Cu trei ani în urmă am citit rândurile cu care începe romanul de faţă*): " Aceasta este o poveste despre o familie şi, pentru că este vorba şi despre o stafie, s-ar putea numi o poveste cu stafii." Am lăsat cartea pentru mai târziu. Nu m-a convins nici măcar faptul că citeam pe ultima copertă că a fost numărul unu timp de câteva luni pe lista de bestselleruri a New York Times în anul 2006, şi că a fost ecranizat în 2007, cu Michael Imperioli în rolul principal, pelicula fiind produsă de celebra Oprah Winfrey. Mitch Albom a fost multă vreme, înainte de a se apuca de literatură, cronicar sportiv. Am citit romanul abia la începutul acestei veri, într-o scurtă deplasare, în lipsă de alte cărţi. Într-o seară, ceea ce spune deja destul despre carte.
Subiectul pare banal. Dar lectura te prinde, te pune pe gânduri, paginile au suspans, finalul este surprinzător, identitatea povestitorului este neaşteptată. Drama unui ratat provenit dintr-o familie divorţată este pusă într-o altă lumină prin puterea transformatoare a iubirii necondiţionate. Mama căsătorită şi apoi singură se sacrifică pentru copiii ei - o poveste care se întâmplă de milioane de ori pe întreg pământul. Dar mama din acest roman e un personaj descris cu bune şi rele, de aceea e fascinant. "Mamele alimentează anumite iluzii cu privire la copiii lor şi una din iluziile mele era că îmi plăcea de mine pentru că şi ei îi plăcea. Când a murit ea a murit şi iluzia asta." Sau: "Acum, la sfârşitul acestei zile petrecute împreună, se întâmpla acelaşi lucru. Corpul meu era răvăşit. Abia dacă mai puteam să mă mişc. Dar braţul ei mi-a cuprins pieptul şi am simţit cum mă cară încă odată, iar aerul îmi mângâia faţa. Nu vedeam decât întuneric, de parcă făceam o călătorie în spatele unei draperii. Apoi întunericul s-a risipit şi-au apărut stele. Mii de stele. Mama mă aşeza pe iarba udă dându-i lumii înapoi sufletul meu răvăşit."
Oricât de puternic s-ar da, sufletul cititorului palpită. "Trebuie să îi laşi pe oameni aproape de tine. Trebuie să laşi cale liberă spre inima ta.""Poate mă credeţi nebun, poate credeţi că totul e în închipuirea mea. Dar, în adâncul sufletului meu, eu cred că mama mea, undeva între lumea aceasta şi lumea cealaltă, mi-a dat încă o zi, ziua după care tânjisem atât." Eroului i se mai oferă o şansă pentru a pune lucrurile în ordine cu cei pe care i-a iubit. I se mai oferă o zi. Dacă toată povestea pare lacrimogenă, de vină e doar incapacitatea semnatarului acestor rânduri de a convinge despre frumuseţea unei cărţi.
*) Mitch Albom - Încă o zi. Editura Humanitas, colecţia Raftul Denisei. Traducere din engleză de Dana Ionescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
