În noiembrie 2012, Bucureştiul, prin intermediul The Light Cinema, s-a conectat la seria de evenimente teatrale londoneze, marca Royal National Theatre, difuzate live, în întreaga lume, printr-o reţea de cinematografe. E foarte interesantă această modalitate... postmodernistă de participare teatrală, live, cu public de teatru vizionând piese jucate pe o altă scenă, dintr-o altă capitală europeană.
Dramă shakespeariană, cu personaje ale antichităţii greceşti, "Timon din Atena"*) este pusă în scenă de Teatrul Naţional din Londra, aducând conflictul tragediei antice în contemporaneitate. Nobilul atenian Timon este "clonat" într-un influent om de afaceri al prezentului, ospeţele antice devin recepţii, viaţa lui, un mecenat continuu, iar el un sponsor, iubitor de artă, căruia îi sunt recunoscute nobleţea şi dezinteresul recompensei ("the God of kindness", "the noblest mind"). E o lume aurită, tentantă, în murmurul vesel al banchetelor, unde se schimbă amabilităţi, sau se inaugurează galerii de artă, muzeul personal al lui Timon, numindu-se "Timon Room" (într-o fantezie cam cinică a imprevizibilului regizor, Nicholas Hytner, care decorează fundalul cu un tablou al lui El Greco, Christos alungând trădătorii din templu). Regie subtilă, dat fiind că piesa din epoca elisabetană e adaptată actualităţii, fără a deveni simplistă, fără a se denatura textul, reuşeşte să transmită emoţii gradate, efecte rapide, bulversante, rupturi brutale de sens, prin artificiile tehnice ale modernităţii spectacolului, dar fără a diminua intensitatea textului shakespearian.
Prin mecanismul de producere al tragediei clasice, personajul Timon este construit psihologic în limite previzibile. Structura sa, de arhetip, într-o dramă mitic-arhetipală, este evidentă şi la nivelul tramei narative, Timon nefiind un personaj individualizat, ci un simbol, într-o teleologie moralizatoare a artei. Generozitatea sau megalomania sa sunt urmate îndeaproape de violenţa mizantropului, survenind trădării
prieteniei. La fel ca în teatrul clasic de mai târziu, caracterele sunt schematizate într-o fabulă, alegorie - "A fable about the toxic nature of a ruthlessly commercialised world", scria Guardian- principială. Acest tip de portretizare, cu personaje univoce, metonimice, prezentate uneori fără nume, doar prin categorii sociale, precum, Pictorul, Poetul, Bijutierul, Negustorul, Apemantus-filozof cinic, Ventidius- unul din prietenii făţarnici ai lui Timon, un paj, un atenian bătrân etc, indică aceeaşi construcţie a parabolei teatrale, pe teme universal umane, din tragedii.
Fără a-şi radicaliza discursul scenic, în tonul textului shakespearian, dar cu fineţe incisivă, cunoscutul actor englez,Simon Russell Beale, (descris de "The Independent" drept "un desăvârşit actor al generaţiei sale", cu numeroase şi diverse roluri, din Shakespeare, Harold Pinter, Tom Stoppard, Bertolt Brecht, pe scena Naţionalului din Londra), uzând şi de o scenografie inspirată, este electrizant şi grav în Timon, iar această montare respectă sensurile scriptice: ambivalenţa umană, coexistenţa bine-rău.
*) Timon din Atenade W. Shakespeare, Royal National Theatre, 2012, London.Transmis Live HD de The Light Cinema, Bucureşti. Regia: Nicholas Hytner. În distribuţie: Simon Russell Beale, Paul Bentall, Martin Chamberlain, Jason Cheater, Stavros Demetraki
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
