Un angrosist de arta mi-a explicat care e secretul succesului in orice comert: sa cumperi scump si sa vinzi ieftin.
Vazandu-ma, cum se zice, siderat, negustorul a precizat: sa cumperi insa evreieste, luand tot graul de pe piata toamna, cu un cent peste ce ofera concurenta, si vanzandu-l cinstit primavara, de trei ori mai scump decat l-ai platit, dar cu un cent mai ieftin decat concurenta.
La Montreal mi-am dat seama ca multul, scumpul, ieftinul si putinul sunt capcanele negustoriilor atipice.
Atipic insemnand "ingeniosul" opus "prudentului". Un amic canadian mi-a propus sa luam pranzul la un restaurant. Practic, in Canada exista doar doua feluri de restaurante: la un pol cele bune si scumpe; la celalalt pol locantele exceptionale si, paradoxal, sfidator de ieftine.
E vorba de restaurantele asiatice de tipul "mananci ce vrei si cat poti, cu numai cinci dolari". Cand spui "asiatic" trebuie sa te gandesti musai la chinezi, fiindca meniurile japonezilor, chiar si cele mai ieftine, sunt tot scumpe.
Iar cele ale vietnamezilor, aflate intr-un permanent razboi al preturilor cu toata lumea, reusesc de multe ori o ecuatie imposibila: cea mai buna mancare la preturi atat de mici, incat ai senzatia ca esti pacalit si nu o sa stii niciodata cum.
Un pret exagerat de mic te tine la distanta, la fel ca unul exagerat de mare. In autoservirile chinezesti cu aspect de hala, unde te imbuibi pe alese din zeci si zeci de preparate, cat poftesti si cat te tine burta, achiti la plecare cinci dolari.
Aici observi ca clientii, ca si restaurantele, sunt tot de doua feluri. Cumpanitii, care parasesc campul de batalie demni, veseli si cu un mers controlat, semn ca au bagat in ei putin, atenti la perfida provocare chinezeasca.
ai o categorie restransa de congestionati, constipati si virtuali pacienti ai clinicilor de boli rabelaisiene, convinsi ca, oricat de vicleni sunt asiaticii, merita sa-i sperii macar o data.
Sa-i saracesti, varand in mate in nestire mugurasi de primavara, cuiburi de prepelite, ciocuri de rata in aspic, ficatei de pitpalaci dresati si alte delicatese, bunatati care te fac fericit cat timp te umpli. ai nefericit mult timp dupa aceea.
Ar mai fi si o a treia categorie: a cetatenilor din estul Europei, nimeriti la festin dupa o jumatate de veac de foame istorica si zece ani de bucate masluite.
Am fost unul dintre ei si am suferit pe loc un acces de bulimie artistica. Amicul ma privea amuzat, dar si condescendent, cum indes in stomac, ca serpii boa, pe nemestecate, mancarea pe o saptamana a unui intreg trib din Somalia, in vreme ce el, ca si englezoii din jur, rontaia prudent o laptuca si intorcea o prajeala in sosuri iuti si rosii pe toate partile inainte de a nu o manca.
E cinstit sa spun ca nu atat faptul ca puteam sa halesc in disperare ceasuri intregi, fara ca vreun chinez sa se impacienteze, ma tinea pe baricade, cat ideea ca plateam doar cinci dolari si le faceam o paguba de o suta.
Am mai fost si-n alte dati la restaurantul "5 dolari burta", dar e cinstit sa spun ca am mancat numai ca localnicii: cumpatat, zgarcit cu cantitatile, indiferent la costuri.
Cred ca am consumat mai putin de un dolar si jumatate, astfel ca sa castige si sarmanii chinezi ceva. Dar, vorba lui Creanga, numai cand ma gandesc la ziua lacomiei mele, la nesfarsitul rasfat al bucatariei chinezesti, ma ia cu melancolie la lingurica si visez portii homeopatice de branzeturi dietetice de vaca.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
