Afirmam, in incheierea primei parti a acestei corespondente, ca expozitia Drumuri silnice (Erzwungene Wege), inaugurata de curand la Berlin si ilustrand dimensiunile dramatice pe care expulzarile in masa le-au atins in Europa secolului XX, precum si proiectul insusi al unui Centru european impotriva expulzarilor (Zentrum gegen Vertreibungen), au starnit reactii paradoxale din partea unor vecini ai Germaniei si chiar in anumite cercuri politice din tara.
Intr-adevar, inca de la lansarea de catre Liga Expulzatilor (Bund der Vertriebenen) a ideii unui asemenea centru, ca si pe tot parcursul realizarii acestui prim pas - expozitia inchinata memoriei a zeci de milioane de victime nevinovate de pe intreg continentul - s-au facut auzite glasuri care sustineau ca intreaga initiativa n-ar face altceva decat sa incerce o revizuire a istoriei, prezentandu-i ca victime tocmai pe germani, pe principalii vinovati pentru ororile celui de-al doilea razboi mondial, si ca plasarea in context european si la scara intregului veac a problematicii epurarilor etnice ar fi un subterfugiu straveziu, menit sa abata atentia de la aceasta pretinsa mistificare. Se contesta astfel dreptul moral de a evoca - la mai bine de sase decenii dupa prabusirea nazismului - suferintele cumplite prin care chiar si apartinatorii propriei natiuni au platit faradelegile acestuia, acreditandu-se implicit teza unei vine colective (reprosata altminteri, pe buna dreptate, doctrinei hitleriste) si o impartire a victimelor in doua clase distincte, unele vrednice de a fi deplanse, iar altele nu. (In treacat fie zis, aceleasi argumente se vehiculeaza si atunci cand e vorba de a pune la indoiala temeiurile oricaror referiri la victimele civile ale bombardamentelor anglo-americane din ultima faza a razboiului.)
Nu intamplator, protestele vin mai ales din Cehia si Polonia, tari pe al caror actual teritoriu traiau din mosi-stramosi covarsitoarea majoritate a celor 15 milioane de expulzati germani. Izgonirea acestora, adeseori in conditii de o brutalitate extrema, s-a facut cu incuviintarea puterilor invingatoare si continua a fi socotita, cvasi-oficial, pe deplin meritata. E adevarat ca fostul presedinte al Cehoslovaciei, V?clav Havel, si-a cerut candva scuze pentru excesele de atunci, si ca in Declaratia germano-ceha din 21 ianuarie 1997, partea ceha isi exprima regretul pentru cele petrecute, dar faimoasele Decrete Benes, care "legalizau" alungarea etnicilor germani, nu au fost nici pana astazi abrogate. Cat despre Polonia, din partea ei lipsesc chiar si asemenea gesturi simbolice. Este cumva de inteles o anume teama ca nu cumva asumarea raspunderii pentru acele fapte sa incurajeze cererile de retrocedare a proprietatilor de odinioara (cereri de care conducerea Ligii Expulzatilor se dezice categoric), ceea ce insa nu poate justifica anatemizarea unei manifestari pornite dintr-o dorinta reala de conciliere.
Caci reactia guvernului polonez, cunoscut oricum pentru tendintele lui ultranationaliste, pare sa intreaca orice masura. Din relatarile de la fata locului ale unor corespondenti de presa reiese ca autoritatile au dezlantuit o adevarata campanie antigermana, sustinuta cu mult zel de ziarele de dreapta. Cei care i-au sprijinit pe curatorii expozitiei (pe panourile careia victimelor poloneze li se acorda un spatiu important), punandu-le la dispozitie documente, marturii sau obiecte referitoare la stramutarile din timpul ocupatiei germane si al celei sovietice, precum si din vremea "impingerii" spre apus cu sute de kilometri a Poloniei de catre Stalin, sunt supusi unor presiuni dure si amenintati cu pierderea slujbei, in caz ca nu isi retrag numaidecat exponatele. Incat pana si unii dintre cei care, in Germania, se opusesera organizarii expozitiei, s-au vazut pusi in situatia de a se delimita de asemenea iesiri incompatibile cu o ordine democratica, si pe deasupra intr-o tara membra a Uniunii Europene.
In mod curios, o alta expozitie, gazduita pana nu demult chiar peste drum, la Muzeul Istoric German, intitulata Refugiu, expulzare, integrare (Flucht, Vertreibung, Integration) si realizata de catre Fundatia Casa Istoriei Republicii Federale Germania (Stiftung Haus der Geschichte der Bundesrepublik Deutschland), din Bonn, a avut parte in tara de consemnari elogioase si aproape de nici un ecou, oricum nu de critici, din strainatate - desi se ocupa aproape exclusiv de soarta milioanelor de victime germane si nici nu acorda mai multa greutate decat expozitia de care ne ocupam aici sublinierii rolului nefast al nazismului si deci a propriei raspunderi a natiei in declansarea intregului lant de nenorociri care, in cele din urma, s-au intors ca un bumerang impotriva ei. Ceea ce demonstreaza ca, de fapt, nu atat tematica in sine o vizeaza protestele, cat infiintarea proiectatului Centru european impotriva expulzarilor (Zentrum gegen Vertreibungen) si mai ales pe principala initiatoare a acestuia, Liga Expulzatilor. Aceasta organizatie, constituita prin asocierea diferitelor federatii ale izgonitilor din teritoriile rasaritene, se afla de mult in colimatorul unor atacuri concentrice, lansate nu numai din strainatate, ci in primul rand din directia unor curente de opinie interne. Caci tema celor doisprezece ani de dictatura national-socialista, cu toate implicatiile ei, continua sa raspunda unei preocupari acute, constituind, pe buna dreptate, o chestiune fundamentala pentru destinul natiunii germane. Dar despre asta, cu o alta ocazie.
Munchen, 27 august 2006
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
