Cronicari ai Bucureştilor şi nu numai...
Este interesant că unii dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai istoriografiei româneşti s-au ocupat mai mult sau mai puţin direct de trecutul Bucureştilor. Unii dintre ei pot fi consideraţi adevăraţi „cronicari” ai Capitalei, alţii au meritat ca numele lor să fie atribuit unor străzi ale oraşului, nu numai pentru contribuţia lor istorică, ci şi deoarece au fost implicaţi direct în viaţa politică, culturală a Bucureştilor şi a ţării.
Continuând o tradiţie a istoricilor români care s-au implicat activ în viaţa politică Constantin D. Aricescu (1823 - 1886) a participant la Revoluţia din 1848 din Ţara Românească, a fost membru în Divanurile ad-hoc, desfăşurând o intensă activitate în favoarea Unirii Principatelor române. În perioda în care a fost director al Arhivelor Statului din Bucureăti, a sistematizat fondul său arhivistic. Strada care îi poartă numele este un exemplu (nu întotdeauna pozitiv) de amestec de construcţii vechi şi noi.
Şi mai pregnant este ilustrată implicarea istoricilor în viaţa politică în cazul lui Nicolae Bălcescu (1819-1852), autorul „Istoriei românilor sub Mihai Vodă Viteazul”. În istoriografia comunistă a existat tendinţa de se opune contribuţia sa, văzută ca mai apropiată de dorinţele maselor, de aceea a altor conducători ai Revoluţiei de la 1848, cum ar fi Ion Heliade Rădulescu. Oricum, Bălcescu a binemeritat atribuirea numelui său unuia din bulevardele Bucureştilor.
Gheorghe Ionescu-Gion (1857-1904) poate fi considerat primul istoric important al Bucureştilor, mai ales datorită faptului că a pus în circulaţie numeroase documente inedite şi informaţii din străinătate despre oraş, deşi unii cercetători îi impută faptul că nu a procedat întotdeauna cu suficientă rigoare ştiinţifică. Oricum, volumul masiv, frumos ilustrat (care poate fi asemănat din acest punct de vedere cu „Istoria literaturii a lui George Călinescu”), apărut în 1899, a constituit multă vreme un prim pas în acest domeniu. De fapt, şi istoricul, publicistul, profesorul Ionescu- Gion a avut o activitate multiplă ca funcţionar superior în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, vicepreşedinte al Ateneului Român, membru corespondent al Academiei Române. Modesta stradă ce îi poartă numele se află, cum se cuvenea, într-o zonă veche a oraşului, alături de Strada Labirint.
Contribuţia cea mai importantă a lui Ioan Bogdan(1864-1919) fost în domeniul istoriei limbii, fiind autoral unor studii referitoare la documentele slavo-române şi creator al filologiei slavo-române. Un frumos palat construit în 1896 împodobeşte strada cu acest nume.
Ceea ce face atrăgătoare strada ce îi poartă numele unuia din cei mai importanţi istorici şi arhivişti ai începutului de secol XX, Dimitrie Onciu (1856-1923), director al Arhivelor Statului, primul preşedinte al Comisiei heraldice. A întemeiat Şcoala critică în istoriografia românească. Pe strada ce îi poartă numele se află frumoasele case boiereşti cu grădină. În afară de aceasta, s-a considerat meritat ca bustul lui Onciu să fie amplasat în faţa Arhivelor Statului, dat fiind contribuţia sa la dezvoltarea acestei instituţii.
Desigur, deşi nu s-a ocupat direct de trecutul Bucureştilor, dar a fost autorul celei dintâi istorii de sinteză a românilor, s-a considerat potrivit ca numele lui A. D. Xenopol(1847-1920) să fie atribuit unei străzi din centrul oraşului, pe care, la data la care scrim aceste rânduri, se află câteva şantiere care vor duce la alăturarea dintre construcţii vechi şi noi. Să vedem ce o ieşi...
Ion Ursu (1875-1925) a fost un istoric român, membru titular al Academiei Române. Pe strada care îi poartă numele se află clădirea mai mult decât centenară a unei prăvălii pe colţ, din păcate într-o stare avansată de degradare.
Făcând parte dintr-o familie boierească de origine greceasă şi Ioan Constantin Filitti (1879-1945) s-a ilustrat atât ca politician (unul din teoreticienii principiilor conservatorismului), diplomat, cât şi ca istoric, autor al unor studii de mare rigoare asupra procesului de modernizare (inclusiv în domeniu edilitar) declanşat de Regulamentul Organic (În perioada în care urmam cursurile Facultăţii de istorie a Universităţii Bucureşti, opinia oficială urma ideea lui Marx după care acest Regulament nu a fost nimic altceva decât „Codicele muncii de clacă”, profund eronată, dat fiind că, de fapt, în ciuda antipatiei românilor faţă de armata şi autorităţile ruseşti, el a avut, într-adevăr, o contribuţie substanţială în procesul de modernizare al Ţării Româneşti). Crezând sincer în faptul că victoria Puterilor Centrale ne poate feri de pretenţiile politice (şi teritoriale) ale Rusiei, Filitti a rămas în Bucureşti în timpul ocupaţiei germane din timpul Primului Război Mondial, ceea ce a impietat asupra carierei sale politice ulterioare. Tradiţiile familiei sunt continuate de Georgeta Filitti, una din cele mai competente editoare şi interprete de texte istorice din momentul de faţă. Pe starda care poartă numele lui I. C. Filitti s-au operat unele renovări nu tocmai... adecvate.
Dar desigur cel mai informat şi riguros istoric al Bucureştilor (alături de C.C. Giurescu) a fost Nicolae Iorga (1871-1940), considerat, pe drept cuvânt, de George Călinescu, un „Voltaire al românilor”. Primele sale contacte constante cu Bucureştii datează din 1894, după întoarcerea de la studiile din străinătate. După ce îşi schimbă de mai multe ori reşedinţa, Iorga se stabileşte în zona Grădinii Icoanei, iar apoi în casa de Strada Buzeşti, renovată, dar transformată în...restaurant. Dar, desigur, cel mai important „sediu” al său se află pe Şoseaua Aviatorilor, unde a înfiinţat, în 1937, Institutul de istorie universală care acum îi poartă numele. Clădirea a fost proiectată de arhitectul Petre Antonescu, iar fresca ce decorează ambele intrări este opera artistei Olga Greceanu. În anul 1976, în faţa Institutului a fost amplasat bustul lui Nicolae Iorga, creaţie a sculptorului Ion Irimescu.
Alături de alte studii, în care abordează aspecte ale vieţii economice, politice, culturale ale oraşului de pe Dîmboviţa, cea mai importantă lucare a sa consacrată acestuia rămâne „Istoria Bucureştilor”, apărută în 1939, dar care, ca şi alte lucrări ale lui Iorga, nu s-a bucurat de o reeditare decât în 2008. (De remarcat că primii istorici ai oraşului folosesc această denumire a sa, într-o perioadă ulterioară fiind utilizată aceea de „Bucureşti”, pentru ca, în ultima vreme, să se revină la numele într-adevăr tradiţional al Capitalei, pe care o păstrăm şi noi).
Dar Iorga nu a fost preocupat doar de trecutul Bucureştilor, ci şi de viitorul său pe care nu îl vedea sub cele mai bune auspicii, aşa cum reies din citatul de mai jos, care, din păcate, îşi păstrează, în bună măsură, actualitatea: „Trăim într-un oraş pe care nu-l înţelegem şi de aceea nu-l ştim îngriji şi-l îndreptăm adesea pe linii de dezvoltare care ar fi trebuit să rămână totdeauna străine, stricându-i astfel, prin adausurile şi prefacerile noastre de acum, acel caracter care, în ciuda multor lipsuri şi neglijenţe, îl făcea totuşi simpatic odinioară străinilor care ne vizitau.”
Strada care îi poartă numele lui Nicola Iorga, aflată în zona Căii Victoriei, poate fi considerată una din cele mai frumoase şi reprezentative ale oraşului, mai ales pentru că pe ea se află case care au aparţinut unor importante personalităţi, unele construite la sfârşitul secolului XIX. Într-adevăr, în „Ansamblul de arhitectura Str. Nicolae Iorga”, cum este menţionat în Lista monumentelor istorice, se găsesc Casele Grădişteanu, Slătineanu-Kreţulescu, Pillat, Ollănescu, general Arion. Cele mai multe constituie un exemplu de renovare şi întreţinere a unor imobile de patrimoniu.
Câteva propuneri
În afară de numele amintite, mai există şi alţi istorici ai Bucureştilor care ar merita să li se atribuie numele unor străzi ale oraşului. Iată câteva propuneri referitoare mai ales la perioadele de început ale acestor precocupări: Constantin Bacalabaşa („Bucureştii de altădată”), Popescu Lumina („Bucureştii din trecut şi de astăzi”), Henri Stahl („Bucureştii ce se duc”), George Potra („Din Bucureştii de altădată”). Acestor nume li se vor putea cândva adăuga altele aparţinând generaţiilor mai noi de istorici ai Bucureştilor...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
