Ziarul de Duminică

Varujan Vosganian va aduce la TNC un “Omagiu celor învinşi”

Varujan Vosganian va aduce la TNC un “Omagiu celor învinşi”

Autor: Ziarul de Duminica

18.01.2011, 13:01 33

"Întâlnirile SpectActor" se reiau la Teatrul Naţional MarinSorescu din Craiova (TNC) pe 23 ianuarie 2011, ora 11.00, cuVarujan Vosganian, scriitor al cărui volum "Cartea şoaptelor" afost declarat "Cartea Anului 2009" de către revista "Românialiterară". "Cartea şoaptelor" este un roman tulburător despregenocidul din 1915 împotriva armenilor.
Vosganian va susţine conferinţa "Omagiu celor învinşi - desprefelul în care adevărata istorie o fac învinşii".

Varujan Vosganian s-a născut în 1958 în Craiova, într-o familiede etnie armeană. După finalizarea studiilor medii la Liceul"Alexandru Ioan Cuza" din Focşani, a absolvit Facultatea de Comerţdin cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1982, caşef de promoţie) şi Facultatea de Matematică a UniversităţiiBucureşti (1991). Obţine în 1998 titlul de doctor în Economie laAcademia de Studii Economice din Bucureşti.

"Când am scris Cartea Şoaptelor nu eram ministru de Finanţe.După aceea, în tihna activităţii mele de ministru de Finanţe, ammai rescris-o şi am tăiat, aşa cum face orice ministru de Finanţe,cam 150 de pagini din ea. Eu cred că adevărata realitate a lumii pecare o trăim e una pe care nu o vedem din cauza petardelor, aaglomerărilor de cuvinte. Tranziţia pe care o trăim e în primulrând un proces cultural. Singura îndeletnicire umană care învingefără să lase în urmă învinşi e cultura. Recuperarea, şi a claseipolitice, se face prin cultură. Cred că e nevoie şi în politică deoameni de cultură, e nevoie ca oamenii din politică să aibăurmătoarea proporţionalitate - înălţimea teancului de cărţi pe carele-au citit să fie mai mare decât înălţimea scaunului pe carestau."

Moderatorul întâlnirii este poetul Nicolae Coande.Biletele suntpuse în vânzare la Agenţia teatrului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO