In piese, tatii si mamele, ca sa nu mai vorbim despre bunici, au mai intotdeauna roluri secundare: ceva intelepciune, ceva conservatorism si intepenire in traditie - sau imaginea decaderii fizice si psihice, amintindu-le protagonistilor ca totul e desertaciune. Scena prelungeste uneori varsta reala a interpretilor, oferindu-le iluzia unei tinereti fara batranete. Nu toti sunt antrenati pentru aceasta posibilitate: la spectacolul Sluga la doi stapani, montat de Giorgio Strehler, cand interpretul rolului principal, care se miscase timp de circa trei ore ca un om tanar, energic si cu gustul vitezei, si-a scos masca si am vazut chipul unui barbat varstnic, zambind in presimtirea efectului creat de adevarul anilor traiti de el, gestul a produs in sala un adevarat soc. In cartea sa Dincolo de rol sau actorul nesupus, George Banu analizeaza cum se inscrie varsta actorului pe scena contemporana, in ce fel reperul timp trecut clarifica sensurile timpului prezent, evoca o multime de spectacole, pomeneste numele unor actori celebri, care fac parte in acelasi timp din istoria teatrului si din viata contemporana a scenei. In teatrul romanesc, cuvantul batran suna mereu ca o insulta. Imi aduc aminte cum, in urma cu cateva decenii, la una dintre dezbaterile de atunci, Mircea Albulescu, actor adult, era revoltat de masura administrativa de pensionare a unor actori de la Teatrul National; spunea ca, daca se aplica legea, nu vor mai exista actori si actrite credibili in rolurile parintilor sai scenici. Acum el insusi poate fi tatal si bunicul tuturor, dar noua dramaturgie se lipseste cu usurinta de intelepciunea varstnicilor.
Trecutul devine o pasta omogena in care generatiile succesive ajung un amalgam bun pentru notele de subsol din studiile teatrologice: George Vraca si Gheorghe Cozorici, Aura Buzescu si Silvia Popovici aglomereaza in mintea unora, cu aceeasi indreptatire, un bagaj uitat pe peronul unei gari.
Unii au "obraznicia" sa traiasca dincolo de anii cand varsta ii situa in locurile centrale ale vietii artistice, ba chiar si ale celei publice. Publicul lor exista si ii iubeste cu aceeasi intensitate si vine sa-i vada jucand de cate ori se iveste ocazia, oricare ar fi aprecierile cronicarilor dramatici. In stagiunea trecuta, la conferinta lui Radu Beligan de la Teatrul National, toate locurile din Sala Mare au fost ocupate si maestrul a fost ascultat intr-o tacere aproape religioasa. Am vazut la TES si la ArCuB spectacole jucate de Radu Beligan, de Ion Lucian, de Ileana Stana Ionescu. Realizatorii lor au mizat - pe buna dreptate - pe ecoul acestor nume, destul de mediocru popularizate, iar publicul a raspuns chemarii cu recunostinta. Evoc ce-mi aduc aminte la repezeala, cu convingerea ca lista marilor actori ne-tineri (!) prezenti inca pe scena este mult mai lunga.
Dar toate acestea se desfasoara parca in alta tara decat cea in care vietuiesc stelele tinerei generatii, Radu Afrim si Gianina Carbunariu, de exemplu, alaturi de congenerii lor. Desigur, mi-e greu sa mi-i imaginez pe actorii mari ai generatiilor de dinainte de 1989, ba chiar si pe cei mai putin mari, rostind replicile scrise de Peca stefan. Nu sunt facuti unii pentru altii. Pana la un punct, aceasta frontiera imaginara e fireasca: viata de acum e atat de diferita de cea de dinainte incat liniile de comunicare sunt greu de conturat. Dincolo de ceea ce pierde teatrul, ca arta care nu se poate adresa doar unei anumite categorii de varsta sau doar unui sex, pierd tinerii actori si pierd regizorii. Dispare un anumit fel de a juca - arta de a te integra in pielea detasabila a personajului -, iar stiinta de a construi pe scena relatii cedeaza pasul in fata asaltului imaginii, al tentatiei de a reproduce parcursuri initiatice, mituri si nu oameni. Dispare conexiunea dintre ceea ce spectatorii pot recunoaste pe scena ca fiind viata lor si ceea ce tot ei pot accepta ca fiind sensul sau lipsa de sens a existentei lor. Acest fel de teatru isi poate construi continuitatea, in primul rand, prin prezenta simultana a diferitelor generatii pe scena. E un impuls de sincronizare care ar trebui sa vina, la timp, dinspre tinerii creatori. Insist: la timp.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
