Roman Polanski este evreu polonez si s-a nascut la Paris, in urma cu 69 de ani. Si-a petrecut copilaria sub ocupatie nazista, mama i-a murit la Auschwitz, iar el a fost trecut de catre tatal sau pe sub gardul care despartea ghetoul evreiesc de restul lumii si asa a supravietuit. A ajuns unul dintre marii regizori ai lumii. "Pianistul", la a carui premiera la Bucuresti a fost prezent si el, este unul dintre cele mai cutremuratoare filme despre Holocaust si a fost incununat cu nenumarate premii internationale (in pagina a saptea, publicam o cronica a filmului). La baza peliculei sta un roman autobiografic, "Moartea orasului", al carui personaj principal este pianistul si compozitorul Wladyslaw Szpielmann, suprevietuitor, ca si Polanski, al atrocitatilor celui de-al doilea razboi mondial.
- Cum a inceput povestea "Pianistului"?
- La baza filmului a stat cartea lui Wladislaw Spielmann. "Pianistul" este o adaptare a memoriilor acestui faimos pianist polonez care a supravietuit ororilor lagarului si distrugerii Varsoviei. Pianistul si-a scris memoriile imediat dupa razboi. Datorita faptului ca amintirile ii erau foarte proaspete, cartea are o forta enorma si este foarte bogata in detalii, elemente care ar fi disparut daca Spielmann ar fi scris totul cu 25 de ani mai tarziu. Cartea a fost publicata in 1946, dar nu a fost pe placul autoritatilor comuniste, fiind data uitarii pana acum patru ani, cand a fost reeditata, initial in engleza, apoi in germana, pentru a deveni ulterior un bestseller. In momentul in care am citit-o, am stiut ca acesta va fi urmatorul meu film.
- Cat din povestea lui Spielmann este a lui Wladislaw Spielmann si cat a lui Roman Polanski?
- Ei bine, toata povestea este a lui Spielmann. Copil fiind, am fost in lagarul din Cracovia, deci imi amintesc fiecare moment al acestei tragedii, povestite de catre unul dintre martori - unul dintre putinii oameni care i-au supravietuit. El m-a ajutat sa recreez acea lume, asa cum mi-am amintit-o. Evenimentele descrise in carte imi sunt familiare, insa filmul nu este in nici un caz unul autobiografic.
- Povestea este foarte clara, spusa intr-un mod curat, simplu...
- Aceasta a fost decizia artistica pe care am luat-o in momentul in care am inceput sa filmam. Subiectul filmului nu are nevoie de nici o cosmetizare, nu trebuie sa manipuleze in nici un mod spectatorul. Filmul trebuia sa fie exact ca si cartea: sa evite total sentimentalismele. Nu era nevoie de ele. Ne-am spus: "Trebuie pur si simplu sa spunem povestea". Asa am si filmat. Directorul de imagine, Pablo Edelman, a inteles foarte bine conceptul. Am filmat intr-un stil foarte simplu, cu putine miscari de camera.
- Din film transpare o ironie pe care o simtim pe tot parcursul lungmetrajului. Este aceasta parerea despre viata lui Roman Polanski?
- Aceasta este viata insasi. Ironica. Un om salvat de un ofiter german este foarte aproape de a fi impuscat de polonezi pentru ca poarta o haina germana. Aceasta este una dintre ironiile zilnice ale vietii.
- Muzica filmului este constant echidistanta fata de emotiile pe care le transmite acesta...
- Exista foarte putina muzica de film in "Pianistul". Exista insa muzica de pian a lui Chopin. Nu am vrut sa realizam o pelicula in stil hollywoodian, pentru ca am fi manipulat spectatorul. Prin muzica din film ii transmiti omului ce sa simta, ce sa gandeasca in acel moment. Iar aici nu era cazul.
- L-ati ales pe Adrian Brody - un actor american - intr-un film european. Cum ati lucrat cu el?
- L-am lasat pur si simplu sa citeasca scenariul. Toate reactiile lui erau corecte. I-am spus doar "usor mai putin" sau "usor mai mult", uneori ii aratam eu cum as vrea sa fie cadrul respectiv. A fost extrem de simplu sa lucrez cu el. Ca un tango.
- Ati vizitat Studiourile Mediapro. Ce impresie v-au lasat?
- Sunt ca toate celelalte in care am lucrat. Unele studiouri sunt bine intretinute, altele sunt decrepite. Studiourile Mediapro mi s-au parut a fi in cea mai buna conditie. Daca as avea un proiect care s-ar potrivi cu aceste studiouri, nu as ezita sa vin aici.
- Sunteti un regizor apreciat in toata lumea si veniti dintr-un spatiu est-european. Un est-european apreciaza mai usor noile talente decat un regizor american?
- Cred ca americanii apreciaza talentul mai mult decat orice alta natiune, iar francezii il apreciaza cel mai putin. Toate celelalte tari sunt oarecum la mijloc.
Pentru un regizor, cel mai important film al sau este ultimul pe care l-a realizat. De acesta depinde urmatorul, depinde modul in care va aborda un nou proiect. Esti la fel de bun ca ultimul tau film.
- Urmatorul dumneavoastra lungmetraj va veni dupa un succes extraordinar...
- Deocamdata nu am luat nici o decizie in ceea ce priveste urmatorul meu film. Dupa "Pianistul" voi avea nevoie de putin timp. Pelicula a avut o serie de premiere cu scop caritabil in capitalele intregii Europe si se pare ca Bucurestiul este ultima dintre acestea... A fost emotionant sa vad peste 4.000 de romani venind sa urmareasca filmul pe care l-am realizat. Toate aceste lansari s-au defasurat pe parcursul unui an de zile, asa ca acum voi avea nevoie de putin spatiu, de putin timp, dupa care voi decide ce voi face mai departe.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
