Tacerea din gradina

- Tocmai i-am dus cu el la biserica, ii spuse domnul Coyne. Ca sa vad daca le place.

Intorcandu-se la pensiune, mai intra o data la "Myley's Flynn", dar nu zabovi mult, fiindca ultimul lucru pe care si-l dorea era sa o inghita hoardele de protestanti ce se indreptau spre masa de nunta. Ceea ce i-ar fi placut sa faca era sa traverseze si ea bratul de mare, pana mai erau ei la biserica, si sa-l astepte linistita undeva in gradina lui, neobservata din pricina multimii. Nu s-ar fi gandit la posibilitatea asta daca n-ar fi baut cateva pahare, n-ar fi avut tupeul. In dormitor, se schimba in compleul bordo si crem cumparat acum un an de la "Lett's". Transfera banii extrasi pentru el din cutia de palarii in poseta.

Strasnica plimbare, observa ea, ajungand ceva mai tarziu pe o peluza inconjurata de flori, unde un baiat si o servitoare tanara asezau tacamuri pe o masa. Ei cascara gura la ea, cum facuse si mecanicul batran cand pasise pe feribot, exact ca O'Hagan de la posta, cand coborase pe insula. Nu pricepuse ce facea O'Hagan acolo, sezand pe un zid langa o cabrioleta. Il rugase pe celalalt s-o duca pana la conac, dar omul ii spusese ca nu putea, decat daca dorea sa astepte pana traversau nuntasii. Asa ca se vazuse silita sa mearga pe jos, un adevarat chin cu pantofii pe care-i purta in picioare.

- Aveti putin Power's pentru mine? ii intreba pe tanara si pe baiat, dar ei continuara sa caste gura, asa ca se aseza intr-un colt al mesei cu tacamuri. Probabil ca sora va fi plasata aici, iar Balt la capatul opus. Surioara nu era intreaga la cap, daca-si lega destinul de unul ca Balt.

- Intru s-o intreb pe mama, zise baiatul, iar ea isi aminti ca-l vazuse la biserica. El era pacostea care rezultase cand una dintre servitoare se lasase ciocanita.

- Cum te cheama? o intreba pe tanara, care reincepuse sa distribuie furculite.

- Patty, conita.

- Stii cine sunt eu, Patty? M-ai recunoscut?

- Sunteti doamna Moledy, de la pensiune.

- Ai auzit vreodata numele meu rostit in bucatarie, Patty? Cam ce s-ar spune despre mine?

- Nu v-am auzit niciodata numele, doamna Moledy.

O masura din ochi pe fata, neincrezatoare. De cele mai multe ori minteau fara rusine. Ii spusese asta lui John James acum o saptamana, dar el nu-i aratase intelegere. Ii repovestise o minciuna despre hartia de prins muste, care-i fusese turnata in propria bucatarie. Dar cand privise spre el din nou, il vazuse dormind.

- Buna dimineata, doamna Moledy. Baiatul se reintorsese cu mama lui, care parea infierbantata si avea manecile suflecate. Purta un sort albastru si nu era imbracata atat de elegant ca servitoarea tinerica in uniforma. Astea erau cele doua taraturi cu care ii spusese el ca s-ar putea insura tot atat de bine, cand ii facuse ea propunerea. Ce ridicol se exprimase atunci, un om la anii lui. Cautati pe cineva?, o intreba femeia care se lasase ciocanita, nemaipomenit de obraznica.

Rase, considerand ca acesta era cel mai bun raspuns ce i se putea da unei servitoare ce statea alaturi de produsul dezonoarei ei. Femeia isi repeta intrebarea, asa ca-i spuse ca ar fi vrut ceva de baut, din cauza ca avea mult timp la dispozitie.

- Nu tinem Power's in casa. Doar Jameson sau Paddy.

- Ce-i rau cu Paddy?

Femeia pleca si se intoarse cu o cantitate atat de modesta de whisky, intr-un pahar, incat doamna Moledy crezu ca e cazul sa rada din nou, desi niciodata nu exagera cu bautura.

- Am nevoie de tine in bucatarie, ii spuse femeia tinericii, iar pe baiat il trimise sa se uite pe fereasta de la ultimul etaj al debarcaderului daca se intorcea feribotul cu invitatii. Il ruga sa nu piarda vremea pe chei. Pe urma disparura toti trei.

Doamna Moledy sorbi putin whisky, regretand ca nu-l putea indoi cu apa fierbinte, dar nu poti avea pretentii exagerate. Trebuia sa fii corect cand era vorba de asa ceva, dar, oricum, nu vedea de ce ar fi rau sa se odihneasca putin, mai ales tinand cont de durerea de picioare. O sa se ascunda dupa copaci cu mult inainte de sosirea multimii. O sa-l strige soptit si o sa-i inmaneze bancnotele, explicandu-i ca o ingrijorau strainii din pensiune. O sa-i explice ca in vremurile astea nu puteai lasa nici un degetar nepazit. Paza buna trece primejdia rea, ii va spune, dupa care nu-l va mai retine. "Coyne, mi s-a spus, a mers la biserica in masina", va mai grai ea, atat si nimic altceva.

Era placut la soare. Albinele bazaiau in apropierea locului unde se asezase. Florile omniprezente emanau un parfum imbatator. Delectandu-se, savura inca o picatura de whisky. El inca nu-i vazuse compleul bordo si se intreba ce impresie ii va face, desi nu-si exprima niciodata parerile despre cum era imbracata. Isi amintea ca atunci cand il cumparase ii povestise despre el si despre cum trebuise sa se urce in picioare pe tejghea dupa inchiderea magazinului, ca Lett si doamna Lett sa-i ajusteze tivul. Intentionase sa-l scoata din sifonier si sa i-l arate, dar, cumva, nu ajunsese s-o faca.

Observand ca golise paharul, doamna Moledy se ridica si patrunse in casa prin usile franceze deschise. "Nu exista lucru care sa nu poata fi rezolvat cu o picatura de Paddy" era axioma preferata a namilei de lucrator de pe trauler care intrase la "Myley Flynn's", un barbat cu fata senina, cu mii de vinisoare crapate pe nas si obraji. In ierarhia ei personala, Power's era o licoare mai buna, dar nu te puteai infrupta din ceva inexistent. Identifica butelia de Paddy printre carafele cu sherry de pe servanta.

Ulterior, doamna Moledy isi va aminti ca facuse cateva drumuri pana la servanta. Isi aminti cum remarcase in sinea ei ce potrivite erau florile pentru o astfel de petrecere si ce frumos arata masa lunga, cu fetele de masa albe si curate. Trei ciobanesti batrani venira si se trantira langa ea, cat pofteai de blanzi si de prietenosi. "Nu-i asa ca-i placut aici?", intrebase ori de cate ori aparea tinerica, aducand cate ceva de pus pe masa, dar drept raspuns nu primise decat chicote.

Cu timpul, au aparut si alte persoane. Fratele se uita afara pe geamul sufrageriei, gatit in toale fistichii. O femeie cu imprimeuri de nu-ma-uita pe rochie iesi din casa si-i vorbi. Crezand ca e chiar mireasa, doamna Moledy ii intinse mana, desi, uimita de proportiile ei reduse, se intreba daca suferise un atac de un fel sau altul.

- Sunt Noreen Moledy, anunta ea. Nu ne cunoastem.

Vorbind, isi dadu seama ca nu era catusi de putin surioara. Era o mica fiinta cu fetisoara incruntata, nu zambitoare ca a unei mirese.

- Nu v-am vazut prin pravalii? o intreba ea si primi un soi de raspuns, numai ca vocea sarmanei creaturi era atat de pierita ca nimeni n-ar fi putut s-o auda. Facand un efort sa se poarte frumos, batu cu palma in scaunul gol de langa ea, remarcand ca era foarte placut aici afara, cu mireasma florilor si cainii adormiti bustean. Apoi isi aminti ca asta era o femeie care statea de ani de zile aici, un soi de ruda saraca. Inchise ochii ca sa si-i odihneasca, hotarand sa-si mai acorde cinci minute, inainte de a se ascunde printre copaci. Cand ii redeschise, se vazu singura, ceea ce, dupa ea, era o mojicie, fiindca se gandise la ceva de spus care s-o intereseze pe femeia cu imprimeul de nu-ma-uita. Ii statea pe varful limbii sa-i povesteasca despre modificarea tivului, numai ca nu puteai vorbi cu cineva care nu era acolo, asa ca porni in directia sufrageriei. Se apropie de servanta, amintindu-si inca o data de marinarul de pe trauler care venise la "Myley Flynn's". Isi umplu ochi paharul.

- Probabil ca a plecat, zicea batrana bunica, o femeie pe care o cunostea bine din vedere, in momentul cand se intoarse pe peluza. Slava Domnului!

Doamna Moledy se aseza pe un scaun si-si puse, cu atentie maxima, paharul pe masa. Intr-adevar, femeiusca plecase, zise ea, la un moment dat fusese langa ea, apoi ia-o de unde nu-i. Inchise un ochi, fiindca, subit, in fata ei vazu doua batrane bunici. Se intreba daca femeiusca cealalta suferea de dureri de dinti, ceea ce ar fi explicat mutra ei extrem de grava. Se interesa daca asa stateau lucrurile, dar, desi vedea buzele bunicii miscandu-se, nu auzea cuvintele pronuntate. Nu intelegea de ce nici una dintre persoanele alea nu-i vorbea, iar in clipa urmatoare se intreba daca ele auzeau ce spunea ea insasi.

- Scuzati-ma, am fost vreodata prezentate? Noreen Moledy, de loc din Cahir.

Intinse bratul in directia aproximativa a celor doua femei, dar, din greseala, inchise ochii cateva clipe si cand ii redeschise nu mai era nimeni in fata ei. Era istovita, asa ca adormi.

a

Paharul umplut ochi mai statea in fata ei pe masa. Il duse la buze si constata ca lichidul dinauntru fusese placut incalzit de soare. Ii atrase atentia asupra acestui lucru Episcopului, adaugand ca totdeauna prefera whisky-ul cu o picatura de apa calda, dar de data asta, neaflandu-se intr-un local public, nu formulase o astfel de pretentie.

- Dar nu-i asa ca proprietatea asta e incantatoare? intreba ea, straduindu-se sa fie prietenoasa.

Incepeau si altii sa se aseze la masa. Ea ii facu semn cu mana unui domn de la "Bank of Ireland", cu care vorbise candva, si Domnisoarei de Ryal, cunoscuta ei din vedere. Femeia Commodium era si ea prezenta - extraordinar ca invitasera si astfel de oameni!

- Ei, nu-i asa ca-i grozav? il intreba pe Episcop.

- Ce anume e grozav?

- Hai, lasa-ma.

Ii impinse cotul cu al ei. De cum va goli continutul paharului, va disparea, fara sa fi suparat pe nimeni. La celalalt capat al mesei, unde o ajutau pe batrana bunica sa se aseze pe un scaun, surioara repartiza invitatii la locurile lor. El se atinea chiar in spatele ei, indrumand la randu-i lumea. Cand se uita catre ea, doamna Moledy ii facu semn cu mana, dar el n-o baga in seama.

Cineva se aseza vizavi de ea, un tanar ochelarist. Pufni in ras, fiindca tanarul purta pardesiu intr-o zi in care simteai cum fierb oasele in tine. Il intreba de ce, iar el raspunse ca toata lumea ar trebui sa poarte un pardesiu inainte de a se instala undeva afara.

- Hai, lasa-ma. (Il inghionti si pe el.) Nu ma zapaci, zise, uitand apoi de el, pentru ca, un minut neplacut, avu impresia ca-si pierduse poseta plina de bani. Si-o cauta pe dibuite la picioare si, spre marea-i usurare, constata ca era acolo, neatinsa. O deschise si numara bancnotele.

- Am bani pentru un automobil, ii explica ea prelatului. N-am fost invitata la masa, ca sa fiu sincera. Dar am de incheiat o afacere.

Incerca sa-i explice acelasi lucru si tanarului cu pardesiu, dar asta pricepea greu, asa ca se lasa pagubasa.

- Automobil? intreba fata bisericeasca.

- O masina frantuzeasca pe care o detine Coyne. Il stiti cumva pe Coyne?

Il descrise pe proprietarul garajului, ca prelatul sa-l recunoasca daca il vedea intamplator pe strada - ochii ca margelele de rozariu, felul cum ii stralucea chelia, burta lui. Isi domesticeste firele micii mustati cu ulei de par, adauga ea. Are o nevasta si unsprezece fiice.

- Nu-l cunosc deloc pe omul acesta, spuse prelatul, si ea fu de acord ca probabil nu putuse face cunostinta cu el. Ea ii explica apoi ca vehiculul in chestiune era tocmai masina cu care venisera de la biserica. Daca te luai dupa Coyne, nu exista automobil care sa se compare cu el pe soselele Irlandei. Dupa cum spunea, francezii erau imbatabili cand se apucau sa fabrice o masina. Francezii detineau suprematia absoluta in domeniul fabricarii automobilelor.   

- Inteleg, fu raspunsul primit, neinsotit de zambet.

- Balt are un Ford. Il puteti vedea pe strazi: IF 92.

- Nu ma pricep deloc la masini.

Bancnotele erau toate in poseta, inca legate cu banda de guma infasurata in jurul lor de Corcoran de la "Munster & Lenister". Se gandi daca sa-l intrebe pe cleric daca il cunostea cat de cat pe Corcoran, dar, razgandindu-se, il intreba in schimb cine este.

- Sunt Episcopul de Killaloe.

- Mai sa fie! Laudat fie numele Domnului!

Servitoarea ii puse in fata o farfurie cu mancare; nu ca i-ar fi fost foame. La celalalt capat al mesei, el taia felii dintr-un peste, iar fratele lui taia dintr-un jambon si din doua gaini. In felul sau, fratele era chipes. Nu incapea indoiala, toate trei odraslele aratau bine.

- Doar o felie de piept de pui, ceru individul cu pardesiu, dand inapoi farfuria cu peste.

- Sunt Noreen Moledy, zise ea. Prin casatorie, am dobandit o casa din oras.

Tanarul nu reactiona si se vedea de la o posta ca-l ingrijorau platourile cu mancare abundenta, ultimul lucru de dorit intr-o zi atat de calda.

- Dumneavostra cum va numiti?

Ii spuse, dar ea nu pricepu. Statea la un unchi langa Athlone, mai zise el, si facuse o calatorie cumplita de-a curmezisul tarii, ca sa fie prezent la nunta. Constitutia sa era considerata delicata, mai curand informa.

- Intr-adevar, aveti o infatisare firava.

Fratele incepu sa treaca de la un mesean la altul, cu o sticla de sampanie. Alte butelii, aduse din casa, isi asteptau randul pe gazon, langa bordura de flori.

- Sau preferati un pahar cu vin de Burgundia? o intreba el cat se poate de amabil, cand ajunse in dreptul ei.

- A, nu, eu trebuie sa plec chiar acum. (S-ar fi ridicat in picioare, dar ii era frica sa nu ameteasca din cauza soarelui.) Am baut Paddy, ii explica fratelui. Este acolo inauntru, pe servanta.

Isi flutura iarasi mana inspre celalalt capat al mesei, in caz ca ceilalti nu-i observasera gesturile discrete. Daca el si-ar ridica ochii de la pestele pe care il felia, i-ar indica imediat cu degetul poseta, pusa pe masa in fata ei, sa fie in siguranta. De cum i-ar intalni privirea, s-ar ridica in picioare, ametita sau nu, ca el sa vada in ce directie o apuca si s-o urmeze. Era bizar ca fusese invitat si micutul Prille, ba chiar cu nevasta cu tot.

- Cat despre mine, eu sunt vaduva, ii spuse Episcopului, simtind ca el era bine sa stie, inainte de a adanci relatia. Ii povesti despre decesul ce se petrecuse intr-un dormitor dosnic de la "Rose of Tralee" si cum trebuise neaparat sa fie o odaie din spate, data fiind aversiunea proprietarului pensiunii fata de lumina solara.

- L-am intrebat pe Woulfe: vreti sa operati, dar tot atat de bine puteai vorbi cu peretii. (Facu un semn cu mana in josul mesei catre medicul in chestiune, ca sa arate ca nu era suparata, dupa care scoase bancnotele de zece lire din poseta si le mai numara o data). Il cunoasteti pe Corcoran, de la "Munster & Lenister"? se interesa.

Episcopul raspunse ca el locuia in alta parte. Nu-i prea stia pe localnici. Il   remarcase pe domnul care condusese masina pana la biserica si inapoi, dar n-ar fi putut pretinde ca ajunsese, cat de cat, sa-l cunoasca. Nici macar nu schimbase cu el vreun cuvant.

- Cel de care vorbiti e Coyne. Corcoran e cu totul alta mancare de peste.

- Nu-l cunosc nici pe domnul Corcoran.

- Il cunoasteti pe McGrath? Pe Tobin?

- Mi-e teama ca nu.

Ea ii explica cine erau acestia, oameni linistiti si de treaba, amandoi.

- Seful echipei de la pod e un tip pe numele Ernie Cassidy.

- Ascultati, zau ca nu-l cunosc pe nici unul dintre oamenii astia.

- Aaa, pai de ce i-ati cunoaste? Totusi, nu-i asa ca podul e o chestie tare? Spuneam zilele trecute ca ei nu-si dau seama.

- Se pare ca podul se construieste pe partea gresita pentru Carriglas.

- Despre asta, au tot dreptul sa se planga. Asa cum au dreptul sa se planga ca i se va da numele lui Corny Dowley.

- Am mari indoieli ca Rollestonii vor depune o plangere oficiala.

- Dar n-o s-o faca Balt in numele lor? Nu a expediat el o scrisoare Consiliului Districtual in legatura cu problema Dowley?

- Mi-e teama ca nu va inteleg.

Doamna Moledy se intreba daca omul avea creierul damblagit. Il urmari cum isi mananca pestele, cum se ridica si coboara furculita, cum unica-i fata se desface in doua si apoi una dintre fete se indeparteaza de tot, prin alunecare. Dowley il ucisese pe majordom, explica ea, in eventualitatea ca omul era un ignorant. Balt nu putea fi considerat vinovat ca ridicase valul de pe afacerea cu podul.

Episcopul o privi cu gura cascata. Inca unul greu de cap, cum nu te-ai fi asteptat sa fie un episcop din biserica pe care o reprezenta. Daduse dovada de lentoare de gandire si cand ii amestecase pe Corcoran si Coyne, socotind ca fusese dus cu masina la biserica de Corcoran, cand era bine stiut ca bietul Corcoran nu avea nici macar o bicicleta.

- N-aveati cum sa-l cunoasteti pe Dowley, preciza ea, ca sa nu se ajunga si cu asta la o confuzie. Nu dorea sa se mai uite la el, din cauza felului cum i se dubla fata, asa ca-si intoarse capul in alta parte. Din nefericire, chipurile musafirilor asezati in imediata apropiere devenira neclare, intr-o maniera foarte asemanatoare. Paloarea Domnisoarei de Ryal se inviora subit printr-o atingere florala venita de la vecinul ei. Gatul carnos al sotiei Episcopului se deplasa spre dreapta si sfarsi prin a incununa claviculele slabanoage ale Doctorului Woulfe, al carui nas coroiat fu mostenit de doamna Prille. Mutra ascetica a lui Sir Cedric Goff dobandi fardul doamnei Camier, mustata mirelui se furisa tiptil spre trasaturile vestede ale fetei lui Lady Rossboyne. Batranul Zeb Sykes deveni asimetric, copiii imbatranira. Protestanti pana la unu, isi spuse in sinea ei, sau poate cu voce tare, nu era sigura. Protestanti, si nu era nimic rau in asta; cel putin, cu protestantii stiai unde te afli.

- Spune-i ca sunt printre copaci, ii zise fratelui cand ajunse iar la ea cu sticlele de vin. Spune-i sa ma fluiere.

Dar cand sa se scoale, decise ca ar fi fost o magarie sa incerce s-o faca.

*

Ruland spre vest in automobilul lui Finnamore, cuplul casatorit nu vorbi prea mult. Villana incerca sa adoarma, cu soarele de

dupa-amiaza tarzie incalzindu-i fata. Finnamore conducea uniform, cu treizeci si cinci de mile pe ora, cufundat in ganduri. Auzise de multe ori despre aventura lui John James cu femeia de la pensiune, dar, ca o chestiune de principiu, negase intotdeauna ca zvonul ar fi avut un sambure de adevar. Numararea bancnotelor, banda de guma intre buzele femeii: mult timp, specula Finnamore, imaginea aceea ii va starui in minte.

- Pacat.

- O, nimic din toate astea nu conteaza.

Villana isi aprinse o tigara si instantaneu interiorul etans al masinii se umplu de fum. Lui Finnamore ii statea pe limba sa comenteze despre cum le facuse femeia cu mana oamenilor, dar se razgandi, ca sa nu fie acuzat ca se tanguie prea mult. In loc de asta, zise:

- Iata-ne in sfarsit singuri.

Villana inchise iar ochii. Cand simti scrumul tigarii cald intre degete, lasa jos geamul si trimise cu un bobarnac pe asfalt mucul cu filtru de pluta. Planul era sa-si petreaca noaptea la Cork, drumul pana la lacurile Killarney presupunand sa stai la volan o dupa-amiaza intreaga. "Hotelul Imperial" fusese recomandat de partenerul sotului ei drept un loc foarte primitor. Era bucuroasa ca mecanicul de pe feribot fusese la masa din bucatarie si ca prietenul lui Haverty, domnul O'Hagan, venise si el. Frumos din partea lor ca dadusera, dezinteresati, o mana de ajutor.

- Da, raspunse ea. Suntem singuri.

Domnisoara de Ryal cantase la pian in salon. Pe neasteptate, muzica plutise pe deasupra gradinii, o piesa de Schubert, unicul compozitor pe care-l canta Domnisoara de Ryal. Villana era bucuroasa ca se gasise cineva care s-o indemne pe Domnisoara de Ryal sa sada pe vechiul taburet de la pian, cu acoperitoare brodata, pe care ea insasi sezuse atat de des in trecut. Facea ca lucrurile sa redevina agreabile, dupa incidentul cu femeia lui John James. Ori de cate ori se sfarsise o bucata muzicala, din salon razbatusera aplauze.

Ii saluta un individ care pedala pe o bicicleta. Strabatura un sat. O femeie le facu semn cu mana, manand o vaca peste sosea si silind-o sa intre printr-o poarta deschisa.

"E clar ca n-am de gand sa stagnez toata viata la Carriglas" obisnuia sa anunte John James in copilarie. Iar Lionel, desi formula altfel ideea, era si el hotarat sa scape de nostalgia facila a copilariei. Personal, Villana nu traise astfel de sentimente.

Masina opri la hotelul recomandat de Harbinson. Valizele fura carate sus si despachetate. Luara cina comandata din vreme intr-o sufragerie mohorata.

- Multa vreme a trecut, comenta Villana, de cand n-am mai petrecut o noapte departe de Carriglas.

- Probabil ca erai o copila.

O vedea cum fusese atunci: intr-o rochita rosie sau asa ceva, cu plete de culoarea spicului copt, cu obraznicie in ochi cand i se urca pe genunchi, sa se joace cu ceasornicul si lantul.

- Da, probabil ca eram copila.

Dupa cateva ore, in bezna, in timp ce el dormea alaturi, Villana isi derula inca o data filmul zilei. In oglinda inalta din dormitorul de la Carriglas, albastrul de floare de camp al rochiei de nunta era o palida reflectare a ochilor ei. De sub tivul care aproape atingea podeaua, ii ieseau degetele mari, goale. Erau ultimele clipe de singuratate, isi spusese, sezand pe marginea patului, cu poalele rochiei ridicate doar cat sa-si poata incrucisa picioarele. Isi aprinsese o Craven A.

- Copilita scumpa, sopti el in somn. Dulcea mea fata.

Va schimba casatoria lucrurile, se intreba, sau va continua sa simta, ori de cate ori va intra in sera, cum se cramponeaza trecutul, ca lichenii, de peretii acesteia? Iubirea lui Hugh ramasese la Carriglas, ca strigoiul unei persoane; acolo incepuse, acolo fusese inmormantata. "E imposibil", declarase el inflexibil, iar taria credintei lui facuse ca sacrificiul pentru care insista sa para eroic, chiar minunat. Stateau inca imbratisati, dar distrugatorul gest fusese comis.

Azi, toata ziua, in mod ridicol, nadajduise ca s-ar putea sa apara din neant. Toata ziua crezuse ca se va trezi, iesind dintr-un cosmar care abia daca durase cateva secunde. Dar nu se intamplase decat ceea ce-si facuse cu mana ei: nuntasii sarbatorisera o cununie socotita o adevarata minune prin partea locului, iar metresa fratelui ei se cherchelise. Maine vor sofa mai departe, pe urma se vor plimba pe malurile lacurilor. Afectiunea care-i mai alunga sentimentul de dezolare nu va disparea din ochii sotului; reflectata in toate inflexiunile vocii, in toate privirile si gesturile lui, va continua sa-i aline durerea. La momentul potrivit, ii va spune, cu tact, ca e mai bine sa lase Carriglas in pace, ca visul lui de a resuscita domeniul nu este impartasit de toata lumea. Va fi descumpanit si dezamagit, ca atunci cand ii vorbise de dedicarea podului. Dar, pana la urma, se va supune dorintelor familiei si va actiona in conformitate cu ele.