Afaceri de la zero
Parcursul celor două antreprenoare până aici a fost o mare provocare, spun ele, după experienţa acumulată până acum. Drumul lor a fost în etape.

Afaceri de la zero. Povestea unei tinere care, după ce a călătorit prima dată în China, s-a întors cu o idee cu care face acum zeci de mii de euro

01.12.2023, 22:02 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Povestea Pearl Code îşi are începuturile în 2014, atunci când Mila Jarcuţchii a călătorit pentru prima dată în China, ocazie cu care şi-a descoperit o slăbiciune de care nu ştia – cea pentru perle. Nici prin gând nu i-a trecut să monetizeze cumva această pasiune, dar ani mai târziu paşii au mers în această direcţie.

Iniţial, am creat un produs ca hobby, apoi a urmat o etapă destul de provocatoare, de trecere de la hobby la afacere. Am înţeles că afacerea înseamnă responsabilitate şi atunci a început totul”, povesteşte Mila. Acela a fost momentul în care i s-a alăturat Victoria Maxim, astăzi cofondatoarea Pearl Code. S-au cunoscut la Facultatea de Psihologie Clinică, Mila fiind în trecut funcţionar public în relaţii externe, iar Victoria – director de marketing. În timp, Mila a dobândit o certificare de bijutier, iar Victoria – de gemolog, specialist în studierea pietrelor preţioase.

Prima investiţie a fost de 100 de dolari, banii Milei dintr-o diurnă în perioada în care lucra la Ministerul de Externe. Cu acei bani, au creat cinci modele de bijuterii, pentru ca astăzi să ajungă la peste 200. În 2022, cifra de afaceri a fost în jurul a 35.000 de euro. „Astăzi, Pearl Code este un brand internaţional, care a fost lansat în România în noiembrie 2022 şi în Republica Moldova în august 2022. Avem 12 persoane care activează în companie în patru ţări. Planificăm o nouă rundă de angajări la final de an.” Producţia bijuteriilor cu perle naturale are loc în sistem artizanal, în patru ateliere – din Chişinău, Beijing, Bucureşti şi Barcelona. Perlele provin de la o fermă din China, unde varietatea de forme, culori, mărimi şi calitate este mare. „La începutului anului viitor, vom introduce şi mai multe pietre preţioase şi semipreţioase, pe care le vom integra în bijuteriile noastre.” În mare parte, clientele Pearl Code sunt tinere cu vârste între 25 şi 45 de ani, care aleg să investească în bijuterie. Treptat, şi bărbaţii îşi fac loc în rândul cumpărătorilor.

Preţurile variază între 160 şi 2.500 de lei, în funcţie de produs, de calitatea şi de cantitatea perlelor.„Planurile noastre sunt să atragem noi clienţi, să creştem vânzările, să testăm pieţe noi. O altă etapă este cea de comasare a celor două branduri diferite prin care businessul celor două antreprenoare funcţionează în Republica Moldova şi la nivel internaţional. Parcursul lor până aici a fost o mare provocare, spun ele, după experienţa acumulată până acum. Drumul lor a fost în etape. „Prima a fost decizia mea de a face business, a doua a fost iniţiativa de a face un parteneriat, a treia a fost ieşirea pe pieţele internaţionale. În momentul de faţă, trecem prin etapa de construire a echipei”, spune Mila Jarcuţchii. Care au fost lecţiile cele mai importante? Că succesul companiei este mai important decât egoul personal, că e important să întrebi când nu ştii şi că, uneori, e bine să te raportezi la toate ca la un joc.  

Preţurile variază între 160 şi 2.500 de lei, în funcţie de produs, de calitatea şi de cantitatea perlelor.



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Vinto – restaurant (Timişoara)

Fondator: Mihai Lambrino

Cifră de afaceri în 2022: 700.000 de euro

Prezenţă: zona centrală din Timişoara


Cris Feather – brand de bijuterii (Bucureşti)

Fondatoare: Cristina Pană

Investiţii: peste 70.000 de euro

Prezenţă: online


Mincos Concept – echipare de rulote comerciale (Bucureşti)

Fondator: Cosmin Georgescu

Cifră de afaceri estimată pentru primul an de activitate: 500.000 de euro

Prezenţă: naţională şi internaţională


Onix Junior – grădiniţă (Bragadiru)

Fondatoare: Andreea Meiroş

Prezenţă: Bragadiru, judeţul Ilfov


Tesoro Bebe – sisteme de înfăşat pentru bebeluşi (Bucureşti)

Fondatoare: Daniela Alexandru

Investiţie iniţială: 4.000-5.000 de euro

Prezenţă: online


ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania