Revin la drama liceenilor si absolventilor de liceu, din vremea lui Ceausescu. Ce visau ei, in pragul majoratului, si ce le oferea viata dupa absolvire.
Doua piramide rasturnate. Cea dintai, cu varful in sus, infatisa momentul iluziilor: peste 80% dintre liceeni, ale caror raspunsuri au fost concentrate la baza piramidei, nazuiau sa ajunga in invatamantul superior. Numai ca a doua piramida, cu varful in jos, era orologiul ce batea trezirea la realitate. Baza, de aceasta data, era cu totul alta: 80% dintre absolventii de liceu aveau posibilitati sa devina muncitori in fabrici, pe santiere sau sa lucreze in agricultura. Numai pentru 10% erau locuri in invatamantul superior.
Statistica e necrutatoare. Vedem ca, dupa masificarea invatamantului liceal, la inceputul anilor '80, numarul elevilor din licee a crescut exploziv, de la 500.000 in 1970 la 1.400.000 in '89. Tn schimb, numarul studentilor a crescut nesemnificativ: de la 151.885 in 1970 la 159.465 in 1989. In fapt, s-a produs o masificare a iluziilor, in timp ce posibilitatile au ramas restranse. Rareori absolventii de liceu, cei mai multi dintre ei, ce au renuntat sa se mai bata pentru o diploma universitara, devenind meseriasi sau agricultori, s-au mandrit cu un titlu pe care nu si l-au dorit. Au muncit in sila, s-au considerat nedreptatiti ai soartei si n-au mai dat doi bani pe raspunderea pentru lucrul bine facut. Fara indoiala ca gasim si aici, in aceasta trista realitate, o cauza a unui lung sir de esecuri ale economiei romanesti in planul eficientei si al productivitatii muncii.
Cand spunem economie ne gandim la productii, la consum, la bani, la banci. De fapt, o increngatura de stari, de energii, de cifre. Dar oamenii? Aici, la capitolul oameni, problema se complica. Si cum in economie totul se cuantifica, totul se sintetizeaza in indici specifici, iata ca s-a ajuns si la indici care masoara starea dezvoltarii umane.
Patru indicatori sunt considerati de baza: speranta de viata; gradul de alfabetizare; durata medie de scolarizare; produsul intern brut pe locuitor. Specialistii nostri in dezvoltare umana considera ca, la nivel mondial, nu stam tocmai rau la acest capitol. Si am sta chiar ceva mai bine daca... nu ne-ar trage inapoi produsul intern brut. Indicatorul ce masoara factorul generator de bunastare. Numai ca, statisticile noastre folosesc doua etaloane: un PIB pe locuitor obtinut prin rata de schimb leu - euro si altul ajustat la paritatea puterii de cumparare. Ceea ce inseamna ca in operatiunea de <ajustare> a contat si indicile preturilor de consum. Nu a contat, insa, pentru ca nu este cuantificabil, gustul amar pe care il simte acea parte numeroasa a populatiei active aflata intr-o pozitie sociala ce contrasteaza dramatic cu tot ce a nazuit, cu tot ce a visat in plan profesional.
Ce importanta poate sa aiba, in masurarea dezvoltarii umane, la noi in tara, indicatorul <durata medie de scolarizare>? Nu poate fi decat un semn negativ, care trage in jos, atat timp cat milioane de tineri au fost ademeniti intr-un liceu de masa>, ce i-a impins sa viseze fara sa le asigure implinirea visului. Un liceu care a sters din mintile elevilor orice fel de gand ca ei si-ar putea castiga un loc demn in societate fiind meseriasi sau fermieri. Si au ajuns sa viseze, 80% dintre ei, ca ar putea gasi, trecand printr-o institutie de invatamant superior, drumul catre inalta societate. Dar portile facultatilor s-au deschis numai pentru 10%. Ceilalti, marea masa, au pornit resemnati pe drumuri alese la intamplare. Cu gandul amar ca si-au strivit visul.
Dupa '90, treptat, invatamantul universitar a facut explozie. Nenumarate facultati private si-au deschis portile, in mai toate orasele tarii, intr-o incercare de a-i ajuta pe tineri sa-si regaseasca visurile pierdute. Din nefericire, cutitul e cu doua taisuri.
A fost facut un lucru bun. In sensul ca au fost rupte zagazurile si li s-a pus capat ingradirilor nefiresti, planificate, catre invatamantul superior ridicate in fata unor tineri talentati si bine pregatiti. Pentru ca de prea multe ori, la concursurile din acele facultati unde numarul candidatilor pe un loc era mereu foarte mare, cantarul gresea si nedreptatea lovea implacabil.
Dar un mare rau n-a putut fi stavilit: acela de a visa in zadar. Pentru multi tineri, noul tip de invatamant vine cu satisfactia ca obtin o diploma universitara. Atat. Mai departe, sunt aruncati tot pe drumuri intamplatoare. Prea putini sunt cei ce-si gasesc locuri de munca la inaltimea pregatirii dobandite.
Noile universitati, intr-o mare masura, amana momentul adevarului. Absolventul de liceu nu-si mai face doar iluzii ca va urca treptele invatamantului superior. Chiar le urca. Deziluziile vin mai tarziu, cand cu diploma de licenta in buzunar se vede nevoit sa vanda pantofi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
