Ziarul de Duminică

Temele de lectură ale unui Episcop/ de Ziarul de duminică

Temele de lectură ale unui Episcop/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

24.10.2013, 23:50 52

Pr.Dr. Cristian Muntean

Episcop Dr. Vasile Coman – „Teme de lectură”

Editura Andreiana

Cartea apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Lucrarea se desfăşoară pe două paliere, aducând în atenţie teme de interes teologic, pe care episcopul le-a analizat de-a lungul vieţii – familia, preoţia, Sfintele Taine, Sfânta Liturghie –, iar pe de altă parte câteva mostre de exegeză care-l relevă ca un adevărat cărturar. Autorul este nepot de fiică al episcopului Vasile Coman, cel care a fost al  patrulea ierarh al Episcopiei Oradiei, Sălajului şi Sătmarului, între 1971 şi 1992 – perioadă în care s-au ridicat 54 de biserici noi, la care s-au adăugat 160 de noi case parohiale, 4 oficii protopopeşti şi un cămin preoţesc, s-au pictat 260 de biserici şi s-au renovat practic toate cele aproape 900 de biserici din eparhie. A condus mulţi ani delegaţia Bisericii Române în dialogul cu Biserica Luterană şi, de asemenea, Comisia Sfântului Sinod care se coupa de activitatea pastoral-misionară şi lupta împotriva prozelitismului sectar.

Episcopul a trăit între 1912 şi 1992 şi, pe lângă provocarile administrative, ca preot şi episcop, a avut o înclinaţie deosebită pentru studiu şi scris încă din vremea studentiei. A publicat mult – de pildă, „Hristos şi tineretul”, „Carte în slujba păstoririi crestine”, „Religie si caracter”, „Cuvinte pentru suflet”, „Exorciştii în dreptul bisericii”, „Cuvântări liturgice”, „Slujind lui Dumnezeu slujim oamenilor”, „Rugăciunile pentru autorităţile Statului în Cultul Crestin”, cărti ce se bucură de aprecieri si astăzi. Într-unul dintre textele incluse în volum, pr.prof. Dorel Octavian Rusu scrie: „Tărsătura sa esenţială a fost aceea de părinte sufletesc, cu neîmpuţinată bunătate şi dăruire, blând şi smerit, larg la suflet, mărinimos şi cumpătat. Fin psiholog şi cunoscător de oameni, cu mult tact şi abilă diplomaţie, a ştiut să ţină preoţii în unitate şi echilibru şi a statornicit o bună rânduială pastorală, administrativă şi duhovnicească în întreaga eprahie.”

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO