Ineditele romanesti ale poetului*, iata, se dovedesc a fi mai bogate decat cele cuprinse in volumul Instrumentul negru aparut acum cativa ani. In plus, noutatea bibliofila e covarsitoare.
Poemele sunt olografiate pe filele unei carti de poezii italiene si insotite de desene violente; in plus, numele autoarei e innegrit si inlocuit cu un cap de mort cu inscriptia ZERO. In ciuda acestor teribilisme, tanarul de douazeci de ani scrie poeme de profunda inspiratie, perfect racordate la ceea ce azi putem numi al doilea val al suprarealismului romanesc (in principal S. Reichmann, V. Ivanceanu, V. Oisteanu; iar sporadic, cu poeme diseminate in volume, dar mai mult in reviste, Nora Iuga, C. Abaluta, D. Turcea si V. Mazilescu). Aerul anilor 1966-'68, cu efluviile lui de relativa libertate de expresie, se face simtit in versurile proaspete, cu imagini ingenioase, iconoclaste, totusi nelipsite de-o anume tandrete si melancolie.
Arbitrarul alaturarilor de cuvinte, procedeu specific suprarealist, torsioneaza si tensioneaza ideea poetica astfel ca o tonalitate epopeica grava razbate din notatiile alerte, inseriate pe firul periplului european al tanarului "transfug din lagar". Exilul, ruperea de realitati descreierate si inaintarea tatonanta spre un tel inca nedefinit, inspre o libertate care nu stim cat si cum va fi asimilata, este de fapt tema puternica a acestui volum regasit dupa decenii ca un mesaj intr-o sticla. Realitatile dure, culorile puternice, anomaliile care-ti forjeaza caracterul, darzenia inaintarii cu increderea in capacitatea purificatoare a acestui exod, in care sunt angrenati stramosii, in care miezul fiintei tale se dezvaluie pentru totdeauna. Calatorie initiatica, mitologie suprarealista: acestea-s bazele oximoronice ale scriiturii, unica si misterioasa, inconfundabila: "Mari diminutive ale unor nume depuse ca sarea pe fundul oval al popoarelor,/ calc pe un sunet care imi aduce anul dinaintea nasterii mele/ aceeasi caldura in mijlocul careia montasera un carbune rosu/ si tabla de sah a parintilor parintilor mei./ Zei unsurosi in faima unui orez ritual/ sambete cu numar pentru femeile ajunse Alegatoare/ in al patrulea corp al numelui lor" (Mari diminutive). In literatura romana putini au reusit sa exprime atat de bine ca A.C. ambiguitatile generoase ale subconstientului, ordinea supra-fireasca a realului, femeia neagra a unui culcus de hoti fiind sintagma ce genereaza magia primordiala a singuratatii umane si dorul dupa calatorii care sa diversifice macar acest dat inconturnabil al omului: cel ce se naste singur moare singur - si stie asta. Treptele, incercarile, apropierile, schimburile, forfota elementelor in care ne gasim angrenati, visul ca un colaj neasteptat de realitati animate de dorinte: "Ca sa poti crede in puritate trebuie sa fii convins ca toate satele au cate un preot/ ca toti preotii au cate o masea lipsa/ ca toate maselele au nostalgia unui cires/ ca toti ciresii au dorinta sa ma ucida" (Drum).
Trebuie spus ca exista si poeme care au un aer "angajat politic", dar asta nu le face rigide si false, caci imaginarul debordant le apropie, de exemplu, de Rinocerii lui Ionesco, un alt roman care nu s-a sfiit sa ridiculizeze totalitarismele: "Totul inlauntrul aceluiasi suras al lui Stalin./ Trei dintre copiii patriei lor s-au refugiat intr-un furuncul plin cu vise/ au iesit dupa zece ani, buni si blanzi ca painea calda/ drept care au si fost mancati" (Cotidiana). Alaturi de Geraldine de S. Reichmann si de Cinste speciala de V. Ivanceanu, prezentul volum constituie, neindoios, o capodopera a suprarealismului romanesc.
*) Andrei Codrescu, Femeia neagra a unui culcus de hoti, Editura Vinea, 2007.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
