Discursul in Congres
- Sa revenim la primele dvs. deplasari. Prin urmare, in SUA ati fost dupa cateva saptamani de la alegerea Dvs. Se spune ca atunci ati fost insotit de o delegatie deosebit de numeroasa care a trebuit sa zboare cu doua avioane in loc de unul. Este adevarat? De ce s-a intamplat asa?
- In legatura cu deplasarea in SUA pot spune ca a fost plina de improvizatii; profesionistii planifica asemenea deplasari cu cateva luni in avans, iar noi, amatorii, am avut la dispozitie circa doua saptamani, dar cu toate acestea a iesit bine, depasind toate asteptarile. Cu presedintele Bush am avut discutii importante, ne-a invitat la pranz, ne-a condus prin Casa Alba, ba chiar mi-a aratat apartamentul sau. Discursul meu la sedinta comuna a celor doua camere ale Congresului a avut un succes nemaiintalnit, pana astazi lumea isi aminteste de el si multi afirma ca a fost cel mai bun discurs rostit vreodata in Congres. Accept aceasta lauda cu o rezerva. Stiu ca mai mult decat mie si scrierilor mele, acest succes s-a datorat unui alt lucru si anume situatiei total inedite in care m-am pomenit: am fost primul cel mai inalt reprezentant al unei tari din blocul comunist care a raportat Congresului, fara nici un echivoc, prabusirea comunismului, caderea cortinei de fier, sfarsitul lumii impartite in mod bipolar si a razboiului rece si ca era nevoie ca pe aceasta planeta sa fie construita o oranduire politica absolut noua. O veste cu asemenea impact nu era auzita acolo in fiecare zi. De aici a provenit probabil si ecoul neobisnuit de mare in ceea ce ma priveste. Am urmarit acel discurs ceva mai tarziu la televiziunea cehoslovaca si cel mai mult m-a impresionat ca in balcon se afla Martina Navratilova, care a plans tot timpul. Sunt putini cei care stiu ca am fost nevoit sa scriu acel discurs intr-o singura dupa-amiaza; nu am avut atunci mai mult timp si nu m-am consultat serios cu nimeni, poate doar colaboratorii mei cei mai apropiati l-au citit. L-am tinut in limba ceha pentru ca nu s-a reusit traducerea lui rapida, iar eu nu am avut timp suficient ca sa invat sa il citesc; pur si simplu, fara exercitii inainte nu merge, deoarece e suficienta o cat de putin eronata frazare, o pronuntie defectuoasa sau o intonatie proasta - pentru ca sa se modifice complet sensul frazei. (...) Am fost intr-adevar destul de multi - intr-o situatie normala nu ar fi fost ceva tocmai potrivit -, dar eu am vrut sa demonstrez unitatea noii conduceri a tarii si de aceea l-am luat cu mine si pe Calfa. In afara de el, impreuna cu noi au mai fost, cred, trei ministri, care toti au avut insa un program destul de important. Era totusi perioada ridicarii diferitor embargouri si a semnarii de noi tratate. Bineinteles a trebuit sa tinem seama si de componenta nationala a delegatiei noastre. Nu imi inchipui totusi ca a fost exagerat de mare, peste tot am intrat si toti am avut parteneri pe pamantul american. Dar au fost destui oameni care au calatorit impreuna cu noi ca sa isi viziteze cunostintele. De pilda, a fost imposibil sa nu luam impreuna cu noi si pe unii lideri ai studentilor, pe reprezentantii comunitatii academice sau pe sefii unor intreprinderi importante. Ma indoiesc ca am zburat cu doua avioane, in acele avioane sovietice gigantice, de care dispunea pe atunci flotila guvernamentala intrand, poate, optzeci de persoane si in mod categoric nu am fost atatia impreuna cu ziaristi cu tot. Cu toate acestea, daca intr-adevar am zburat cu doua avioane, am procedat asa poate fiindca pe vremea aceea era valabila indicatia ca presedintele si primul-ministru al unui guvern sa nu sa zboare cu acelasi avion. Frica de avioanele din productie proprie si de o posibila anarhie fusese evident mare in timpul comunismului.
O pipa pentru Gorbaciov
- Prin urmare, aceasta a fost vizita in SUA de la sfarsitul lui februarie. Curand dupa aceea ati plecat la Moscova. Despre aceasta vizita se mai stie astazi, probabil, foarte putin. Este cunoscuta fotografia in care stateati sub un tablou urias al lui Lenin care vorbeste cu avant revolutionar. Cum v-ati simtit acolo? Probabil ca putin diferit decat in mijlocul aplauzelor din Congresul Statelor Unite.
- Ne-am intors din Statele Unite in ziua cand se aniversa puciul comunist din anul 1948, de care ne-am adus aminte prima oara dupa caderea comunismului. Am tinut un discurs amplu in Piata din Orasul Vechi, plina de lume. Nu stiu cand l-am scris, poate in avion pe drumul de intoarcere din SUA. A fost un discurs lung, a avut succes, dar din cand in cand am facut cate o gluma, ceea ce a fost o greseala. Cred ca aici l-am numit in mod neprecaut pe Milan Kundera vicepresedintele meu sau poate m-am exprimat astfel la conferinta de presa premergatoare discursului. Din acel discurs mi-a ramas fixat in minte vuietul de proteste pe care l-a declansat publicul, care de altfel ma simpatiza foarte mult, atunci cand am spus ca vom aboli pedeapsa cu moartea. Poporul iubeste foarte mult pedeapsa cu moartea, din anumite motive. Si apoi imediat dupa acest discurs din Piata Orasului Vechi am zburat la Moscova. A fost un program destul de sinucigas din punctul meu de vedere. In avion am discutat despre cum sa evitam semnarea unui tratat menit sa prelungeasca pe o noua perioada valabilitatea tratatului vasal traditional de prietenie. Sovieticii il considerau ca pe o componenta automata a vizitei, nu ne-au intrebat daca, in general, dorim aceasta prelungire, sala Ecaterina din Kremlin era iluminata festiv si pregatita de semnare. Mi-a venit ideea ca pur si simplu am putea spune ca mai important decat un tratat formal care nu va fi citit de nimeni ar fi o declaratie comuna legata de calitatea noua a relatiilor noastre prin care sovieticii ar fi anulat intr-un fel doctrina lui Brejnev privind suveranitatea limitata, s-ar fi distantat de ocupatia din anul 1968 si ar fi recunoscut ca suntem doua tari egale in drepturi. Jiri Dienstbier, coacuzatul si colegul meu de detentie de odinioara, acum ministru de externe, a fost de acord cu aceasta idee si astfel l-am rugat pe Luboo Dobrovski, purtatorul lui de cuvant sa scrie repede textul respectiv. Eu pur si simplu l-am corectat putin si ne-am spus ca il vom incerca la Kremlin. In conditii normale ar fi fost ceva imposibil din punct de vedere diplomatic. Dar vremurile de atunci nu erau, intr-adevar, o perioada normala. Kremlinul era impanzit de o multime de agenti secreti. In plus, am fost introdusi intr-o incapere uriasa si intunecata, unde intr-un colt erau o canapea si fotolii din piele. Ne-am gandit, daca nu ne asteapta cumva un destin asemanator cu al lui Dubcek in 1968, adica daca niste oameni solizi si atotprezenti nu se vor napusti deodata asupra noastra ca sa ne acopere ochii, sa ne lege fedeles si sa ne duca intr-un loc necunoscut. Prezenta noastra boema in aceste locuri mi se parea intr-adevar mai mult decat absurda. Apoi a intrat Gorbaciov, insotit de cineva, ne-a zambit amabil si ne-a invitat sa luam loc. Era evident curios sa vada cum arata un disident - pana atunci nu vazuse niciunul - care pe deasupra nu fusese niciodata membru de partid si, culmea, devenise seful unuia dintre satelitii sovietici relativ importanti - din punct de vedere strategic si economic. Evident eram pentru el un fenomen foarte exotic. Tatonarea a durat mult timp. Pana la urma - am ramas la Kremlin circa noua ore. Dar trebuie sa spun ca Gorbaciov, ce-i drept incet, dar in schimb foarte sincer si convingator s-a relaxat, a inceput sa inteleaga ca sunt un om ca oricare altul, ca nu vreau razboi cu Uniunea Sovietica, ci dimpotriva prietenie, chiar daca vom fi in continuare doua tari cu drepturi egale si pana la urma ne-am inteles asa de bine incat astazi suntem - imi permit sa afirm - prieteni buni.
Cea mai mare surpriza a fost atunci cand am scos din buzunar o declaratie tradusa la repezeala in rusa pe care o concepusem in avion. A fost de acord cu ea fara nici un comentariu si imediat a dat ordin sa fie pregatite exemplarele oficiale pentru semnare in aceeasi sala Ecaterina care fusese pregatita pentru altceva. Aparatul lui de lucru trebuie sa fi fost suparat, dar noi am apreciat acest gest ca manifestarea unui om inteligent care intelege ca lumea - partial si datorita meritului sau - se schimba si anume mult mai repede si relativ in alt fel decat pana nu demult isi inchipuise chiar el. La Kremlin nu se fuma, iar atunci cand dupa doua ore am indraznit sa intreb daca pot sa-mi aprind o tigara, Gorbaciov a aprobat din cap cu neplacere. Printre altele, am introdus fumatul si la Casa Alba. Acum, de cativa ani, sunt nefumator, asa incat marile puteri nu trebuie sa se mai teama de mine. In momentulul in care Gorbaciov a dat din cap in semn de incuviintare, au fost aduse scrumiere din mai multe parti. Atunci cand am spus ca nu vom mai fi un satelit, ci un partener, Gorbaciov a reactionat intr-un mod interesant: a zis ca satelitul este un cuvant foarte puternic si neadecvat, dar ca mie, ca literat, imi iarta o asemenea vorba colorata. In sinea mea, m-am gandit: "iata, cum se scrie istoria". De atunci, mi se par si mai caraghioase toate teoriile despre conspiratiile secrete ascunse in spatele istoriei la vedere. In SUA un prieten mi-a oferit o pipa a pacii, autentica, din India. M-am gandit ca daca voi zbura din SUA direct in Uniunea Sovietica, ar fi inspirat din partea mea, daca as juca rolul de sol al pacii si i-as darui aceasta pipa lui Gorbaciov. A fost nespus de greu sa o trec prin toate controalele pana la noi, dar bodygarzii mei au reusit. I-am oferit-o lui Gorbaciov, dar el mi-a raspuns: nu sunt fumator. Nu stiu, daca a fost o lipsa de intelegere a situatiei sau incercarea de a face o gluma, dar as prefera sa cred in cea de-a doua alternativa.
Fragment din volumul Vaclav Havel, Va rog, pe scurt, in curs de aparitie la Curtea Veche Publishing. Traducere si prezentare de Helliana Ianculescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
