Cum funcţionează textul literar? Prin ce mijloace îl emoţioneazăpe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialulde faţă.
Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personajeangajate într-o lungă discuţie în paginile lui sunt imaginare.Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul "Italice"(replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânărgeneric, care are încă multe de învăţat, dar care, în stilulbinecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnulîndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă demulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţă reală de aînţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitor deliteratură mai experimentat, dispus să asculte şi să examineze şiopinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebeştede specialiştii reali prin răbdarea de a explica pe înţelesuloricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îl reprezintă, repet,mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoţiaestetică.
- Folosirea stilului aluziv este un procedeu la fel de neliterarca punerea de bancnote între paginile cărţilor?
- Da. Pentru că se adresează nu sensibilităţii estetice acititorilor, ci vanităţii lor, în plus, când aluziile se referă lasexualitate sau la putere, intervine şi plăcerea de a desfiinţa -fie şi temporar, în spaţiul lecturii - o interdicţie. Este oplăcere analizată pe larg de Freud. Ea se asociază foarte bine cuvanitatea, deoarece cititorii se simt invitaţi la un fel deîndeletnicire conspirativă. Dacă ar veni cineva şi le-ar propune,prin semne misterioase, să meargă împreună la un club de noapte, cupocker şi streap-tease, sentimentul ar fi de aceeaşi natură.
- Şi ce propui? Să renunţăm la stilul aluziv, căruia i se datoreazăatâtea capodopere, de la povestirile lui Boccaccio şi până la MoşNichifor Coţcariul de Ion Creangă, de la Roşu şi negru de Stendhalşi până la romanele "obsedantului deceniu" din literatura românăcontemporană?
- Autorii menţionaţi de tine nu mizează totul pe stilul aluziv.Dacă ar fi aşa... textele lor nu ar avea valoare. Excepţie face,poate, Moş Nichifor Coţcariul, unde s-a identificat, într-adevăr, oartă a echivocului. Însă Ion Creangă transformă totul într-un jocverbal, într-o spectaculoasă jonglerie cu sensurile cuvintelor,care prin ea însăşi ne încântă. Cât priveşte romanele "obsedantuluideceniu", ca şi alte romane, parabolice sau cu cheie, dinliteratura noastră de dinainte de 1989, trebuie să ne împăcăm cugândul că multe dintre ele nu mai rezistă.
- Susţin, totuşi, că stilul aluziv este compatibil şi cu literaturabună. Mă gândesc, de pildă, la poezia simbolistă.
- Da, numai că în acest caz stilul aluziv are cu totul altăfuncţie. Scriitorul îl foloseşte nu pentru a-l flata pe cititor, cipentru a da reprezentării un caracter difuz. Contururile ferme suntsimpliste. Când totul rămâne însă în regimul virtualităţii, când înmintea cititorului se configurează mai multe posibilităţi decompletare a tabloului doar schiţat, dar nici una nu se impunedefinitiv, forţa expresivă a poeziei se amplifică. Cu alte cuvinte,dacă faci aluzie la ceva precis, care poate fi numit, te situezi înafara literaturii (ca şi cum ai folosi o limbă străină şi îlmăguleşti pe cititor dându-i posibilitatea să demonstreze că ocunoaşte şi el). Dar dacă faci aluzie la ceva imprecis, la cevacare nu poate fi decât aproximat, procedeul capătă îndreptăţire dinpunct de vedere artistic.
*
- Vorbeşti cu prea multă siguranţă despre ceea ce esteîndreptăţit şi ceea ce nu este îndreptăţit din punct de vedereartistic. Parcă te-ai afla în posesia unui instrument teoreticinfailibil...
- Nu există un asemenea instrument. Dar o idee, fie şi vagă, desprenatura artei oricum avem.
- Nu cred. Uite, sunt dispus să-ţi ofer un premiu dacă găseşti oasemănare între mersul unei balerine în vârful picioarelor şi unpoem despre urletul lupilor.
- De ce ţii neapărat să existe o asemănare?
- Pentru că şi într-un caz, şi în celălalt vorbim despre "artă".Raţional, nu vedem o similitudine între ele şi totuşi, intuitiv, leidentificăm ca aparţinând aceleiaşi categorii.
- Intuitiv înseamnă de multe ori pe baza unui raţionamentsubînţeles sau uitat.
- Şi crezi că am putea scoate la lumină acest raţionament? Poate căîncă n-ai realizat dificultatea problemei. Să-ţi mai dau şi alteexemple. Numim "artă" şi succesiunea de poliedre romboidale dinColoana infinitului a lui Constantin Brâncuşi, şi dialogul absurddin Căldură mare de I. L. Caragiale, şi apariţia unui ceas fărălimbi în filmul Fragii sălbatici al lui Ingmar Bergman. Ce anumeuneşte aceste manifestări incongruente?
- Au un sens comun: sunt acte de imitare a realităţii.
ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator, dramaturg,publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947.Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou "Istorialiteraturii române contemporane. 1941-2000", apărută în 2005 (s-auscris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fost răsplătită cuPremiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei). Emisiunea "Unmetru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-a adus PremiulAPTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, "Istorialiteraturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu" -Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.
Adresa sa poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Ceaelectronică este alex2108145@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
