Pana cand universitatile romanesti devin la randul lor bune si atractive, tinerii continua sa plece chiar si dupa Primul Razboi Mondial. Vasile Bancila scrie in 1922: "Licentiatii, cand sunt intrebati ce planuri au, spun: 'Plec, plec!'. I-a apucat instinctul migratiei catre Apus pe romani, dupa ce 2.000 de ani au gasit de bine sa stea in vagaunile Carpatilor. E cam tarziu, dar nu strica!".
Daca nu se duc, ii apuca regretele. Ca pe Alexandru Lapedatu in 1910, dupa o calatorie in Germania: "Calatoria aceasta m-a convins si mai mult de greseala ireparabila pe care am facut-o de a nu fi cautat si eu, ca alti colegi, sa merg la studii in strainatate - respectiv Germania -, unde in epoca aceea mergeau mai toti tinerii romani. Regretul era prea tardiv. Ajunsesem la o varsta si intr-o situatie ca nu mai puteam repara nimic".
Contactul cu Europa si cultura ei li se pare tuturor absolut necesar. Chiar si asa, staruie un sentiment de deprimare. Cum se intampla la C. Radulescu-Motru care, spre deosebire de Iordache 
Golescu mai inainte, care-si pastra optimismul si speranta ca starea romanilor se va indrepta, nu le mai are. Nerabdarea ii stapaneste pe cei mai multi. Si o neretinuta dezamagire ca schimbarile de la Gurile Dunarii sunt inca departe de asteptarile lor. "Eu cred ca suntem meniti sa ramanem printre popoarele etern sarace", scria acelasi Radulescu-Motru. "Roata norocului nu se va invarti niciodata pentru noi. Altii, care au deschis inaintea noastra ochii la civilizatie, ne-au furat tot norocul..." "Suntem asa de inapoiati noi, romanii, ii spunea el tatalui sau in 1899, ca orice specialitate as lua, nu voi putea ajunge la ceva de seama."
Golescu mai inainte, care-si pastra optimismul si speranta ca starea romanilor se va indrepta, nu le mai are. Nerabdarea ii stapaneste pe cei mai multi. Si o neretinuta dezamagire ca schimbarile de la Gurile Dunarii sunt inca departe de asteptarile lor. "Eu cred ca suntem meniti sa ramanem printre popoarele etern sarace", scria acelasi Radulescu-Motru. "Roata norocului nu se va invarti niciodata pentru noi. Altii, care au deschis inaintea noastra ochii la civilizatie, ne-au furat tot norocul..." "Suntem asa de inapoiati noi, romanii, ii spunea el tatalui sau in 1899, ca orice specialitate as lua, nu voi putea ajunge la ceva de seama."Este doar nemultumirea ca schimbarile din tara nu iau un ritm mai rapid, ca inapoierea noastra intr-ale civilizatiei moderne fata de Occident ramane asa de mare in ciuda eforturilor. "La Bucuresti ma credeam invatat, acum vad ca nu stiu nimic", exclama el. Pare prea mare oferta intelectuala a Occidentului, prea greu de asimilat.
Nu pot fi bruscate lucrurile? Nu, riscul este prea mare, atrage atentia N. Iorga in cartile sale de succes in epoca Opinions sinceres (1899) si Cuvinte adevarate (1903). "S-au bruscat lucrurile, scrie el, s-au depasit mult marginile unei dezvoltari normale improvizand lucruri care nu se improvizeaza niciodata nepedepsit." Nici Paul Zarifopol, care isi ia doctoratul la Halle in 1903 si ramane un timp la Leipzig, in preajma lui Caragiale, nu observa altceva. "Pentru noi, meridionalii si orientalii, copii inca nevarstnici (ori resturi batranicioase?) ai Europei, e mare primejdie de a cadea intr-un sibaritism complet, asa de multe si variate ce sunt satisfactiile pe care ni le ofera Occidentul. Vorbesc, fireste, de satisfactiile superioare, pe cele inferioare le-am imitat destul de bine si de repede acasa, cu deosebire noi romanii."
La anul 1900, apropierea de Occident era fatala. Toti o resimteau si o practicau. Chiar daca riscurile nu puteau lipsi. Nu exista alternativa nici atunci, cum nu exista nici astazi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
