Florin Barza este unul dintre ultimii elevi directi ai celui ce a fost in pictura romaneasca Marius Cilievici. Un rafinat al culorii, ce isi fixase drept ideal al performantei picturale absorbtia formei in substanta cromatica; abstragerea imaginii in proiectia ei, ghicita doar din unduirea tentelor luminoase in fluidul monocrom al pastei. Putini sunt cei care s-au incumetat sa aprofundeze si sa continue acest draconic exercitiu de virtuozitate subtila al picturii "ton in ton", aparent nespectaculoasa, dar de o subtila savoare poetica si senzoriala. Florin Barza, in unele dintre tablourile expuse recent la primitorul si cochetul salon galerie al Institutului IRECSON, pare sa ne convinga ca eseurile sale picturale nu-s doar un recurs epigonic la lectia marelui sau dascal.
Este si motivul pentru care, judecand prin prisma acestei note stilistice, cele mai atractive compozitii propuse de artist pentru simezele Galeriei IRECSON, mi s-au relevat a fi cele ebosate. O "citire in survol" a pretextului real, mai ales cand acesta poarta un grad ridicat de reprezentare simbolica, la care s-ar putea adauga patetismul atitudinal sau gestica personajelor, il scutesc pe artist de subterfugiul detalierii descriptiviste sau narative.
In acesta situatie, Florin Barza isi derobeaza discursul pictural de deconstrangerile de ordin ideatic/tematic, lasand camp deschis sugestiilor si miscarii de intelesuri. El isi asuma astfel singurul tip de limbaj in care se pricepe cel mai bine sa comunice ceva interlocutorului sau prezumptiv: cel al picturii. Mai exact spus, al culorii.
Modulul sau compozitional este simplu, in acest gen de exercitiu stilistic: tabloul este centrat pe un element humaniform, energic marcat prin miscarea dramatica a formelor, de o expresivitate plastica condensata in ea insasi. In jurul acestei scene cu incarcatura simbolica sau metaforica - nu o data trimiterile la imagologia hristica sau la contorsionatele reprezentari ale mitologiei cuplului, ori ale suferintei, durerii exaltarii erotice, icarice sau terpsichorice sunt evidente. Barza desfasoara adevarata lui demonstratie de pictura.
Compozitia se dezvolta, de fapt, nu in jurul "miezului dramaturgic" al povestii din centrul geometric al tabloului, ci in spatiul inconjurator. Acolo este palpitul luminii si jubilatia transparenta a campurilor de culoare, prin care artistul isi face simtita sensibilitatea si vibratia poetica. El construieste cu minutie un fel de alveola rezonanta, inlauntrul careia concentreaza elementul figuratiei tensionate, in cea mai autenica (pedant/cultivata) talmacire romantica. Motiv pentru care genul acesta de compozitii pare segmentate in doua: pe de o parte, discursul plastic explicit, sugerat cu precizie si expresivitate intr-un desen sintetic, bine reliefat in economia compozitiei, si ansamblul pictural, pe de alta parte, acolo unde cele doua planuri sunt puse intr-o relatie de sincronism nu neaparat armonic si de sustinere reciproca.
Este modalitatea prin care Florin Barza intelege sa se apropie tangential de mostenirea maestrului sau, amintit la inceput. Nu o face cu piosenia discipolului orbit de modelul lui, ci cu sfiala celui ce cuteza sa-si faureasca propriul cuib sub streasina edificiului la umbra caruia a crescut!
In rest, remarcabile si pline de intelesuri deslusitoare, pentru ochii deprinsi sa vada dincolo de aparenta exercitiului virtuoz de atelier, desenele lui Florin Barza.
Un pictor care nu se sfieste, insa, sa picteze peisaje si scene de gen galante, in cel mai devotat stil "burghez", i-as zice spre deliciul unei clientele mult mai avide de savori vizuale, decat de subtilitati picturale. Meritul artistului este ca si in acest "joc" salonard, de incalzire a mainii, se ia in serios, fara sa-si compromita mestesugul!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
