dalai Lama capătă totodată o mică bucatăde stofă, de mătase etc). Este un simbol al lanţului iniţiatic, alfiliaţiei spirituale: "veşmântul ajunge, din generaţie in generaţiede discipoli şi indrumători, in posesia unui anumit mistic". Iatăşi opinia lui Ibn 'Arabi: "Aşadar, originea inveşmântării cuveşmântul numit khirqa, aşa cum o văd eu, cu ceea ce Dumnezeu mi-apus in inimă şi a inspirat minţii mele, stă in aceea că DumnezeuS-a inveşmântat in inima robului Său, spunându-i: «Pământul Meu numă cuprinde, cerul Meu nu mă cuprinde, ci mă cuprinde inima robuluiMeu credincios.» (p. 77). Iată de ce cartea la care ne referim estesocotită şi un indrumar pentru aspiranţii la tainele misticiiislamice. Aici ar mai fi necesară o precizare (din perspectiva luiRene Guenon, el insuşi iniţiat in sufism) că nu trebuie făcutăconfuzia intre calea iniţiatică şi calea mistică - fiecare dintreacestea având instrumente şi caracteristici diferite, dar şi câtevaspaţii comune de instersecţie...

Fără indoială, Ibn 'Arabi insistă asupra aspectului nevăzut alactului iniţierii: "forţa acelei stări spirituale va pătrunde inveşmântul purtat de indrumător, iar acesta şi-l va scoate pe dată,imbrăcându-l cu el pe discipol. Acea forţă va pătrunde in toatăfiinţa discipolului precum vinul, il va inunda şi, astfel, stareaspirituală se va desăvârşi" (p. 86). In fine, arătând cele câtevalanţuri iniţiatice de care aparţine, menţionând toate personajelecare i-au fost antecesori, Ibn 'Arabi ajunge bineinţeles laProfetul Muhammad care a primit iniţierea de la Jibril (ArhanghelulGabriel), iar acesta la rândul său "a luat de la DumnezeuAtotputernicul". "Ce a luat de la El?" l-a intrebat, pe bunădreptate, Ibn 'Arabi pe indrumătorul său direct: Acesta a răsuns:"A luat de la El cunoaşterea şi nobleţea spirituală". Desigur, sevorbeşte despre o cunoaştere secretă, despre o nobleţe reală, nunumai simbolică.

Ibn 'Arabi demonstrează cele de mai sus printr-o anecdotă.Pioşenia, blândeţea, smerenia sunt doar câţiva dintre vectoriinobleţei spirituale. Iată cum şi-a dobândit unul dintre iniţiaţiporecla de "cel surd". Hatim "cel surd" (as-Asamm) se afla inpreajma unei femei. In timp ce aceasta ii vorbea, dinspre femeie ainceput să vină un miros neplăcut, fiindcă tocmai trăsese un vânt:"atunci femeia s-a ruşinat dinaintea şaykh-ului, dar el i-a spus intimp ce ea vorbea: "Vorbeşte cât mai tare!", făcând să pară că nuauzise. Femeii nu i-a mai fost ruşine, zicându-şi in sinea ei: "Num-a auzit". După această intâmplare, a fost poreclit"Surdul"."

Exigenţele sufitului aflat deja pe cale sună de altfel foartecunoscut pentru un creştin: "Infrânează-ţi lăcomia, şistrăduieşte-te să-i impaci pe cei certaţi, căci Dumnezeu - SlavăLui - ii va impăca pe robii Săi in Ziua Invierii. Fă să cadăindoiala, fii mereu prevenitor şi temător, impovărat de grijă numaiintru Dumnezeu şi chiar ura altora primeşte-o intru Dumnezeu", maispune Ibn 'Arabi...