Ziarul de Duminică

Un blog ferecat într-o carte/ de Stelian Ţurlea

Un blog ferecat într-o carte/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

28.10.2011, 00:01 65

Cătălin Fudulu

Lucrări publice în Bucureştiul Vechiului Regat

Editura Militară

"Cartea de faţă - spune istoricul - s-a dorit o incursiune în Bucureştiul Vechiului Regat, accentul punându-se pe modul în care s-au realizat lucrările publice. Evident că nu au fost cuprinse toate lucrările inaugurate în perioada amintită. Unele dintre acestea au trezit un interes mai ridicat din partea contemporanilor, iar altele au trecut neobservate. Benefic este faptul că multe dintre problemele cu care s-au confruntat inginerii se regăsesc în diversele fonduri de arhivă, iar o parte dintre supărările bucureştenilor au fost consemnate, uneori ironic, de cotidianele bucureştene." Autorul se ocupă de modernizarea oraşului, pavarea străzilor, alimentarea cu apă, transporturile de călători, regularizarea Dâmboviţei, apariţia Grădinii Cişmigiu şi a Parcului Carol, banii publici pentru Ateneul Român, ridicarea statuii lui Pache Protopopescu. Absolut toate afirmaţiile lui Cătălin Fudulu se sprijină pe documente, citate în subsolul paginilor, fapt extrem de util celor care vor să aprofundeze subiectul, ca şi bibliografia foarte bogată - nu mai puţin de douăzeci de pagini.

Claudiu Lucaci

Programarea binelui

Editurile Cai verzi şi Tritonic

Concurenţa dintre lumea virtuală şi cea a tipăriturilor are două efecte previzibile: fie diminuarea importanţei unuia dintre competitori, fie un parteneriat între aceştia. Dovada că este mai probabilă cea de-a doua variantă o avem atunci atunci când un blog se transformă într-o carte. Acesta a fost experimentul încercat de jurnalistul de televiziune Claudiu Lucaci, care şi-a propus să găsească răspunsul la întrebarea: vor citi oamenii jurnalele virtuale prin intermediul tipăriturilor? După trei ani de analize, povestiri, relatări sau dezvăluiri apărute pe blogul personal, textele publicate în această perioadă au fost reorganizate şi incluse într-un volum de publicistică, cel de faţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO