gasim cheia de decodare. Si mai zice ca ele nu mai pot fi considerate simple „fabule", fictiuni, ci „istorii adevarate" si pretioase, intrucat sunt sacre si semnificative. Pe mana mintii lui, Claude Lévi-Strauss se leaga de suficienta discursului mitic, care, pentru a dovedi ca exprima un adevar, nu poate sa-si gaseasca un punct de sprijin in afara lui insusi. Deci, nu putem dovedi sanatatea unui mit decat apeland la un alt mit. Sau, retinem cu placere, acordand o valoare exceptionala evenimentelor pe care le relateaza... Ceea ce ne propunem sa si facem!La Veroniki Art s-a petrecut in preajma Craciunului o intamplare care ne pune pe gandurile exprimate mai sus*. In centrul ei, o expozitie, ce va dura pana la sfarsitul acestei luni, imaginata pe schema jocului serios 
intre simbolurile maternitatii. Pe de o parte, icoane pe lemn si pe sticla, cu autori anonimi din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, alaturi de altele, apartinand unor artisti consacrati sau pictate admirabil de copii din toata tara (si aflate in patrimoniul Patriarhiei Romane). Iar, pe de alta parte, un senzational (de la senzatie, sa fie limpede!) ciclu de desene ale lui Vladimir Setran si intitulat „Dana mama, fiica Ana".
intre simbolurile maternitatii. Pe de o parte, icoane pe lemn si pe sticla, cu autori anonimi din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, alaturi de altele, apartinand unor artisti consacrati sau pictate admirabil de copii din toata tara (si aflate in patrimoniul Patriarhiei Romane). Iar, pe de alta parte, un senzational (de la senzatie, sa fie limpede!) ciclu de desene ale lui Vladimir Setran si intitulat „Dana mama, fiica Ana".Vladimir Setran compune (fara niciun dram de regie!) un film imaginar de 70 de fotograme. Adica desene pline, realizate dintr-o singura suflare a tusului, fara schita de creion, fara nicio pregatire prealabila. Focalizarea se face pe un cuplu mama-copil, surprins in profunzimea dialogului. Zarva dinamica din interiorul acestui monom gratios si degajat are efecte de-a dreptul spectaculoase. Practic, fiecare desen incita la o poveste despre dragostea filiala, despre bucuria gestului firesc intre mama si fiica, netrambalat in atelajul pudibonderiei conventionale. Amandoua personajele se misca (fiindca ciclul reprezinta un veritabil caleidoscop!) in acordul perfect al naturalului, lipsit de fasoanele obisnuitei sinistroze eticist-academice. Ce mare lucru, mama cu pruncul ei, surprinsi fara inhibitie in nuditatea cea mai legal efilata din simplitatea facerii! Cei doi aproape ca doar se ghicesc in spatiul eteric si, desi evanescenta ar putea-o condamna la inconsistenta, monada este un purtator de epos cu ipostaze ce pot tinde usor spre infinit. Mama care cearta copilul, mama care isi duce copilul de mana, mama care isi cheama copilul, mama care isi saruta copilul, mama care isi mangaie copilul, mama care isi protejeaza copilul, mama care isi tine copilul in brate, mama care isi urmareste copilul la primii pasi etc.etc. Este filmul absolut fabulos si fara sfarsit (realizat numai din „camera") al levitatiei leoaicei cu puiul prin viata.
Si acum, anecdota profunda: intr-o zi, maestrul este asteptat in fata casei de o tanara cu fetita ei. Intr-o problema care nu are importanta. Le pofteste in atelier si, din vorba-n vorba, artisul are o revelatie. „Dar,... n-ati vrea sa-mi pozati?!" Si, timp de o ora, femeia devine o realitate vie, lipsita de orice artificialitate. Este mama cu copilul ei. Si amandoi construiesc, prin cele mai dezinvolte si nonsalante gesturi si miscari, edificiul unei „istorii adevarate". Un mit. Pe care, in fuga, din cateva trasuri de pensula, maestrul Setran nu face decat sa-l 
imortalizeze. Numaidecat. Presto. El doar se supune. E povestitor. Rezultatul este enorm. Iar observatiile sunt obositor de axiomatice. Relatia ombilicala dintre prunc si mama nu se poate mima, nici figurà si nici transfigura (de aceea, ea ne trimite mereu inapoi, la misterul sublim al zamislirii!). De partea cealalta, duiosia si candoarea cu care artistul nareaza aceasta istorie semnificativa pun lucrarea la adapost de pericolul unui „acte manque" si o plaseaza in zona esteticului sacru.
imortalizeze. Numaidecat. Presto. El doar se supune. E povestitor. Rezultatul este enorm. Iar observatiile sunt obositor de axiomatice. Relatia ombilicala dintre prunc si mama nu se poate mima, nici figurà si nici transfigura (de aceea, ea ne trimite mereu inapoi, la misterul sublim al zamislirii!). De partea cealalta, duiosia si candoarea cu care artistul nareaza aceasta istorie semnificativa pun lucrarea la adapost de pericolul unui „acte manque" si o plaseaza in zona esteticului sacru.In celelalte incaperi ale galeriei, printre exemplarele icoane vechi sau noi, adevarata daruinta de cuminecare a privirii, am aflat o alta anecdota profunda. „Nasterea Pruncului Sfant" (vezi foto 4), o icoana pe sticla a carei constructie buimaceste pur si simplu. Un Tatal cu aripi groase, ca de gasca bine indopata si cu chip feminizat, imbracat in vesminte albe, alaturi de Maica Domnului cu buze senzuale, rosii, in straie lungi, albastre, cu marama pe cap. In fata lor, asezat pe un petic de cerga pus pe o lada de zestre, Pruncul Sfant (un sugar infasat bine, strans ca un cocon, ca la tara). In spatele lor, bradul de Craciun auriu, cu o stea mare in varf. Toti trei nu-si ascund privirile, ci se uita fix spre noi, ca si cum ar vrea sa ne transmita: „Vedeti, noi suntem vii?... Dar voi, voi cum sunteti?". Imaginea pare un interior luminat de casa taraneasca (se vad barnele ce sustin tavanul!), ca si cum noi am privi pe fereastra. Iar acest modul pluteste pe un cer siniliu, incarcat de stele cu mai multe cozi si de flori dalbe. Toata icoana este incadrata intr-o rama de lemn vopsita tot in albastru. Bine, bine, dar, pentru Dumnezeu, cine este artistul... artistul? Numiti autorul acestei capodopere! And the winner is... Medeea Vandici, clasa a IV-a, Bistrita. Atat!
Mare dreptate avea Jung cand spunea: „Daca Sfantul Pavel ar fi fost convins ca nu este decat un tesator ambulant, cu siguranta n-ar fi devenit omul care a fost. Viata lui isi tragea sensul din faptul ca era convins ca este mesagerul lui Dumnezeu!
Am convingerea ca la Veroniki, atunci, in preajma Craciunului, s-ar putea sa se fi nascut acolo oleaca de mit.
*) De la sacru la uman, Vladimir Setran - Mama-copil si icoane, Galeria Veroniki Art
amza_sebastian@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
