Saviana Stanescu este poet si dramaturg, castigatoare a Premiului UNITEXT pentru cea mai buna piesa de teatru a anului 1999, cu Apocalipsa gonflabila. Detinatoare a unei burse Fulbright, traieste si lucreaza in prezent la New York, unde a obtinut deja doua titluri masterale. Colaboreaza cu celebrul antropolog teatral Richard Schechner si preda la Tisch School of Arts (New York University).
- Cu prilejul workshop-ului pe care l-ai sustinut la Teatrul Desant in vara acestui an, ti-ai lansat si cel mai nou volum de versuri, care a vazut lumina tiparului la Editura Vinea. Vorbeste-ne putin despre acest volum. De ce apare el la o distanta atat de mare in timp fata de anteriorul?
Interviu realiziat de Marcela Gheorghiu
- Sunt lucruri diferite volumul de versuri si workshop-ul. Cum se spune in engleza, eu port mai multe "palarii", una este cea poetica - sunt un poet al anilor '90 -, iar una dramaturgica, teatrala, in calitatea mea de dramaturg si de profesor de dramaturgie al anilor 2000, dupa ce m-am format la New York University. Volumul de poezie e menit tocmai sa antologheze o etapa din viata mea literara/poetica, pentru a putea sa inchid un capitol si sa deschid altul, caci ma simt intr-adevar un nou scriitor dupa perioada mea americana. Plus ca am vrut sa amintesc publicului romanesc si lumii literare de mine si sa dezvalui cate ceva din poeta rebela care am fost. Nu ca n-as mai fi rebela acum, dar am vrut sa devina clar ca sunt unul dintre primii scriitori care au debutat dupa 1989, un scriitor care aducea in literatura romana ceva nou si provocator: un limbaj mai direct/ colocvial, teme feministe/feminine, reconfigurari ale clasicilor (vezi Eleada) s.a.m.d. Vreau sa vad si sa se vada de unde am pornit pentru a reconfigura traseul meu literar. Volumul cuprinde si cateva poeme scrise in engleza, prin asta, personal, realizand tranzitia spre "the new me", Saviana Stanescu - scriitor romano-american.
- La Bucuresti, in vara acestui an, ai sustinut workshop-ul cu tema Reimaginand clasicii - Antigona. Face el parte dintr-o serie mai lunga de intalniri/ ateliere de lucru pe care le sustii in momentul de fata?
- Intr-adevar, printre cursurile pe care le predau eu, in momentul de fata, la New York University, Tisch School of the Arts, se numara si acesta, de Reimaginare a clasicilor. Cum am mai condus workshop-uri de acest fel in diferite orase si tari, mi s-a parut important sa fac asta si pentru tinerii dramaturgi romani in formare.
- Esti preocupata intr-un mod cat se poate de angajat de clasici; o piesa pe care ai scris-o in State si care s-a jucat la New York, pe scena la Teatrului La MaMa, poarta numele unui alt personaj feminin al tragediei antice grecesti: Yokastas. Sugerezi cumva nevoia unei intoarceri smerite - ca de fiu risipitor... - la armonia clasica?
- In nici un caz o intoarcere smerita. Cred ca fiecare epoca trebuie sa reviziteze textele clasice fundamentale si sa le faca relevante in noul context social-politic-estetic. Acest demers se practica de mult, nu este ceva inventat de mine. Iar daca sunt intrebata de ce am ales Antigona, voi raspunde ca am facut-o tocmai pentru ca reprezinta o confruntare intre vechi si nou, intre individual si puterea politica, intre tineretea care nu face compromisuri si maturitatea care a facut deja destule pentru ca nu s-a putut altfel, intre idealism si pragmatism, intre arta si politica, intre eroism si normalitate... In Yokastas am rescris povestea lui Oedip, revazand-o prin prisma a cinci Iocaste, care se raporteaza diferit la propria poveste. YOYO are doar 12 ani si nu crede ca asa ceva i se poate intampla ei, YOKO tocmai i l-a dat pastorului pe micul Oedip si il uraste pe sotul ei Laius, care a fortat-o sa faca asta - in general, uraste toti barbatii; YONO e maritata cu Oedip si gravida cu Antigona - ea este sotia perfecta, incremenita in proiectul domestic; Yokasta conceptuala calatoreste in timp, este intervievata in talk-show-uri - ea stie toata povestea; si mai e Dublura, care imita variile Yokaste in timpul spectacolului si are un monolog doar la sfarsitul piesei.
- Esti autoarea unui proiect despre care s-a scris destul de mult la noi si care implica binevenite schimburi artistice intre Statele Unite si Romania...
- Ca director de schimburi internationale pentru Teatrul Lark din New York, am initiat un program ARTE (American-Romanian Theatre Exchange), de schimburi teatrale intre America si Romania. Primul s-a derulat intre Teatrul Lark si Teatrul Odeon - un parteneriat foarte reusit. Acum sunt si directorul Programului New Drama al Institutului Cultural Roman din New York (cu care, in sfarsit, colaborez bine, de cand a venit ca directoare Corina Suteu). Fac insa si alte proiecte de promovare a noii dramaturgii romanesti, si in general a noilor estetici teatrale.
- Dar despre proiectele tale literare ce ne poti spune?
- Lucrez la o carte care va cuprinde un soi de poem dramatic, Letters of a Barbarian Woman (Scrisorile unei femei barbare), care sunt, de fapt, raspunsurile mele la scrisorile din exil ale lui Ovidiu - ex Ponto -, poetul care se plangea de barbarii din jurul lui. Am creat o femeie Barbara care il "invata" si ea cate ceva pe Ovidiu. Imi place sa explorez relatia dintre un barbat venit dintr-o tara care e o superputere, cum a fost Imperiul Roman (acum SUA), si o femeie dintr-o tara mica, asa cum este Romania. Voi face deci aceasta paralela in textul meu.
- Intentionezi sa te stabilesti definitiv in Statele Unite?
- Da. Am gasit la New York un climat foarte prielnic pentru a-mi stimula creativitatea, am studiat acolo si simt ca mi-am gasit "acasa" artistica. Sigur insa ca voi reveni periodic in Romania si imi propun sa reintru in literatura romana pe usa aceasta americana, caci sunt totusi un scriitor roman in primul rand, si abia in al doilea rand unul international.
Interviu realizat de Marcela Gheorghiu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
